EXCLUSIV Simona Halep, aproape de șoc termic la Washington. Ce este epuizarea de la căldură. Ciuhodaru, PATRU lucruri de făcut: Se instalează cu mare ușurință

Simona Halep a abandonat din cauza epuizării de la căldură. Dr. Ciuhodaru ne-a explicat care sunt cele patru lucruri de făcut în astfel de situații.
Simona Halep, fost lider mondial al tenisului feminin, a abandonat meciul cu Anna Kalinskaya, la set pierdut și condusă cu 2-0, în ”optimile” turneului de la Washigton, din cauza ”bolii, epuizării și șocului caloric”, potrivit Pro Sport.
Conform sursei menționate, fizioterapeuta WTA care a asistat-o pe româncă a pus diagnosticul de incapacitate a organismului de a-și menține temperatura normală a corpului ca urmare a vasodilatației periferice și a deshidratării, în contextul în care temperatura aerului în momentul meciului (ora 13.30, ora locală) era de 34 de grade, iar suprafața de joc, hard (ciment) a făcut ca temperatura de la nivelul solului să fie mult mai ridicată, fiind resimțite 42-45 de grade.
Cu puțin timp înainte de a se decide să abandoneze, Simonei Halep i-a fost administrat un supliment complex de vitamine pentru a evita un posibil șoc caloric sau chiar pierderea conștienței.
Pentru Simona Halep acesta este al doilea meci abandonat din cauza epuizării de la căldură, după cel din 2017, tot de la Washington.
Ciuhodaru: Activitatea fizică se poate relua după câteva ore
Dr. Tudor Ciuhodaru a declarat, în exclusivitate pentru DC Medical, că ”șocul termic apare ca urmare a depășirii posibilităților organismului de termoreglare, și se instalează cu mai mare ușurință atunci când la temperaturi excesive, eventual cu umiditate crescută, se desfășoară activități fizice intense”.
De asemenea, specialistul UPU ne-a reamintit care sunt cele patru măsuri ce trebuie luate în cazul epuizării din cauza căldurii:
”1. mergeți într-un loc umbros și răcoros;
2. scăderea temperaturii corpului, prin stropirea cu apă și ventilație;
3. hidratarea, cu apă sau sucuri de fructe;
4. activitatea fizică se reia după câteva ore, eventual după un consult medical pentru a exclude și alte cauze care pot duce la această patologie, la spital.”
Foto: Facebook Tudor Ciuhodaru
Ce este epuizarea din cauza căldurii
Epuizarea din cauza căldurii este o afecțiune legată de căldură care poate apărea după ce ați fost expus la temperaturi ridicate și este adesea însoțită de deshidratare.
Există două tipuri de epuizare din cauza căldurii:
- Epuizarea apei din organism, prin transpirația excesivă. Semnele includ sete excesivă, slăbiciune, dureri de cap și pierderea cunoștinței.
- Epuizarea de sare. Semnele includ greață și vărsături, crampe musculare și amețeli.
Deși epuizarea din cauza căldurii nu este la fel de gravă ca un accident vascular cerebral din cauza căldurii, nu este ceva ce trebuie luat ușor. Fără o intervenție adecvată, epuizarea din cauza căldurii poate evolua spre un accident vascular cerebral, care poate afecta creierul și alte organe vitale și chiar poate provoca moartea.
Care sunt simptomele epuizării de căldură
Cele mai frecvente semne și simptome ale epuizării din cauza căldurii includ:
- Confuzie
- Urină de culoare închisă (un semn de deshidratare)
- Amețeală
- Leșin
- Oboseală
- Dureri de cap
- Crampe musculare sau abdominale
- Greață, vărsături sau diaree
- Piele palidă
- Transpirație abundentă
- Bătăi rapide ale inimii.
Tratament pentru epuizarea de căldură
Dacă prezentați simptome de epuizare din cauza căldurii, este esențial să ieșiți imediat din căldură și să vă odihniți, de preferință într-o cameră cu aer condiționat. Dacă nu puteți intra înăuntru, încercați să găsiți cel mai apropiat loc răcoros și umbros, cu hidratare și o ținută cât mai lejeră.
Dacă astfel de măsuri nu reușesc să vă ofere alinare în 15 minute, solicitați ajutor medical de urgență, deoarece epuizarea din cauza căldurii netratată poate evolua spre un accident vascular cerebral din cauza căldurii, notează WebMD.
Canicula, impact mai mare asupra femeilor. Care este explicația
Valul de căldură care a lovit Europa de Vest are un impact mai puternic asupra femeilor, sugerează experții din Marea Britanie, potrivit The Guardian.
Concret, în planul de combatere a caniculei din Anglia se precizează că persoanele cu risc ridicat sunt cele de peste 75 de ani, bebelușii, copiii mici, persoanele cu boli fizice sau psihice grave și femeile.
Potrivit sursei menționate, planul nu explică motivul pentru care acestea din urmă s-a afla pe lista cu risc ridicat, însă Agenția pentru Sănătate a indicat un studiu efectuat în Olanda, care a analizat mortalitatea după diferite valuri de căldură și a constatat că femeile în vârstă sunt mai expuse riscului decât bărbații. Mai mult, cercetătorii susțin că rezultatele nu se datorează doar vârstei.
”Atunci când au fost luate în considerare vârstele egale, ratele de mortalitate au fost în continuare cu 15% mai mari pentru femei”, a scris echipa în legătură cu analiza lor a datelor din valul de căldură din 2003 din Franța.
Vârstnicii transpiră mai puțin
Un alt studiu realizat de cercetători olandezi și germani, care a analizat 23 de ani de date privind temperaturile din Olanda, a constatat, de asemenea, diferențe între sexe.
”Mortalitatea cauzată de căldură a fost mai mare la femei decât la bărbați, în special în grupa de vârstă mai înaintată (≥ 80 de ani) în condiții de căldură extremă”, au spus cercetătorii.
Echipa a precizat că rezultatele nu par să se datoreze faptului că persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la căldură și că femeile trăiesc în general mai mult decât bărbații.
Hein Daanen, profesor la Universitatea Vrije din Amsterdam și autor al studiului, a expus o teorie conform căreia producția redusă de transpirație la femei ar putea juca un rol. Citește mai mult AICI.
-
Patru alimente delicioase care îți protejează creierul13.10.2025, 15:34
-
Testul banal din analizele de rutină care îți poate salva ficatul13.10.2025, 13:41
-
-
Soluții rapide de reabilitare totală cu 4 sau 6 implanturi13.10.2025, 10:40
-
Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
Psihologia copilului și kinetoterapia se întâlnesc la DrPsy! Camelia Ștefan, interviu
Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
"Știm exact ce provoacă infarct și AVC cu mulți ani înainte!" Lecția profesorului John Deanfield, cardiolog de renume
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.