Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Asistenta șefă de la Blocul operator al Spitalului Militar Sibiu transmite un mesaj optimist pe pagina de Facebook a unității medicale.
Monica Munteanu, asistenta medicală şefă în Blocul operator al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu, Monica Munteanu, spune, într-un mesaj pe pagina de Facebook a unității medicale, că ”în lupta cu virusul, putem ieşi şi învingători”: ”Indiferent de oră sau moment, noi facem tot ce putem pentru sănătatea pacienţilor. În fiecare vedem o reuşită - posibilitatea de însănătoşire şi cred că în lupta cu virusul, putem ieşi învingători”.
În incinta Spitalului Militar din Sibiu au loc intervenţiile chirurgicale urgente, care nu pot fi amânate şi care momentan nu pot fi efectuate la Spitalul Judeţean din localitate. Pacienţii cu COVID-19 din Spitalul Militar au fost transferaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, potrivit Agerpres.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.