BREAKING NEWS Când renunțăm la mască? Raed Arafat a făcut anunțul
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a dezvăluit când vom scăpa de masca de protecție.
„La acest moment, din datele pe care le avem, încă putem transmite mai departe. Încă putem să fim infectaţi, chiar dacă nu facem boală în fază avansată pentru că, să zicem, ne-am vaccinat. Deci vaccinarea, în primul rând, protejează fiecare individ ca persoană, dar vaccinarea colectivă, mai ales după ce am ajuns la un anumit procent, protejează comunitatea. Până nu atingem acest procent de 60-70 la sută din populaţie, normal că purtarea măştii este recomandată.
Dacă vor apărea alte probe, vom afla de ele, plus că e foarte greu să pui situaţia în stradă şi să spui că cei care v-aţi vaccinat nu purtaţi mască, cei care nu v-aţi vaccinat, purtaţi, pentru că asta înseamnă că automat trebuie să legitimezi oamenii şi să dovedeşti că unii s-au vaccinat, alţii nu. E o măsură de a-i proteja pe ceilalţi, de a ne proteja, dar ştiind că dacă ne infectăm rămânem într-o formă uşoară a bolii”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
Va fi o dispariţie treptată
„Cred că la momentul în care vom ajunge la un procent de vaccinare mai mare şi la reducerea răspândirii virusului într-un mod semnificativ, să înceapă discuţiile cam unde va fi obligatorie masca şi unde nu. Poate că începe să dispară treptat din obligativitatea în aer liber, încet – încet să dispară şi din obligativitatea în spaţiile închise, dar cu anumite condiţii.
Nu cred că va fi o dispariţie imediată, dar va fi o dispariţie treptată a regulilor de purtare a măştii şi asta depinde de o analiză a situaţiei epidemiologice şi de recomandările care vor veni din partea epidemiologilor”, a mai precizat Arafat.
-
Cât de precis este ceasul inteligent care poate depista apneea de somn14.10.2026, 23:39
-
-
-
-
Dieta vegană poate schimba funcționarea ficatului în doar câteva zile14.10.2026, 19:41
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID, impact grav asupra creierului
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
