Alzheimer: cercetătorii au descoperit cauza evoluției bolii în creier
Grupuri de proteine toxice, considerate responsabile pentru declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer, ajung în diferite zone ale creierului unde se acumulează de-a lungul deceniilor, conform unui studiu publicat...
Articolul ştiinţific, publicat în jurnalul Science Advances, este primul care se bazează pe date rezultate din cercetări efectuate pe subiecţi umani pentru a cuantifica viteza proceselor moleculare ce conduc la această boală neurodegenerativă şi ar putea influenţa modul în care sunt concepute tratamentele. Totodată, constatările contrazic teoria conform căreia aglomerările de proteine se formează într-un singur loc şi declanşează o reacţie în lanţ în alte zone, un model observat la şoareci. O astfel de răspândire se poate produce, dar nu reprezintă cauza principală, potrivit cercetătorilor.
"Două elemente au făcut posibilă această lucrare", a explicat Georg Meisl, chimist la Universitatea Cambridge şi unul dintre autorii principali ai articolului. "În primul rând, studiul datelor foarte detaliate rezultate din scanări PET (o metodă de examinare prin imagistică medicală, n.r.) şi a diferitelor seturi de date puse laolaltă, dar şi modelele matematice care au fost dezvoltate în ultimii zece ani", a spus el.
Cercetătorii au utilizat 400 de eşantioane de creier prelevate după decesul unor persoane cu Alzheimer şi 100 de examinări PET efectuate asupra unor persoane aflate în viaţă, diagnosticate cu această boală pentru a monitoriza acumularea proteinei tau. Aceasta din urmă, alături de o altă proteină numită beta-amiloid, se acumulează şi provoacă moartea celulelor cerebrale, la fel ca şi o contracţie a creierului. Astfel, se ajunge mai ales la pierderea memoriei şi la incapacitatea de a îndeplini sarcinile cotidiene.
Această boală reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate publică şi afectează peste 40 de milioane de persoane din întreaga lume. Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că cinci ani erau necesari aglomerărilor pentru ca numărul lor să se dubleze. O cifră "încurajatoare", potrivit lui Georg Meisl, deoarece demonstrează că neuronii au capacitatea de a lupta contra acestor acumulări. "Poate, dacă reuşim să îi îmbunătăţim puţin, putem întârzia semnificativ apariţia bolii grave", a precizat el.
Maladia Alzheimer este clasificată în funcţie de "stadiile Braak", iar oamenii de ştiinţă au descoperit că este nevoie de aproximativ 35 de ani pentru a trece de la stadiul 3, în care apar simptome uşoare, la stadiul 6, cel mai avansat. Aglomerările urmează o creştere exponenţială, ceea ce explică "de ce durează atât de mult pentru ca boala să se dezvolte şi de ce starea persoanelor are tendinţa să se agraveze rapid", potrivit lui Georg Meisl.
Echipa intenţionează să aplice aceleaşi metode pentru a studia leziunile cerebrale traumatice şi demenţa fronto-temporală, în care proteina tau joacă, de asemenea, un rol. "Sperăm că acest studiu şi altele vor permite orientarea dezvoltării unor viitoare tratamente care vizează proteina tau, astfel încât acestea să aibă mai multe şanse de a încetini boala şi de a ajuta persoanele afectate de demenţă", a declarat Sara Imarisio de la Alzheimer's Research UK, citată într-un comunicat, arată Agerpres.
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
-
-
-
Metoda care dezvăluie ce se întâmplă în creierul pacienților cu Parkinson
"Curățarea creierului” în timpul somnului poate reduce riscul de demență. Cum faci asta
Migrenă cu aură: ce se întâmplă în creier atunci când apare, ce o declanșează. E semn de AVC?
Donald Trump și mersul ciudat: semne despre sănătatea sa
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Problemele de sănătate mintală cresc riscul de demență
Boala care paralizează mușchii poate fi depistată cu 10 ani înainte: testul care dă speranță
Alimentele care îți distrug creierul
Un simplu test de colesterol îți poate arăta riscul de Alzheimer. Avertismentul cercetătorilor
Orele în care ești mai predispus la AVC
EXCLUSIV Greșeala pe care o faci dimineața și care îți distruge creierul. Vlad Ciurea, avertisment
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
De ce avem impresia că timpul trece mult mai repede
Adevărul ascuns despre băuturile care îți distrug creierul
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.
Gestul simplu care poate încetini îmbătrânirea creierului cu până la 20%
Boala extrem de comună care dublează riscul de AVC
Sindromul de tunel carpian: semnul dat de furnicături în mână. 3 simptome subtile ale bolii
Neurolog: Nu fac niciodată acest gest banal. Poate părea inofensiv, dar îți poate afecta creierul pe viață
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
