Dr Gabriel Diaconu, adevărul despre „ASIMPTOMATICI”. Test rapid pentru toți zevzecii

Într-o postare recentă, dr Gabriel Diaconu, cunoscut medic psihiatru, explică, pe larg, ce înseamnă noțiunea de „asimptomatici” și de ce e periculos să crezi că asta ar presupune absența bolii COVID-19.  Iată o parte din ce scrie medicul, într-o postare pe pagina sa de Facebook: 

„Am amânat prea mult, poate, dar e timpul să pun la locul potrivit o sintagmă care-a ajuns să polueze excesiv conversația despre boli în general, și pandemia de COVID-19 în particular.

O vezi scuipată la fiecare colț de stradă, și-apare mai nou în fiecare discurs negaționist.

Mă refer, bineînțeles, la „asimptomatici”. Nicăieri n-ai să găsești atâta savoare și voluptate, zilele acestea, cât zemuiește expresia printre buzele samsarilor de conspirații și discordie.

„Este o boală banală”, zic ei, „pentru că majoritatea sunt asimptomatici”.

(...) Uite-un test rapid pentru toți zevzecii care perpetuează astfel de afirmații: spune-mi, te rog, ce este acela un simptom. Dar spune-mi în cuvinte simple, ca unui copil, ce înțelegi tu din cuvântul ăsta. Și după aia îndrăznește vreo opinie despre „asimptomatici”.

(...) La școala de doctori te învață așa: că recunoști o boală (numele ei, felul cum se manifestă) după două lucruri, semne și simptome. Ambele pot fi „prezențe”, adică lucruri normale sau anormale care apar în unele boli, sau „absențe”, lucruri care dispar ori nu le găsești în condiții de boală.

(...) Prin semne, și simptome, bolile „ne vorbesc”. Doctorul, orice fel de doctor ar fi, continuă să facă gesturi, mii de ani după Hipocrate, asemănătoare când examinează un bolnav. Cele patru gesturi: Inspecție. Palpare. Percuție. Auscultație. Adică te uiți. Pui mâna. Ciocăni. Și asculți lucruri.

(...) De-aici poate începe o poveste uluitoare despre medicină, semne și simptome. Cum ar fi culoarea ruginie a scuipatului (sputei) în unele infecții ale plămânului. Sau gustul urinei în diabet. Sau culoarea albă, de cretă, a fecalelor în unele infecții ale ficatului. Sau modificările pupilei în sifilis. Sau cum apariția unui bâlbâit intermitent poate să anunțe că ceva e foarte în neregulă cu o parte a creierului.

Fapt este că „simptomele” pot fi observate de către bolnav, cineva din preajma lui, sau de doctor. Că doar nu-și miroase omul urina, darămite să și-o guste (sic!). Sau, dacă are o aluniță care și-a schimbat forma, culoarea și se întinde, doar n-o să-și spună imediat că ceva e în neregulă.

Asimptomatic înseamnă „fără simptome”. Cât de mulți oameni sunt bolnavi și nu știu? Câte boli cauzează schimbări „observabile” de către bolnav, dar și câte astfel de schimbări sunt ATÂT de supărătoare sau importante cât să-l ducă la doctor?

(...) NU există boli asimptomatice. Există bolnavi asimptomatici, respectiv semne și simptome nespecifice ale bolii, care fie nu indică înspre ea, fie sunt trecute cu vederea pentru că se suprapun, în mare măsură, normalității de zi cu zi. O slăbiciune. O amețeală. Un țiuit în urechi. O tresărire. Mâna nesigură. Lipsa chefului de muncă. De mâncare. Oboseala. Durerea de cap. Modificarea unor simțuri cum ar fi gustul, auzul, mirosul, văzul.

(...) Cel mai greu de pus diagnostic e de om sănătos, când ești doctor. Este, în același timp, cel mai ușor diagnostic formulat de majoritatea oamenilor sănătoși. Și doctor, și om de rând, sunt supuși greșelii.

Pandemia de coronavirus ne-a schimbat viețile. Ne-a deschis ochii către o lume care s-a adâncit în idioțenie medicală, și analfabetism sanitar. Oricâtă încredere am fi avut în oameni, și umanitate, că sunt minim informați și educați despre boli, și manifestările lor, am descoperit în plin secol XXI că, de fapt, cultura e la fel de săracă precum era și-acum un secol în înțelegerea unor cuvinte elementare, unor probleme simple care să orienteze omul în timp, spațiu și cunoaștere.

Cât de strigător la cer, mai mult, că lăsăm la îndemâna acelorași ignoranți, cu trompetă mai mică sau mai mare, să dea tonul conversației într-o situație cu adevărat excepțională, unde un idiot aruncă piatra în baltă, și-apoi sute de filosofi se chinuie s-o scoată de acolo.

Să spui că, în infecția cu SARS-Cov2, „majoritatea au fost asimptomatici” face referire DOAR despre cât de supărătoare au fost simptomele acestei boli, în forma ei ușoară, pentru fiecare individ. Pe unul l-au durut mușchii (simptom). Pe altul l-a chinuit o tuse seacă mai multe zile la rând (simptom). Altul s-a simțit slăbit (simptom). Vecinul lui n-a simțit zahărul din cafea vreo săptămână (simptom). TOȚI simptomatici. Toți asimptomatici, în același timp. Pentru că n-au băgat în seamă. Pentru că n-au luat aminte. Pentru că nu i-a deranjat foarte mult.

La final, lasă-mă să-ți dau o scurtă listă de boli mult timp asimptomatice, dar foarte comune: hipertensiune arterială, diabet zaharat, dislipidemie, insuficiența renală, majoritatea tumorilor, majoritatea deficitelor de nutrienți și vitamine, majoritatea discriniilor (dezechilibrelor hormonale), majoritatea demențelor,

Și, din păcate incurabilă, prostia. Singura dintre boli nu doar incurabilă, dar greu tratabilă, și doar în cazurile în care e motivată de un argument medical, în care caz nu-i spunem prostie, ci în alte feluri mult mai puțin vehemente, pentru că măcar acolo putem să oferim ajutor, sprijin și alinare.

Materialul integral îl găsiți aici: