EXCLUSIV Tromboza venoasă profundă, urgența medicală ignorată. Semnul piciorului umflat și pericolul zborului cu avionul: Pacientul vine și află că are și cancer
Care sunt cele mai frecvente boli ale sistemului venos. Semnul piciorului umflat la care să fii foarte atent, pentru că este o urgență medicală. Care e pericolul zborului cu...
"Sistemul venos, care este, de fapt, un sistem de vase care aduce sângele de la țesuturi spre corp este un sistem extrem de important pentru organismul uman, prin patologia importantă pe care o poate dezvolta. Există câteva boli care se pot dezvolta la nivelul venelor, iar cea mai frecventă și cea cu impactul cel mai puternic asupra sistemului de sănătate fiind tromboza venoasă profundă, cu entitatea pe care ea o poate genera cu embolia pulmonară, care poartă un nume generic, pentru ambele, de tromboembolismul venos.
Există, de asemenea, în aceste boli ale venelor, și boli care nu au impact atât de mare asupra pronosticului și asupra vieții, cum e insuficiența venoasă cronică, tromboflebita superficială sau sindromul post-trombotic.
Deci după tromboza venoasă profundă, modificările care pot apărea sunt legate de sindromul post-trombotic", a declarat Cătălina Trifan, medic primar medicină internă, șef Secția Medicină Internă la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.
În plus, medicul a completat că: "Insuficiența venoasă cronică nu duce la tromboză venoasă profundă".
"E adevărat că se poate întâmpla să apară o tromboflebită superficială care poate să determine, prin comunicarea între venele profunde și venele superficiale, la un cheag care să se ducă în sistemul venos", a completat medicul.
Semnul piciorului umflat
"În general, pacientul care dezvoltă tromboză venoasă profundă e un pacient care are o simptomatolologie profundă. El declară că are un edem de membru inferior, i se umflă piciorul și el vine la spital cu un picior umflat, care este mai cald, care este mai roșu, care prezintă uneori durere, durere la palpare.
Examenul clinic este extrem de important.
Apoi avem două elemente pe care noi le folosim și cu care punem diagnosticul. Facem o analiză de D-Dimeri, care e foarte importantă și care dacă iese negativă deja e foarte puțin probabil ca pacientul să aibă tromboză venoasă profundă.
Dar obligatoriu, se face și ecografie Dopler venos, care ne pune în evidență acel tromb, acel cheag care ne arată cât e de întins acel cheag, dacă această tromboză venoasă este localizată doar la nivelul gambelor sau și la nivelul coapselor. Și atunci noi știm de la început cu ce ne luptăm, ce tratament facem și urmărim", ne-a mai spus dr. Cătălina Trifan.
Care e tratamentul pentru tromboza venoasă: Tromboza venoasă profundă este o urgență medicală
"Tromboza venoasă profundă este o urgență medicală, ea de obicei se internează.
Pacientul trebuie să se prezinte la medic, unde odată diagnosticat această afecțiune se inițiază tratament anticoagulant, cu debut imediat și se monitorizează pentru ca pacientul să nu dezvolte embolie pulmonară. Se face tratamentul anticoagulant, dar depinde de factorul de risc care a declanșat tromboza.
Dacă e un factor modificabil... adică să zicem că pacientul a avut un traumatism la nivelul venelor și a făcut această tromboză, atunci tratamentul va fi pe o perioadă scurtă, în general 3 luni.
Dacă există un factor nemodificabil și nu dispare, cum ar fi un cancer activ, care dă un status pro-trombotic, atunci pacientul, atât timp când cancerul nu e vindecat și nu intră în remisie, va face tratament toată viața", a mai spus medicul.
Pacientul se prezintă cu tromboză și află că are cancer. Pericolul zborului cu avionul
"Există posibilitatea ca pacientul să apară în cabinet cu tromboză venoasă profundă, el nu se știe bolnav de nimic, nu are niciun factor declanșator, nu a stat în spital imobilizat la pat după o intervenție chirurgicală sau ortopedică, nu are cancer evident, nu are tratament hormonal, nu are tratament cu anticoncepționale la femei, care poate declanșa acest lucru, nu a călătorit mult, să stea în avion foarte mult timp.
Există un factor de risc legat de zborul cu avionul la peste 6 ore, dar nu la pacienții care nu au avut un istoric. De obicei, pacienții care au avut probleme cu tromboza venoasă profundă și care călătoresc distanță lungă în avion, aceștia au risc de a dezvolta tromboza venoasă și atunci noi trebuie să prevenim acest lucru și trebuie să ia un medicament înainte, să ia un anticoagulant înainte de a urca în avion dacă e o cursă foarte lungă sau dacă se deplasează mult cu mașina.
Pe de altă parte, dacă pacientul are obezitate, are varice hidrostatice, pacientul se prezintă cu tromboză venoasă profundă, e o situație.
Dar dacă pacientul vine și nu are niciunul dintre acești factori pe care i-am enumerat, și vine cu o tromboză venoasă profundă, ea poate să fie un semn pentru faptul că are un cancer. Așa s-a și descoperit. Medicul care a pus acest diagnostic de tromboză venoasă profundă, este un medic care a observat asocierea cu cancerul de stomac.
De aici a pornit această poveste. Cancerul generează un status pro-coagulant și uneori formează mai ușor cheaguri și primul lucru care se poate manifesta e o tromboză venoasă profundă", a completat dr. Cătălina Trifan.
Câți litri de apă trebuie să bem, de fapt, pe zi? Mare atenție când călătoriți cu avionul
Întrebată dacă vara, căldura, reprezintă un factor de risc pentru umflarea piciorelor, pentru tromboze, medicul a subliniat că: "deshidratarea este unul dintre lucrurile importante. Pacienții care călătoresc foarte mult trebuie învățați cum să evite deschidratarea și cum să facă mișcări active cu gambele. Să nu-ți țină imobilizate gambele, chiar în avion trebuie făcute exerciții, astfel încât să se evite această situație.
Imobilizarea prelungită este cel ma important semn pentru tromboza venoasă profundă".
În ceea ce privește cantitatea de apă pe care trebuie să o bem pentru a evita deshidratarea, medicul Cătălina Trifan a spus că: "pentru fiecare dintre noi este diferit. Nu putem fi puși în același registru. Indicația este de minimum 2 litri, dar sunt unii care au nevoie de 4 litri, pe care transpiră intens, sunt pacienți care au activități în care transpiră enorm și atunci nevoile lor de a se hidrata sunt cu totul altele decât o persoană care lucrează într-un mediu cu aer condiționat, în care nu face activitate fizică, în care nu transpiră aproape deloc.
Indicațiile sunt individualizate pentru fiecare dintre noi", a mai spus medicul.
Vezi mai multe în video:
-
Marea Britanie și-a pierdut statutul de țară liberă de rujeolă27.01.2026, 21:54
-
-
Un nou virus stârnește îngrijorare. Ce este virusul Nipah27.01.2026, 19:52
-
-
Conf. dr. Nicolae Poiană a murit. Era supranumit "medicul vedetelor"27.01.2026, 18:16
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Cancerul care omoară cei mai mulți români. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Principala cauză de deces
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
