Prof. dr. Sorin Aramă: Nu putem fi sterili, nu există noțiunea de individ steril
Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş" a încheiat un protocol de colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pentru limitarea fenomenului de rezistență la...
Proiectul „Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România” contribuie la consolidarea sistemului de sănătate prin propuneri de politici de sănătate publică. Acesta abordează integrat unele dintre cele mai serioase probleme din Europa și de la nivel global: infecţiile asociate asistenţei medicale şi rezistenţa la antimicrobiene, care au consecinţe severe nu numai pentru sănătatea umană şi animală, ci şi pentru întreaga societate, devenind o problemă de sănătate publică generală, care necesită acţiune urgentă şi coordonare intersectorială.
Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş", Bucureşti (INBI MB), în calitate de Promotor al proiectului „Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România”, a încheiat protocolul de colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, prin care acesta se alătură proiectului, în calitate de Spital Pilot.
Rezistența la antimicrobiene, fenomen amplu și foarte grav
Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș" din București, Dr. Cătălin Apostolescu, a declarat în cadrul conferinței: „Fenomenul rezistenței la antimicrobiene este un fenomen amplu și foarte grav. E foarte posibil ca în puțini ani, chiar în cursul vieții noastre, să asistăm la pierderea tuturor antibioticelor. Și, dacă pierdem antibioticele, pierdem nu doar tratamentul infecțiilor, ci pierdem o foarte mare parte din medicina modernă, pentru că, practic, antibioticele sunt temelia pe care s-a construit actuala medicină modernă.”
Directorul Medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș" din București, Dr. Adrian Marinescu, a declarat: „Legat de infecţiile asociate asistenţei medicale, e clar că realitatea înseamnă un procent mult mai mare decât am avut în România. De exemplu, în secțiile de terapie intensivă din Europa, un procent de 8% se consideră că este un procent bun. Dacă ne gândim la faptul că în România, de multe ori, în terapie intensivă raportarea înseamnă sub 1%, este evident că ori nu avem infecții asociate asistenței medicale – lucru care categoric nu este real – ori suntem cu o subdiagnosticare evidentă. Cred că este important să avem mai întâi realitatea și de aici să plecăm.”
Să schimbăm paradigma ”Infecția nosocomială este malpraxis”
Managerul de proiect, Prof. univ. dr. Sorin Aramă, a atras atenția că: „Timp de decade întregi, noțiunea de infecție nosocomială a fost asociată în mentalul colectiv cu noțiunea de malpraxis. Trebuie să schimbăm o paradigmă. Noi suntem înconjurați de bacterii, noi avem bacterii în corpul nostru, pe tegumentul nostru, noi nu putem fi sterili, nu există noțiunea de individ steril”.
Strategia propusă de proiect urmăreşte alinierea demersului țării noastre la cerinţele internaţionale privind IAAM şi utilizarea de antibiotice, prin adoptarea Strategiei OMS şi a recomandărilor europene.
Principalele obiective ale proiectului sunt: dezvoltarea cadrului juridic și organizatoric pentru controlul rezistenței la antimicrobiene (AMR) și al infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM); elaborarea metodologiilor standardizate și a ghidurilor de bună practică pentru medicii de laborator/microbiologi, epidemiologi și medici de boli infecțioase în ceea ce privește diagnosticul și supravegherea infecțiilor provocate de bacteriile multirezistente și prescrierea rațională a antibioticelor; dezvoltarea capacității de comunicare și educare a profesioniștilor și a publicului larg.
Cinci spitale pilot în proiectul coordonat de ”Matei Balș” și finanțat de norvegieni
Ca urmare a semnării protocolului de colaborare, INBI MB va pune la dispoziție spitalelor colaboratoare kituri de laborator pentru diagnosticul infecțiilor cauzate de patogeni rezistenți, care vor fi achiziționate în cadrul proiectului. De asemenea, INBI MB va asigura supravegherea și îndrumarea tehnică pentru Spitalele Pilot, prin intermediul experților tehnici medicali din cadrul proiectului, precum și cursuri de formare medicală acreditate, în domeniile microbiologie, epidemiologie, boli infecțioase/prescriere antibiotice.
Proiectul „Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România” este realizat în parteneriat cu Institutul Norvegian de Sănătate Publică și are sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, de la care s-au achiziționat servicii de expertiză tehnică. Proiectul este finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021 - Provocări în sănătatea publică la nivel european. Bugetul proiectului este de 1,741,154 euro.
-
De ce recomandă medicii să renunți la inele în anumite momente ale zilei23.04.2026, 21:05
-
Ce trebuie să știi despre suplimentele alimentare. Când devin nocive23.04.2026, 18:47
-
-
Attila Cseke, ministru interimar al Sănătății23.04.2026, 15:47
-
Soluții concrete pentru pacienții cu Parkinson23.04.2026, 15:43
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
Ce este virusul Chikungunya. Fii atent la asta dacă te-a înțepat un țânțar. Atacă articulațiile!
La ce să fii atent când mănânci conserve. Dr. Tudor Ciuhodaru: Mortală
Distanțarea socială nu oferă protecție reală împotriva infecțiilor respiratorii
Creștere cu 21% a cazurilor de COVID-19 în România. 58 de noi infectări în ultima săptămână, inclusiv reinfectări
EXCLUSIV Lepra: Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț clarifică riscurile
Ce riscă zilnic personalul medical
Febra denga şi chikungunya, în curând endemice în Europa. Ce arată un studiu nou
De ce faci herpes la gură
COVID, impact grav. Provoacă o boală cronică
COVID declanșează o boală cronică cu impact dramatic asupra vieții pacienților. Riscurile se triplează după infectare. Duce la afectarea tuturor organelor.
Octavian Jurma, explicații despre sezonul gripal: Numărul de cazuri, dublu
DSP Brăila confirmă decesul unui bărbat infectat cu Listeria monocytogenes
5 locuri din camerele de hotel unde se ascund cele mai multe bacterii
Un nou coronavirus, descoperit de medici. Medicii se tem de o nouă pandemie
EXCLUSIV Super-gripa lovește Europa. Dr. Adrian Marinescu vine cu explicații
Panencefalita sclerozantă subacută, complicația mortală a rujeolei. Dr. Mihai Craiu, avertisment
Difteria revine în Europa. Adulții nevaccinați, în pericol mortal
Supergripa H3N2: Dr. Mihai Craiu explică simptomele, riscurile și cum ne protejăm
Epidemie fără precedent de meningită meningococică în Canterbury: 15 cazuri, 2 decese
Eșecul aplicării strategiei de suprimare a COVID-19 în Marea Britanie. Implicații epidemiologice și lecții pentru viitoarele pandemii
Cea mai mare greșeală din timpul pandemiei de COVID. A dus la sute de mii de decese.
Marea Britanie și-a pierdut statutul de țară liberă de rujeolă
COVID-19 provoacă simptome persistente mai frecvent decât gripa sau pneumonia, arată un nou studiu
COVID, impact grav pe termen lung. Are efecte grave chiar și în cazul infecțiilor ușoare.
Long COVID, asociat cu inflamație cerebrală și risc crescut de demență
Lucrul terifiant pe care trebuie să îl știi dacă ai avut COVID. Efectele sunt catastrofale și iremediabile.
