Dr Mihai Craiu: Cum ne putem îmbolnăvi de COVID-19 într-o școală din România - scurt îndreptar bazat pe dovezi!
Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu a realizat un scurt îndreptar pentru părinți, dascăli și elevi în care arată ce trebuie să facem ca să NU ne îmbolnăvim de COVID-19 într-o școală din România. ...
„Acesta este strict un material știintific, bazat pe literatură de specialitate publicată în reviste de prestigiu, nu este o părere personală sau un pamflet! Școala este categoric necesară. Tuturor copiilor. Nu numai din punct de vedere academic (în România încă ar fi de făcut ceva pentru a crește oferta și eficacitatea academică), dar și din punct de vedere emoțional și al sănătății generale”, arată dr Mihai Craiu, într-o postare făcută pe pagina „Spitalul virtual pentru copii”.
„Este dovedit că lipsa școlii afectează sănătatea în mod direct, prin creșterea sedentarismului și a greutății corporeale, prin creșterea inatenției și reducerea gradului de răbdare, prin creșterea gradului de violență, prin creșterea timpului de expunere zilnică la ecrane (cu tot cortegiul de efecte asupra ochilor, timpului de somn și patternului de alimentație).
- Un copil care stă peste 4 ore pe zi în fața unui ecran are risc crescut de obezitate – SURSA INFORMAȚIEI AICI
- Teoretic un preșcolar nu ar trebui să stea în fața unui ecran mai mult de 1 oră pe zi – SURSA INFORMAȚIEI AICI
Deci ar trebui căutate strategii eficiciente, plecând de la ce știm, prin dovezi științifice, nu de la părerile unor neavizați.
Ce știm și ce contează
Știm că PRINCIPALUL vector pentru a căra SARS-CoV-2 de la un om infectat la altă persoană îl reprezintă picaturile de salivă. Mai mici sau mai mari, în funcție de intensitatea vorbirii, de strănut sau tuse precum și de funcția respiratorie, respectiv de înălțimea persoanei infectate. (...)
Vorbirea articulată (așa cum se presupune că va fi într-o oră normală, la școală) produce particule mari, cu dimensiune peste 10 microni. Imensa majoritate a acestor particule sunt reținute de orice fel de mască, pusă la gura unui elev. Chiar și cele artizanale sunt eficiente pentru a limita răspândirea către alții, de la un infectat asimptomatic – SURSA INFORMAȚIEI AICI
Strănutul, tusea, țipatul sau cântatul accentuează transmiterea unor particule mici, prin mecanismul de vibrație laringiană (oscilația corzilor vocale) și respectiv prin modul de expulzare bruscă a fluidului bronșic (din cele mai mici căi aeriene). Dar și aceste particule pot fi „barate” parțial de o mască, eventual de o vizieră de plastic.
Dacă merg la școală copiii, aparent sănătoși, purtând orice fel de mască și dascălii ce au comorbidități purtând mască medicală și vizieră, atunci nu vor apărea noi focare COVID-19 odată cu începerea școlilor.
Căci măștile funcționează preventiv – SURSA INFORMAȚIEI AICI
Dacă facem TOATE celelalte măsuri rezonabile de limitare a împrăștierii noului coronavirus... Adică dacă vom spăla mâinile foarte des (ar fi bune chiuvete mai multe în școli, eventual chiuvete mobile, acolo unde nu se poate altfel), dacă le vom dezinfecta cu produse alcoolizate când atingem suprafețe de uz comun, gen clanțe, mânere, toalete etc
Aerisim foarte des clasa, deoarece imensa majoritate a cazurilor inexplicabile de COVID-19 sunt generate de inhalarea aerosolilor ce conțin noul coronavirus, aerosoli produși în spații închise de cei aproximativ 40% infectați și asimptomatici. Ar trebui (în funcție de mărimea clasei și de numărul de elevi) aerisit de mai multe ori pe oră – SURSA INFORMAȚIEI AICI
Și nu ducem copiii bolnavi la școală!!! Pentru că noi românii avem o problemă cu respectarea autorităților și a regulilor a apărut ideea declarației pe proprie răspundere. Ea nu este destinată părinților complianți și responsabili, ci acelora care sunt „șmecheri” sau iresponsabili. Credeți că nu e necesară? Că sunt puțini cei potențial vizați? Înseamnă că nu ați ieșit recent din casă, pe stradă, la magazin sau în locurile de agrement. Avem o uriașă apetență pentru distracții și nicio dorință serioasă de normalizare a proceselor de școlarizare sau de muncă. Suntem într-o vacanță perpetuă de jumătate de an. Până va veni decontul economic.
MESAJ DE LUAT ACASA - școala este necesară copiilor. Lipsa ei are efecte majore pe termen lung.
Haideți să facem posibilă începerea școlilor în siguranță (acolo unde există transmitere comunitară redusă!)”, notează dr Mihai Craiu.
Cum putem să ne imbolnăvim de COVID-19 într-o școală din România - scurt îndreptar pentru părinți, dascăli și...
Publicată de Spitalul Virtual pentru Copii pe Sâmbătă, 22 august 2020
-
-
-
Noua armă împotriva emboliei pulmonare: medicii ajung direct la cheag01.09.2026, 18:00
-
-
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID-19, evoluție neașteptată
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
