Măsuri restrictive în Norvegia: nu se vinde alcool noaptea
Guvernul Norvegiei a anunţat joi, 5 noiembrie, interzicerea vânzărilor de alcool pe timpul nopţii şi a înăsprit limita referitoare la numărul persoanelor care pot participa la adunări private....
Ca să prevină răspândirea infecției COVID-19, Guvernul Norvegiei a anunţat joi, 5 noiembrie, interzicerea vânzărilor de alcool pe timpul nopţii şi a înăsprit limita referitoare la numărul persoanelor care pot participa la adunări private în încercarea de a reduce creşterea accentuată a numărului de cazuri de coronavirus. ''Ne îndreptăm spre o direcţie greşită'', le-a spus prim-ministrul Erna Solberg parlamentarilor. ''ncepând de vineri, vânzările de alcool urmează să fie interzise începând cu miezul nopţii, iar barurile şi restaurantele nu vor avea voie să permită accesul clienţilor după ora 10:00 PM.
Limita actuală de 50 de persoane pentru adunările private a fost redusă la 20 de oameni, începând de luni. Rezidenţii au fost sfătuiţi să socializeze limitat şi să stea acasă pe cât de mult posibil, evitând inclusiv călătoriile interne neesenţiale. Persoanele nonrezidente care sosesc din ţări cu rate mari de infectare vor trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test realizat cu cel puţin 72 de ore înainte de intrare, fiind nevoiţi cu toate acestea să se izoleze în hoteluri speciale pentru carantină timp de zece zile înainte de a efectua din nou testul, potrivit Agerpres.
Regulile se aplică şi rudelor care vin în vizită, dar nu au reşedinţa în Norvegia, a spus Solberg. Singura excepţie se aplică angajaţilor care fac naveta din ţările învecinate Finlanda şi Suedia. Municipalităţile şi oraşele cu rate ridicate de infectare vor trebui de asemenea să ia în considerare măsuri precum închiderea centrelor de antrenament, piscinelor, bibliotecilor şi muzeelor, a spus Solberg. Măsurile sunt necesare pentru a ajuta sistemul sanitar să facă faţă, a spus Solberg, precizând că numărul noilor infectări a fost de 3.000 în ultima săptămână din octombrie, în comparaţie cu 300 la începutul lui august.
Norvegia, o ţară cu 5,3 milioane de locuitori, a înregistrat circa 22.000 de cazuri de coronavirus şi 282 de decese asociate COVID-19.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID-19, evoluție neașteptată
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
