Neurologi români, prezenți la Congresul Federației Europene de Neuroreabilitare din Franța. Mureșanu: Neurologia românească rămâne conectată la cele mai noi și înalte standarde
Una dintre cele mai mari manifestări științifice medicale internaționale ale acestui an, dedicate neuroreabilitării și proceselor adaptative cerebrale, a VII-a ediție a Congresului Federației Europene de...
Una dintre cele mai mari manifestări științifice medicale internaționale ale acestui an, dedicate neuroreabilitării și proceselor adaptative cerebrale, a VII-a ediție a Congresului Federației Europene de Neuroreabilitare va reuni în Franța, la Lyon, în perioada 30 august – 2 septembrie, peste 700 de neurologi (cercetători științifici, lectori, medici primari și medici specialiști) din 57 de țări de pe cinci continente: Africa, America, Asia, Australia și Europa.
Evenimentul va fi organizat sub patronajul Federației Europeane a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies - EFNR) și al Federației Mondiale a Societăților de Neuroreabilitare (The World Federation for NeuroRehabilitation - WFNR).
Congresul European de Neuroreabilitare se va desfășura în format hibrid (fizic și online) și va fi un adevărat maraton științific în domeniul neurologiei și al neuroștiințelor, în care participanții, ce vor fi prezenți la Lyon, precum și cei care se vor afla în online, vor interacționa, pe parcursul celor patru zile ale evenimentului, cu 98 de profesori de top ai lumii într-o amplă dezbatere științifică configurată în: 30 de Simpozioane, 13 Workshopuri și 7 lucrări plenare.
Neurologii români, prezenți la eveniment
Iar toate aceste sesiuni științifice vor fi realizate de către Federația Europeană a Societăților de Neuroreabilitare și Federația Mondială a Societăților de Neuroreabilitare în parteneriat cu Academia Multidisciplinară de Neurotraumatologie, Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, Organizația Europeană a AVC si Organizația Mondială a Sănătății.
“Prin amploarea acestui eveniment științific ce va fi dată de prezența unora dintre cei mai renumiți cercetători științifici din domeniul neurologiei ai lumii, de numărul foarte mare de participanți și mai ales de valoarea lucrărilor științifice ce vor fi aduse în dezbatere, putem spune că a șaptea ediție a Congresului European de Neuroreabilitare va aduce un imens plus de valoare neurologiei și în mod special neuroreabilitării - proces integrat, extrem de complex și totodată imperios tuturor pacienților care au trecut printr-o traumă neurologică, fapt ce mă determină să adaug că, prin prezența României la acest eveniment, neurologia românească continuă să se reconfigureze într-o permanentă ascensiune și să rămână conectată la cele mai noi și înalte standarde medicale și științifice ale lumii, ceea ce le va conferi pacienților noștri soluții inovative și de ultimă generație atât din punct de vedere al proceselor de diagnostic și tratament, dar mai ales al celui de neuroreabilitare care să conducă la o îmbunătățire substanțială a calității vieții acestora“ a declarat președintele Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) și al Congresului European de Neuroreabilitare Prof. Univ. Dr. Dafin Mureșanu.
Plan de acțiune pentru accidentele vasculare cerebrale
Mai mult, ca un preambul al Congresului European de Neuroreabilitare, Federația Europeană a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies -EFNR) și Organizația Europeană a AVC, (European Stroke Organization - ESO) vor continua proiectul integrat în Planul de Acțiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E) prin reluarea cursului inovativ dedicat disfagiei – post AVC, care va avea loc la Lyon, în data de 29 August.
De acest curs de instruire profesională vor beneficia 22 de medici neurologi din 12 țări: România, Croația, Cehia, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina și Slovenia. Cursul dedicat disfagiei – post AVC face parte din proiectul integrat în Planul de Acțiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E) la care a aderat și România la finele lunii mai a acestui an, plan strategic dezvoltat de European Stroke Organization și Stroke Alliance for Europe care trebuie implementat până în anul 2030.
Accidentele vasculare cerebrale, traumatismele cranio-cerebrale și bolile neurodegenerative reprezintă, la nivel mondial, principala cauză de dizabilitate dobândită , deficiențele fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale punând în imposibilitatea de a rămâne integrate în societate pe majoritatea persoanelor afectate. Pentru acestea, în funcție de tipul și complexitatea afecțiunilor existente, procesul de redobândire a capacităților fizice, cognitive, emoționale și psiho-sociale, este unul de durată și extrem de laborios și poartă denumirea de neuroreabilitare.
Țările participante la 7 th European Congress on Neurorehabilitation:
Algeria, Anglia, Arabia Saudită, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Croația, Danemarca, Egipt, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, India, Iordania, Iran, Israel, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Malaezia, Republica Moldova, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Paraguay, Polonia, Portugalia, ROMÂNIA, Rusia, Scoția, Senegal, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Ungaria, USA și Uzbekistan.
Al 7-lea Congres European de NeuroReabilitare (ECNR 2023), Lyon, Franța, este acreditat de către Consiliul European de Acreditare pentru Educație Medicală Continuă (EACCME®) cu 21 de credite CME europene (ECMEC®).
-
Ce se întâmplă cu inima ta când mănânci avocado, potrivit unui cardiolog01.03.2026, 13:30
-
10 alimente care au mai mult calciu decât un pahar cu lapte01.03.2026, 11:42
-
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Tumorile cerebrale se ascund în creier mult timp înainte de diagnosticare
Claritate pentru minte: Când să investigăm semnalele neurologice
Asta oprește boala Alzheimer! Uite cum se autocurăță creierul
Un simplu test de colesterol îți poate arăta riscul de Alzheimer. Avertismentul cercetătorilor
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a preveni boala Alzheimer. Nu sunt 10.000
Orele în care ești mai predispus la AVC
Șase lucruri surprinzătoare legate de Alzheimer
Obiceiurile de condus pot trăda primele semne ale declinului cognitiv
Prebiotice ieftine care îmbunătățesc memoria după 60 de ani
Orele lungi de muncă, impact asupra structurii creierului
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
Alimentele care îți distrug creierul
Sindromul de tunel carpian: semnul dat de furnicături în mână. 3 simptome subtile ale bolii
Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
