Tătaru: Pentru scenariul 4 ne gândim ca aceia afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a declarat că pentru scenariul patru al epidemiei de coronavirus COVID-19 se are în vedere ca aceia care sunt afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în...
"Avem nişte propuneri pe care le-am făcut la colegii noştri de la Ministerul de Interne ca într-o ordonanţă militară viitoare să putem cuprinde şi acest punct în care să ne protejăm vârstele extreme şi să ne protejăm şi pe cei cu comorbidităţi", a afirmat ministrul Tătaru, într-un interviu difuzat sâmbătă seara de postul Digi24.
El a adăugat că în scenariul patru testările vor fi extinse la "tot ce înseamnă personalul medical".
"Avem un scenaru patru în care testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal. Trebuie să ne protejăm personalul medical, trebuie să-l avem pentru acest scenariu patru pe tot valid (...) Suntem deocamdată la o medie de vârstă a pacienţilor de 40-49 de ani. Am văzut că avem mortalitate la persoane peste 65 de ani, dar am văzut şi persoane de 45 sau 49 de ani. Există o patogenitate crescută a acestui virus. Trebuie să ne adaptăm atât noi, ca personal medical, ca minister, prin dotări, prin, eu ştiu, asigurarea a tot ce înseamnă aparatură în acest moment în secţiile de terapie intensivă pentru a putea controla aceste cazuri severe şi critice", a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a arătat că pentru faza patru a epidemiei vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi, pe lângă cele 2.000-2.300 care sunt folosite în faza actuală pentru persoanele confirmate cu coronavirus, notează Agerpres.
"Ne apropiem, într-adevăr, de scenariul patru, un scenariu care implică tratarea unor cazuri uşoare şi medii la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus manifestări moderat-severe şi critice. Cele moderat-severe se vor afla în secţiile de boli infecţioase, iar cele critice în secţiile de terapie intensivă, sub suport ventilator sau cardiovascular. Avem, tot în scenariul patru, un moment în care personalul medical asimptomatic, dar pozitiv la coronavirus, va rămâne şi va trata pacienţii infectaţi cu coronavirus, care sunt spitalizaţi. Ne gândim la un scenariu patru în care intervin tocmai aceste unităţi de suport. Dacă în acest moment avem o capacitate de 2.000-2.300 de paturi, odată cu intrarea celor 36 de spitale plus specialiţăţi tip dializă sau alte patologii, care au infecţie coronavirus, vom mai aduce un surplus de 8.000 de paturi", a spus ministrul Tătaru.
Potrivit acestuia, aceste spitale suport vor trebui să aducă pe lângă aportul de paturi şi pe cel de aparatură de terapie intensivă.
"În acest moment avem o listă finalizată, după o analiză completă a DSP-urilor şi a ministerului la aceste unităţi care să aducă un aport o dată de paturi, o dată de terapie intensivă, a doua oară de aparatură de terapie intensivă, fiindcă ce ne interesează în acest moment este să putem susţine cazurile severe şi critice. Mortalitatea vine tocmai de la aceste cazuri. Aparatura este cea care ajută. Oxigenul, s-a văzut şi în Italia şi în Spania, este cel care menţine în viaţă un organism. La fel, comorbidităţile trebuie să le protejăm", a mai spus ministrul Tătaru.
Scenariul patru se va aplica de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate. Potrivit raportărilor de sâmbătă ale Grupului de Comunicare Strategică, în România era un număr total de îmbolnăviri de 1.452 de persoane, cu 7.801 persoane în carantină instituţionalizată şi alte 131.367 în izolare la domiciliu. Numărul de decese este de 37.
-
-
-
-
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Long COVID, impact asupra creierului
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
