EXCLUSIV Apa plată sau apa minerală, care e mai bună vara? Mit demontat de un cardiolog
Se spune că apa minerală ar fi mai bună vara decât apa plată pentru că are mai multe săruri și compensează ce pierdem prin transpirație. Dr Carmen Gherghinescu, medic primar cardiolog, spune însă...
Vara, pe caniculă, organismul uman pierde prin transpirație mai multe săruri, esențiale pentru procesele chimice care au loc la nivel celular. De aceea, trebuie să compensăm această pierdere. O putem face, în primul rând, bând mai multă apă decât în alte perioade ale anului.
De ce avem nevoie de mai multă apă
„Transpirăm pentru că organismul uman încearcă să combată expunerea la căldură, deoarece această expunere împiedică termoreglarea fiziologică a corpului uman. (...) O transpirație excesivă duce la scăderea volumului circulant (de sânge, n.r.), iar acesta duce la scăderea valorilor de tensiune. (...) Este foarte important ca în vreme caldă, vara, consumul de lichide să fie mai mare decât toamna, primăvara sau iarna. Specialiștii spun că atunci când stai într-o atmosferă caldă, trebuie să bei apă la 20-30 de minute, în așa fel încât să poți compensa pierderile prin transpirație”, a explicat Dr Carmen Gherghinescu, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic Sanador, în EXCLUSIVITATE la Interviurile DC News și DC Medical.
Mitul apei „minerale”
Ideea e că trebuie să ne hidratăm foarte bine vara. Dar cu ce o facem? Evident, cu apă! Și aici, însă, există o dilemă. Unul dintre miturile cele mai promovate e că apa minerală ar fi cea care conține cele mai multe săruri și că de asta vara ar trebui să bem mai multă. Fals, spune cardiologul. Dacă vreți să creșteți aportul de săruri trebuie să citiți etichetele sticlelor și să alegeți sortimentul cel mai bogat în minerale. Nu contează dacă are bule sau nu!
„Și apa plată e tot apă minerală! Și are săruri! În populație, termenul ăsta de apă plată, apă minerală, se referă la apa cu bule și apa fără bule. Apa plată e tot apă minerală! Poate fi de la munte, nu doar de la câmpie. Cheia întrebării dumneavoastră care e foarte corectă este legată de conținutul de săruri, care poate uneori în apa plată să fie mai mult decât în apa carbogazoasă! Depinde ce izvor, ce sursă are. Trebuie citită eticheta! Și o să constatați că există niște diferențe legate de zonă, de sursă. Faptul că are sau nu acid carbonic, nu înseamnă că are mai multe sau mai puține săruri".
Ce se întâmplă în organism pe caniculă și cum îți distruge creierul și inima căldura excesivă, aflați în video:
-
Ce se întâmplă dacă bei ceai de mentă după o masă grea27.02.2026, 18:01
-
-
-
-
Bacteriile din tumori pot prezice supraviețuirea pacienților27.02.2026, 16:12
Ce trebuie să știi dacă ai burtă. Medicii, semnal de alarmă
EXCLUSIV Screening-ul neonatal cardiac, esențial. Prof. dr. Victor Costache (SANADOR): Reduce numărul copiilor care pierd lupta cu bolile cardiace
Oscilațiile de calciu din rinichi pot preveni hipertensiunea
Alimentele care afectează creierul și cresc tensiunea arterială
Durerea cronică crește semnificativ riscul hipertensiunii arteriale
EXCLUSIV De ce tinerii ajung să aibă dislipidemie și cât de gravă poate fi. Dr. Monica Trofin Bănescu explică
Aproape 50% dintre cazurile de infarct nu sunt detectate de teste
Aritmia severă: simptome, cauze și tratament pentru bătăi neregulate ale inimii
Înălțimea poate influența mortalitatea. Ce risc de boli de inimă au persoanele scunde și înalte
99% dintre atacurile de cord și accidentele vasculare au legătură cu doar patru factori de risc
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
Noua metodă de măsurare a tensiunii arteriale care ar putea salva mii de vieți
Tensiunea diastolică scăzută la femeile vârstnice, mortală. Medicii trag un semnal de alarmă
Adevărul despre cafea și tensiunea arterială
Ai tensiune sau probleme cardiace? Ce se întâmplă dacă bei cafea
EXCLUSIV Infarctul, impact dramatic. Dr. Monica Trofin-Bănescu: Eveniment major cu conotație negativă
Semnalul ascuns al colesterolului periculos. Ce indicii oferă ochii
Noile valori la care se consideră că ai hipertensiune
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Edemul periferic, simptom cardiac ignorat de peste 50% dintre pacienți
Simptomul banal al bolii cardiace. Nu este durerea în piept, dar e un mare semnal de alarmă
