Reinfectare cu COVID-19: au apărut primele cazuri
Primele cazuri de reinfectare cu COVID-19 au apărut, potrivit specialiștilor. Unul a fost raportat în Hong Kong săptămâna trecută, iar altele două în Olanda și...
Un pacient din Olanda și unul din Belgia s-au reinfectat cu noul coronavirus. Informaţia a venit la scurt timp după un bărbat din Hong Kong a fost reinfectat, potrivit unui raport al cercetătorilor, arată surse citate de agerpres.ro. Bărbatul a fost reinfectat la patru luni și jumătate după ce a fost declarat vindecat de COVID-19.
Experta în virusologie, Marion Koopmans, a spus că pacientul olandez este o persoană în vârstă şi cu un sistem imunitar slăbit.
Potrivit declaraţiilor sale, sunt cunoscute cazurile unor pacienți care sunt bolnavi vreme îndelungată, iar boala are o nouă intensificare, însă cazurile de reinfectare, după ce pacientul a fost declarat vindecat, așa cum sunt cele trei cazuri, din Hong Kong, Olanda și Belgia, necesită testări genetice ale virusului atât în prima fază a infecţiei, cât şi în cea de-a doua, pentru ca medicii să poată vedea dacă între cele două tulpini virale există uşoare diferenţe.
Marion Koopmans, consilier al guvernului olandez, a spus că specialiştii se aşteptau deja la astfel de cazuri de reinfectare.
„Faptul că a apărut un caz de reinfectare nu mă sperie. Trebuie să vedem dacă acest lucru se întâmplă des”, a explicat specialista olandeză.
Pacientul belgian a prezentat simptome uşoare, a raportat postul de televiziune NOS, citându-l pe medicul virusolog Marc Van Ranst. „Însă acest caz nu este o veste bună”, a precizat specialistul belgian.
Potrivit declaraţiilor sale, anticorpii dezvoltaţi de pacientul belgian în timpul primei sale expuneri la noul coronavirus nu au fost suficienţi pentru a preveni o a doua infectare a organismului său, cauzată de o variantă uşor diferită a virusului.
Acelaşi specialist a precizat că deocamdată nu este foarte clar dacă astfel de cazuri sunt rare sau dacă există „mulţi alţi oameni care trec printr-o reinfectare după şase sau şapte luni”.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Long COVID, impact asupra creierului
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
