Cum poți prepara soluție de rehidratare dacă ai probleme digestive, în caz că ești plecat în vacanță sau nu ai farmacie aproape.
În cazul unor probleme digestive contactate în vacanță, pe lângă medicamente, poate este nevoie și despre o perfuzie. În general, foarte multe persoane se tem de perfuzie, însă fără motiv, pentru că rolul său este foarte important pentru organism, pentru că îl rehidratează.
"Să nu ne speriem. O perfuzie a învins holera în India. Au descoperit britanicii că tratamentul era, de fapt, rehidratarea", a spus Val Vâlcu.
"Este o soluție ușoară și simplă de rehidratare. Sunt băuturile pe bază de Cola, băuturile carbozagoase, dar nu cele fără zahăr, ci cele clasice. Din care, dacă scoți acidul, cantitate de sare și de zahăr seamănă cu soluția de rehidratare OMS.
Dar există soluții de rehidratare pe care le prepari. Cât timp există toleranță digestivă și poți să te hidratezi, e mai important să te hidratezi și poți folosi astfel de soluții", a declarat Lucian Negreanu, medic primar Gastroenterolog, în exclusivitate pentru DC Medical.
Întrebat dacă ceaiul de mentă este bun în problemele digestive precum diareea călătorului și nu numai, medicul Lucian Negreanu a spus că: "Ceaiul de mentă este foarte util, mai degrabă fără zahăr. Important e să te hidratezi".
Care sunt semnalele de alarmă ale bolilor digestive. Cum știi că ai luat un virus în vacanță
"Se pot sfătui cu medicul de familie sau medicii infecționiști și gastroenterologi care pot da anumite sfaturi. Pleci într-o zonă cu probleme? E bine să ai la tine asta, asta și asta. Sunt și produsele care se vând fără prescripție medicală și unele dintre ele pot fi utile și pentru deshidratare și pentru momentul în care chiar ai avut ghinion și ai avut o boală diareică virală sau bacteriană.
Trebuie să ai ceea ce trebuie ca să eviți acolo problemele.
Sunt semne de alarmă dacă ai:
- febră mare
- amețeli
- tensiune mică
- lipotimii
Trebuie să mergi acolo să discuți cu un medic", a completat Lucian Negreanu.
"Dacă ai 40 - 50 de scaune nu se mai pune problema, problema trebuie oprită"
"Evacuarea rapidă a conținutului intestinului ajută organismul și-l scapă de infecții, de toxine. Dacă ia acel medicamente celebru care rezolvă diareea, dar rămâne cu infecția?", a întrebat Val Vâlcu.
"Aici sunt două lucruri. Există riscul de deshidratare. Dacă ai 40 - 50 de scaune nu se mai pune problema, trebuie oprită această problemă, pentru că după ajungi cu deshidratare sau insuficiență renală sau alte complicații. Există un mecanism natural în care încerci să rezolvi lucrurile, dar sigur, dacă lucrurile degenerează și sunt multe, multe scaune, se poate utiliza. Sunt acum loperamide orodispersible, care se dizolvă de pe limbă. Există și alte medicamente care inhibă secreția excesivă de apă la nivel intestinal. Deci este o acțiune mai fiziologică, există pentru copii și pliculețe și poți opri problema.
Dar îndemnul este la prudență și la discuții cu medicul înainte de administrare, mai ales dacă pleci într-o zonă unde nu ai atâta acces", a mai spus medicul Lucian Negreanu.
EXCLUSIV
România are viitor în neurochirurgie! Președintele Asociației Europene de Neurochirurgie laudă rezidenții români și anunță: noul spital din Cluj va schimba totul.
EXCLUSIV
Prevenția nu este o cheltuială, ci o investiție vitală pentru sănătatea României, care necesită alocări financiare substanțiale și implementare pe termen lung, pentru a schimba...
EXCLUSIV
În timp ce tehnologia medicală avansată pentru diagnosticarea cancerului există în România, multe aparate performante rămân neutilizate în spitale din cauza unor probleme organizaționale...
EXCLUSIV
Ce înseamnă cu adevărat dependența și cum o definesc specialiștii. Dr. Adrian Atasiei explică cele 6 criterii esențiale, diferența dintre consumul ocazional și cel compulsiv.
Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer, iar depistarea sa în stadii incipiente crește semnificativ șansele de vindecare.
EXCLUSIV
România încă plătește un preț uriaș pentru un sistem de sănătate reactiv și subfinanțat. Cătălin Radu, director general BMS România, lansează un apel ferm: prevenția și educația...
EXCLUSIV
Dr. Codrin Huszar, specialist în ortopedie și traumatologie, explică cele mai frecvente probleme ale picioarelor – de la monturi și entorse, la artroză – și atrage atenția asupra riscurilor...
EXCLUSIV
Într-o lume care ne grăbește, fiecare clipă de lipsă sau neatenție se imprimă în inimi ca răni invizibile. Scriu aceste rânduri cu un nod în gât și lacrimi în ochi.
EXCLUSIV
Dezechilibrele hormonale pot afecta grav inima. Experții subliniază importanța diagnosticării precoce. Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a vorbit despre boala cardiacă carcinoidă.
EXCLUSIV
Durerea puternică din zona rinichilor poate ascunde o problemă serioasă: colica renală. Știi care sunt cauzele reale și cum poți preveni apariția pietrelor la rinichi? Dr. Bogdan Gabriel...
Așa-numita "criză a vârstei de mijloc" nu mai există, iar problemele de sănătate mintală ating astăzi cel mai înalt nivel în rândul tinerilor, din cauza stresului economic, pandemiei și...
EXCLUSIV
Până în 2050, unul din doi oameni va fi diagnosticat cu cancer, o pandemie tăcută care amenință fiecare familie. Aparatele care pot depista cancerul zac degeaba în aproape toate spitalele...
EXCLUSIV
Tratamentul oncologic salvează vieți, dar pentru mulți pacienți efectele secundare sunt profund invalidante, transformând lupta pentru supraviețuire într-un calvar...
EXCLUSIV
Eclipsa de Soare din această seară poate fi resimțită diferit. Psihologul Laura Roxana Goga explică de ce anxietatea și depresia se pot accentua la unele persoane.
EXCLUSIV
Urgențele obstetricale pot pune în pericol viața mamei și a copilului. Cum se manifestă sarcina extrauterină și ce măsuri preventive poți lua pentru a reduce riscurile.