Cum se va face școală din toamnă? Opinia unui fost inspector școlar general
Un fost inspector școlar general a vorbit despre cum ar putea artă noul an școlar în contextul pandemiei COVID-19.
Ioana Mihaela Neacşu, fost inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat că Ministerul Educației ar trebui să anunțe cât de repede formula în care să se desfășoare școala din toamnă.
”Trebuie cântărite cu înțelepciune variantele posibile, iar alegerea să ia în calcul avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre variantele posibile. Există argumente care pledează în favoarea reînceperii școlii în format tradițional, face-to-face, pornind de la eficiența crescută a actului didactic, superioară învățării online, așa cum s-a dovedit din recentele experiențe ale acestei primăveri, continuând cu necesitatea de a pune elevii în interacțiune socială cu ceilalți, pentru prevenirea alienării și a efectelor psiho-emoționale negative generate de izolarea în fața unei tablete, precum și eliminarea problemei familiilor care nu au alternative de supraveghere a copiilor ce nu merg la școală, cu precădere pentru preșcolari și elevii din ciclul primar. Pe de altă parte, experiența europeană a țărilor în care s-au reluat deja cursurile în școli, precum și studiile efectuate recent în Marea Britanie, Germania, Danemarca și altele, ne arată că, în general, acest proces nu a condus la o creștere a numărului de infecții cu COVID-19, deci efectele negative sunt minore și surmontabile sub acest aspect”, a afirmat Ioana Mihaela Neacșu.
Soluția propusă de aceasta o puteți citi pe DC News.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
