Prediabetul: predictorul silențios al diabetului zaharat tip 2. Cum previi instalarea bolii
Descoperă totul despre condiția care precede diabetul zaharat tip 2: prediabetul. Cum îl depistezi și cum poți scădea riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2.
Datele statistice arată că 10,5% din populația Globului, cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani, are diabet zaharat tip 2, conform International Diabetes Federation. Dacă în prezent cifrele arată că 537 de milioane de persoane suferă de această afecțiune la nivel global, proiecțiile pentru anul 2045 anunță că aproximativ 783 de milioane (1 din 8 adulți) vor suferi de această afecțiune.
Mai mult decât atât, pentru că simptomele pot fi silențioase pentru mai mulți ani, estimările Organizației Mondiale a Sănătății arată că 30-80% din populație suferă de diabet zaharat tip 2 fără să știe. Din acest motiv, analizele medicale de rutină sunt esențiale pentru a evalua timpuriu riscul de a dezvolta această afecțiune.
Ce este diabetul zaharat tip 2?
Termenul de diabet denumește un grup de afecțiuni metabolice, caracterizate de o stare persistentă de hiperglicemie, în absența tratamentului, notează Organizația Mondială a Sănătății.
Diabetul zaharat tip 2 apare la 90-95% din cazurile de diabet și este definit de disfuncția celulelor β-pancreatice (producătoare de insulină), în asociere cu variate grade de insulinorezistență (rezistență periferică crescută la acțiunea insulinei). De obicei, pacienții care dezvoltă această afecțiune prezintă exces ponderal (suprapondere sau obezitate), acesta fiind un factor de risc important, alături de alimentația dezechilibrată și sedentarism.
Ce este prediabetul?
În aproape toate cazurile, diabetul zaharat tip 2 este precedat de o condiție denumită prediabet, conform American Diabetes Association (ADA). Prediabetul nu este considerat o boală sau o entitate clinică în sine. Acesta reprezintă, de fapt, o stare hiperglicemică persistentă, în care valorile glicemiei nu sunt suficient de mari, însă, pentru a diagnostica diabetul zaharat tip 2.
Ghidul ADA privind îngrijirea medicală la acești pacienți menționează că prediabetul trebuie privit ca un factor de risc pentru diabetul zaharat tip 2 și bolile cardiovasculare.
Cum poți depista prediabetul?
Screeningul prediabetului și diabetului zaharat tip 2 este realizat cu ajutorul unor investigații medicale simple. Analizele de sânge anuale de rutină pot depista cu succes prezența hiperglicemiei.
Screeningul se recomandă la toate persoanele peste 45 de ani, însă în cazul prezenței factorilor de risc, testarea poate începe la orice vârstă. Printre factorii de risc amintim istoricul medical familial de diabet zaharat tip 2 (rudă de gradul I diagnosticată), supraponderea (IMC peste 25 kg/m2) și obezitatea (IMC peste 30 kg/m2), sindromul de ovar polichistic, hipertensiunea arterială, lipsa activității fizice, profilul lipidic alterat (valori anormale ale grăsimilor din sânge), potrivit Classification and Diagnosis of Diabetes: Standards of Medical Care in Diabetes.
Citește și: Ce trebuie să știm despre colesterol
Investigațiile medicale utilizate în depistarea prediabetului sunt:
- Glicemia à jeun (pe nemâncate) - în prediabet, valorile sunt între 100 mg/dL și 125 mg/dL;
- Glicemia postprandială la 2 ore după testul de toleranță la glucoză (cu ingestie de 75 g glucoză) - prediabetul este caracterizat de valori între 140 mg/dL și 199 mg/dL;
- HbA1c (hemoglobina glicată) - 5,7%-6,4% sunt valori sugestive pentru prediabet.
Cum previi progresia spre diabet zaharat tip 2?
Prediabetul este o condiție reversibilă. Poți preveni dezvoltarea diabetului zaharat tip 2 prin modificarea stilului de viață, atât timp cât iei măsuri profilactice eficiente:
Scăderea în greutate
Studii extinse, cum ar fi Diabetes Prevention Program (DPP) au demonstrat că reducerea ponderală este o măsură eficientă pentru îmbunătățirea valorilor glicemice. Pentru rezultate semnificative, specialiștii recomandă o scădere în greutate de cel puțin 7% din greutatea inițială (spre exemplu, o scădere de minim 7 kg la o persoană cu greutate de 100 kg), potrivit Standards of Care in Diabetes—2023 Abridged for Primary Care Providers.
Obiceiurile alimentare echilibrate și sportul ajută la reducere ponderală.
Activitate fizică
Sportul este un factor protectiv pentru sănătate. Printre numeroasele sale beneficii, se numără îmbunătățirea sensibilității la insulină. Se recomandă creșterea nivelului de activitate fizică la cel puțin 150 de minute pe săptămână, de intensitate moderată, împărțite pe cel puțin 3 zile pe săptămână. Sunt indicate activitățile de tip aerobic, cum ar fi joggingul, mersul pe jos în pas alert, înotul. Antrenamentele de întărire a masei musculare sunt recomandate, de asemenea, de 2-3 ori pe săptămână (5).
Alimentație echilibrată
Alimentația echilibrată ajută la obținerea și menținerea unei greutăți normale, însă furnizează și substanțe nutritive care pot oferi protecție organismului. Dieta în stil mediteranean este unul dintre cele mai sănătoase modele alimentare. Acesta este recomandat și pentru a reduce riscul de complicații cardiovasculare la pacienții deja diagnosticați cu diabet zaharat (5).
Această dietă presupune un consum ridicat de fructe, legume, leguminoase boabe, oleaginoase (nuci și semințe crude), ulei de măsline extravirgin și pește (în special pește gras - somon, macrou, hering, sardine). Alimentele bogate în grăsimi saturate (cum ar fi untul, carnea roșie grasă) trebuie consumate mai rar și în cantități mici. De asemenea, alimentele intens procesate industrial (produse de patiserie, fast-food, mezeluri, dulciuri) și gătirea alimentelor în baie de ulei trebuie evitate.
Evitarea fumatului
Fumatul este un factor de risc pentru majoritatea afecțiunilor, inclusiv pentru diabetul zaharat tip 2. De aceea, este o idee bună să iei măsuri pentru renunțarea la fumat.
Prin urmare, este recomandat să nu neglijezi analizele medicale de rutină, deoarece acestea te ajută să îți cunoști din timp riscul de a dezvolta afecțiuni, cum ar fi diabetul zaharat tip 2, precum și să intervii la timp pentru a le preveni. Menține un stil de viață echilibrat, astfel încât să reduci riscurile pentru sănătate.
De ce vârfurile glicemice după masă sunt, de fapt, un semn de sănătate
Leziuni cardiace ascunse, neidentificate la controale de rutină. Femeile, cele mai expuse
Riscul de infarct în diabetul de tip 2. Ce trebuie verificat în afară de vechimea bolii
Diabetul de tip 1: cum poate fi descoperit devreme și prevenit. Medicii arată care e vârsta la care trebuie făcut testul
Nu ignora aceste 5 semne! Ai putea avea prediabet fără să știi. Testul banal care pune diagnosticul
Alimentația pe bază de plante, sigură și completă. Este benefică pentru sănătatea cardiometabolică
Ce trebuie să știi dacă nu mănânci carne. Adevărul te va surprinde. Nutriționiștii au dat verdictul.
Fumatul crește riscul tuturor subtipurilor de diabet de tip 2
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment
Glicemia peste 100 mg/dl: Ce înseamnă rezultatele analizelor și când devin o urgență medical
Infecțiile E. coli în piciorul diabeticului: cauze și rezistență la antibiotice
Burta de cortizol și fața umflată de la stres: adevărul șocant și ce NU îți spune nimeni
Poți păcăli sistemul imunitar? Iată cum ai putea elimina injecțiile cu insulină în diabetul de tip 1
Legătura strânsă dintre sănătatea orală și diabet. Ce trebuie să știi
Diabetul dublu, pericolul ascuns pentru pacienții cu diabet de tip 1. Rezistența la insulină, complicație majoră
Complicația letată la care sunt expuși diabeticii. De ce nu funcționează tratamentul.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți la zahăr timp de 14 zile
Simptomul banal care poate semnala diabetul. Apare noaptea
Acest simptom banal care apare noaptea poate fi un semn al diabetului. Nu este vorba de urinarea nocturnă.
Durerea nervoasă provocată de diabet: descoperirea care poate duce la un tratament
Cercetătorii descoperă noi indicii privind durerea nervoasă provocată de diabet.
Cetonele, un aliat neașteptat pentru sănătatea inimii în diabetul de tip 2
Acest supliment îmbunătățește sănătatea inimii și are efect semnificativ și în cazul diabeticilor.
De ce este diabetul atât de periculos pentru inimă și ce investigație îți poate salva viața
Semnele subtile pe piele și gât care pot indica o afecțiune mortală
Ai aceste semne pe piele sau gât? Poți avea o boală mortală fără să știi – 100 de milioane de oameni o ignoră zilnic!
