EMA: administrarea dozei ''booster'', cel mai devreme la trei luni după vaccinarea cu schema iniţială
EMA susține că administrarea dozei a treia a vaccinului poate fi făcută cel mai devreme după trei luni de la finalizarea schemei inițiale.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că dozele de supra-rapel ("booster") ale vaccinurilor anti-COVID-19 pot fi administrate cel mai devreme la trei luni după finalizarea schemei iniţiale de vaccinare cu două doze, în contextul îngrijorărilor extreme provocate de creşterea numărului de infectări în Europa.
"Deşi recomandarea actuală este aceea de a administra doze 'booster' cu preferinţă după şase luni, datele actuale disponibile susţin administrarea sigură şi eficientă a dozei 'booster' cel mai devreme la trei luni după finalizarea schemei iniţiale de vaccinare", a declarat directorul departamentului de strategie vaccinală din cadrul EMA, Marco Cavaleri, într-o conferinţă de presă, citează Agerpres.
Deşi EMA se pregăteşte să examineze orice vaccin ce va fi modificat pentru a combate noua variantă Omicron, dacă va fi nevoie, combaterea răspândirii variantei dominante Delta ar trebui să fie prioritară în lupta împotriva actualului val al pandemiei de COVID-19, a adăugat el.
"Situaţia imunologică rămâne extrem de îngrijorătoare în Europa. Varianta Delta rămâne principala ţintă a acţiunilor de sănătate publică desfăşurate pentru a combate pandemia şi consecinţele ei", a mai spus Marco Cavaleri.
El a precizat că producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 vor trebui să transmită Agenţiei Europene pentru Medicamente rezultatele testelor de laborator realizate pentru a stabili nivelurile de anticorpi neutralizanţi generate de serurile lor împotriva variantei Omicron, în cadrul unei proceduri demarate cu scopul de a determina necesitatea reală privind modificarea şi actualizarea acestor vaccinuri.
BioNTech şi Pfizer au devenit miercuri primii dezvoltatori de vaccinuri anti-COVID-19 care au publicat aceste date şi au precizat că schema lor de vaccinare cu trei doze este capabilă să neutralizeze varianta Omicron.
OMS a adăugat că administrarea dozelor din schema iniţială de vaccinare în ţările sărace ar trebui să fie prioritară la nivel mondial şi, din acest motiv, recomandă dozele "booster" doar pentru persoanele cu afecţiuni medicale preexistente şi celor care au primit un vaccin anti-COVID-19 cu patogen inactivat.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
