Efortul fizic intens poate duce la complicații neașteptate, unele dintre ele ascunse sub simptome subtile precum durerea musculară și oboseala extremă.
Rabdomioliza este o afecțiune în care mușchii cedează, ducând la moartea mușchilor și la posibile leziuni renale. Aceasta poate fi cauzată de suprasolicitare, traume, medicamente sau probleme de sănătate subiacente.
Simptomele comune includ mușchi slăbiți, rigiditate, durere și o modificare a culorii urinei. Rabdomioliza poate pune viața în pericol, astfel încât, dacă observați oricare dintre aceste semne sau simptome, este esențial să consultați imediat un medic.
Rabdomioliza este o afecțiune caracterizată prin umflături musculare, mușchi slăbiți, mușchi sensibili și dureroși și urină închisă la culoare. Simptomele pot varia de la ușoare la severe și apar de obicei la una până la trei zile după o leziune musculară. Alte simptome includ deshidratarea, scăderea urinării, greața și pierderea cunoștinței.
Rabdomioliza este o afecțiune caracterizată prin ruperea rapidă a mușchilor din cauza rănilor, exercițiilor fizice de intensitate ridicată, deshidratării și supraîncălzirii severe, medicamentelor, tulburărilor legate de consumul de substanțe, perioadelor lungi de inactivitate și anumitor afecțiuni medicale.
Leziunile precum arsurile, electrocutarea sau rănile prin strivire pot determina ruperea rapidă a fibrelor musculare. Exercițiile de intensitate ridicată pot duce, de asemenea, la rabdomioliză, deoarece mușchii nu au timp să se vindece după antrenamente intense.
Căldura poate accelera, de asemenea, degradarea musculară, deoarece rinichii nu pot elimina deșeurile fără lichide adecvate. Tulburările cauzate de consumul de substanțe precum heroina, LSD, cocaina și alcoolul pot provoca, de asemenea, deteriorarea musculară. Perioadele lungi de inactivitate pot duce, de asemenea, la rabdomioliză. Afecțiunile genetice precum boala McArdle și distrofia musculară Duchenne pot contribui, de asemenea, la rabdomioliză.
În timpul rabdomiolizei, mușchii se deteriorează, ceea ce duce la scurgerea de substanțe nutritive precum potasiu, fosfat, mioglobină, creatinkinază (CK) și uree în fluxul sanguin. Aceste componente sunt eliminate de rinichi, care sunt responsabili de eliminarea deșeurilor în urină. Dacă aceste componente sunt prea mari, poate apărea insuficiența renală, care poate pune viața în pericol.
Rabdomioliza nu se moștenește, dar anumite afecțiuni genetice pot crește riscul, cum ar fi distrofia musculară, care poate duce la această afecțiune.
Rabdomioliza poate duce la leziuni renale, anomalii ale nivelului electrolitic, acidoză metabolică, sindrom de compartiment și coagulare intravasculară diseminată, care pot pune viața în pericol dacă nu sunt tratate prompt.
Rabdomioliza este o afecțiune care poate apărea la oricine, dar este mai frecventă la sportivii de anduranță, la pompieri, la lucrătorii din turnătorii și la cei cu vârsta de peste 65 de ani.
Exercițiile cu intervale de intensitate ridicată, cum ar fi maratonul și cursurile de spinning, pot crește riscul de apariție a acestei afecțiuni. Supraîncălzirea în medii fierbinți, în special în timpul antrenamentelor intense, poate contribui, de asemenea, la apariția acestei afecțiuni.
Personalul militar, în special cei care se află în tabăra de antrenament sau sunt supuși unui antrenament intens, prezintă, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta rabdomioliză. În plus, inactivitatea prelungită poate duce la rabdomioliză, făcând din aceasta o afecțiune potențial fatală.
Foto: Freepik @nomadsoul1
Rabdomioliza este o afecțiune în care mușchii se descompun și eliberează creatin kinază (CK) în urină. Aceasta este diagnosticată de un furnizor de asistență medicală care examinează activitatea fizică recentă a pacientului, medicamentele prescrise și consumul de substanțe.
Se solicită un test de urină pentru a verifica nivelurile de mioglobină și de CK din sânge. Se poate solicita un test de biopsie musculară pentru a examina zona afectată și a preleva o mostră de mușchi.
Poate fi recomandat un test de sânge pentru a determina dacă există o afecțiune genetică care crește riscul de a dezvolta rabdomioliză. Simptomele includ mușchi dureroși sau slăbiți, umflături musculare și urină închisă la culoare. Dacă apar aceste simptome, este esențial să consultați un furnizor de servicii medicale pentru testare și tratament.
Rabdomioliza este o afecțiune în care toxinele din organism sunt eliminate din organism prin utilizarea de lichide și electroliți intravenos. Acest tratament poate fi însoțit de terapie fizică și dializă continuă, care elimină toxinele din sânge și returnează sânge filtrat.
Efectele secundare ale rabdomiolizei pot include disconfort cauzat de administrarea intravenoasă, dureri sau slăbiciune musculară, greață, vărsături, dureri de cap, oboseală și infecții în jurul punctelor de inserție a acului intravenos. Aceste efecte secundare dispar, de obicei, odată cu tratamentele repetate.
Dacă nu apar complicații, pacientul se poate simți mai bine în câteva săptămâni. Se recomandă odihnă în timpul tratamentului, iar exercițiile fizice trebuie evitate până când furnizorul de asistență medicală al pacientului confirmă siguranța acestora. Este important să consultați un medic înainte de a relua activitățile fizice.
Rabdomioliza nu poate fi prevenită, mai ales dacă este cauzată de o afecțiune subiacentă sau de un accident. Cu toate acestea, reducerea riscului de a o dezvolta se poate realiza prin începerea lentă a unui program de exerciții fizice, ascultându-vă corpul, hidratându-vă, evitând supraîncălzirea, făcând pauze la umbră, evitând substanțele care dau dependență, cum ar fi alcoolul și drogurile, și discutând despre medicamente cu doctorul. Aceste măsuri ajută la prevenirea rabdomiolizei și la menținerea unei stări bune de sănătate.
Rabdomioliza este o afecțiune severă care poate pune viața în pericol fără un tratament adecvat. Este esențial să solicitați asistență medicală dacă observați simptome. Pentru a reduce riscul, ascultați-vă corpul, luați pauze când sunteți obosit, evitați efortul excesiv, hidratați-vă și răciți-vă la temperaturi ridicate. Un diagnostic și un tratament rapid pot îmbunătăți rezultatul.
Boala cronică de rinichi este diagnosticată foarte rar în stadii incipiente. Care este motivul și ce ar trebui să știe toți pacienții.
Un diuretic comun ar putea preveni dializa, la pacienții cu insuficiență cardiacă. Cercetătorii au stabilit doar o doză mai mare a substanței.
Clima caldă și umedă poate fi un factor de risc pentru pietrele la rinichi. Și încălzirea globală ar putea contribui la creșterea riscului.
Medicul cardiolog Vasi Rădulescu explică, într-o postare, câteva aspecte despre boala Parkinson.
Analize importante în pachetul de prevenție a bolii cronice de rinichi.
Formarea pietrelor la rinichi poate fi evitată, eliminând din meniul zilnic o serie de alimente.
Expunerea la fum poate produce fibroză în inimă și agrava boala de rinichi existentă în urma expunerii la fum de țigară, susține un studiu.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit care este ceaiul care ajută la dezintoxicarea organismului.
