Cel mai mare număr de cazuri de COVID într-un oraș din China. Măsura luată de autorități
Autoritățile chineze au raportat cel mai ridicat număr de cazuri de COVID la nivel local din 2021.
China a înregistrat luni cel mai ridicat număr de cazuri de coronavirus la nivel local din acest an, cu 162 de noi infecţii. Autorităţile au raportat 150 de infecţii în oraşul Xi'an, care a impus măsuri de lockdown celor 13 milioane de locuitori ai săi săptămâna trecută după ce au fost depistate câteva zeci de infecţii.
Potrivit regulilor impuse în Xi'an, oamenii pot să-şi părăsească locuinţele doar în cazuri excepţionale. Fiecare familie poate alege un membru pe rând pentru a merge la cumpărături o dată la două zile. Întreaga populaţie a fost de asemenea testată de mai multe ori.
China foloseşte măsuri rigide ce fac parte din politica zero-Covid şi a reuşit până acum să ţină virusul sub control în timpul pandemiei. De mai bine de un an, situaţia pandemică în China este mult mai bună decât în multe alte ţări, cu viaţa de zi cu zi şi economia revenind în mare parte la normal. Dar varianta Delta, mai infecţioasă, a dus la mai multe focare din toamnă, iar noua variantă Omicron se crede că ar fi şi mai infecţioasă.
Autorităţile nu au anunţat încă niciun caz de Omicron în Xi'an. Beijingul urmează să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă în cinci săptămâni, potrivit Agerpres.
Răspândirea variantei mutante Omicron de coronavirus, potrivit site-ului Flightaware, sâmbătă la orele 13:40 se înregistrau 2.500 de zboruri anulate la nivel mondial, dintre care puțin peste 850 erau rute legate de SUA, fie că e vorba de legături internaționale sau interne. De asemenea, peste 3.500 de zboruri au înregistrat întârzieri la nivel global. Vineri, circa 2.400 de zboruri au fost anulate și aproape 11.000 au înregistrat întârzieri, potrivit aceleiași surse, care a înregistrat deja aproape 800 de anulări prevăzute să aibă loc duminică.
Piloți, însoțitoare de zbor și alți membri ai personalului au fost nevoiți să intre în carantină după ce au fost expuși la COVID-19, ceea ce a constrâns companiile Lufthansa, Delta sau United Airlines să anuleze zboruri. Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze circa 439 de zboruri vineri și sâmbătă, adică circa 10% dintre cele programate. Delta Air Lines a anulat la rândul său 280 de zboruri sâmbătă și 170 cu o zi înainte, invocând atât Omicron, cât și, punctual, condiții meteo nefavorabile. Mai mult de zece zboruri ale Alaska Airlines, angajați ai căreia au anunțat că „este posibil să fi fost expuși virusului” și trebuie să se izoleze, au fost de asemenea anulate.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
