Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Regina Marii Britanii își va continua șederea la castelul de la Balmoral, deși unul dintre membrii personalului său a fost confirmat cu COVID.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decis să-şi continue şederea la castelul din Balmoral (Scoţia), deşi unul dintre membrii personalului său a fost depistat pozitiv la COVID-19. Regina, în vârstă de 95 de ani şi vaccinată cu schema completă, va rămâne cum era planificat la tradiţionala sa reşedinţă de vară, în această primă vacanţă de la decesul în aprilie a soţului său, ducele de Edinburgh.
"Întregul personal de la Balmoral este supus zilnic unor teste anti-COVID-19 iar sâmbătă a fost depistat un caz pozitiv", a declarat o sursă ziarului The Sun. La rândul său, purtătorul de cuvânt al palatului Buckingham, reşedinţa oficială a familiei regale, a asigurat că există o serie de "proceduri stabilite" în cazul în care un membru al personalului contractează COVID-19.
Printre acestea se numără "purtarea măştii sanitare şi păstrarea distanţării fizice" în rândul personalului activ. Mai mulţi membri ai personalului au fost trimişi acasă şi a fost închisă sala de mese pentru angajaţi şi cafeneaua, aflate într-o clădire separată. Potrivit The Sun, membrii familiei regale îşi continuă activităţile obişnuite şi au refuzat ideea de a se servi singuri, după modelul "bufet", preferând să fie serviţi de personalul domestic.
Regina este însoţită de mai mulţi membri ai familiei - între care prinţul Andrew şi prinţul Edward - iar ducii de Cambridge şi copiii lor sunt aşteptaţi la sfârşitul lunii. Balmoral este locul preferat de vacanţă al familiei regale britanice din epoca reginei Victoria (1819-1901), arată Agerpres.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.