Singurătate și risc de demență ridicat

Singurătate, risc de demență ridicat: Oamenii de știință de la Universitatea de Stat (FSU) din Tallahassee, Florida au folosit date despre 12.030 persoane colectate în programul „Studiul al Sănătății și Pensiionării", un studiu longitudinal finanțat de guvernul Statelor Unite realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de persoane în vârstă de 50 de ani și peste.

„Nu suntem primii care arată că singurătatea este asociată cu un risc de demență crescut", spune autorul studiului, Dr. Angelina Sutin, care este profesor asociat la Colegiul de Medicină al FSU.

„Dar acesta este de departe cel mai mare eșantion, cu o lungă perioadă de urmărire", adaugă ea. „Și populația este mai diversă".
Datele studiului cuprind măsuri despre singurătate și izolare socială și o serie de factori de risc, inclusiv comportamentali, clinici și genetici.

Prin intermediul interviurilor telefonice, indivizii au completat, de asemenea, evaluări ale capacității cognitive, un scor scăzut indicând demența. Au făcut acest lucru la începutul studiului și apoi la fiecare doi ani, timp de până la 10 ani, în timpul căruia 1.104 de persoane au dezvoltat demență.

Riscul de demență a crescut cu 40%

Atunci când au analizat datele, cercetătorii au constatat că singurătatea - măsurată la începutul studiului - a fost asociată cu un risc cu 40% mai mare de a dezvolta demență pe parcursul celor 10 ani de urmărire.

În plus, au descoperit că legătura era independentă de sex, educație, rasă și etnie. O altă constatare notabilă a fost că aceasta era, de asemenea, independentă de izolarea socială.

Persoanele care au raportat că se simt singuri au fost, de asemenea, mult mai susceptibili de a avea alți factori de risc pentru demență, cum ar fi depresia, hipertensiunea arterială și diabetul. De asemenea, probabilitatea ca ei să fie fumători și mai puțin activi din punct de vedere fizic era mare.

Chiar și după ajustarea acestor factori de risc, însă, singurătatea a rămas un predictor puternic al demenței.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a definit demența ca fiind „un sindrom în care există o deteriorare a memoriei, a gândirii, a comportamentului și a capacității de a efectua activități cotidiene".

În întreaga lume sunt aproximativ 50 de milioane de oameni care trăiesc cu demență, iar medicii diagnostichează aproximativ 10 milioane de cazuri noi în fiecare an. Este o cauză majoră a invalidității persoanelor în vârstă și a pierderii independenței.

Singuratatea nu este aceeași cu izolarea socială

Aceste rezultate par să ne spună că, de fapt, la declinul cognitiv contribuie cât de singuri ne simțim mai degrabă decât „cantitatea" de contact social pe care o avem cu alții.

Alții au subliniat de asemenea că eșecul de a „distinge între izolarea socială și sentimentele de singurătate poate să nu detecteze impactul asupra sănătății fizice și mintale la adulții în vârstă".

Dr. Sutin a explicat faptul că interpretarea singurătății se referă la „experiența subiectivă a izolației sociale", distinctă de „izolarea socială reală", care este o măsură obiectivă.

Singuratatea este „un sentiment că nu te încadrezi sau că nu aparții cu oamenii din jurul tău", notează dr. Sutin, dând exemplul unei persoane „care trăiește singură, care nu are foarte mult contact cu oamenii, dar are destul - și prin asta își îndeplinește nevoia internă de socializare ".

O persoană poate să aibă o mulțime de contacte sociale, să fie înconjurată de oameni și „să fie angajată social", dar încă să simtă că nu aparține. În acest caz, ar avea un scor mic de izolare socială, dar unul ridicat de singurătate.

Un „factor de risc modificabil"

Dr. Sutin sugerează că rezultatele studiului sunt importante deoarece subliniază necesitatea nu numai de a evalua obiectiv factorii de risc, ci și de a examina modul în care indivizii „interpretează subiectiv propriile lor situații".

Speculând asupra modului în care singurătatea și demența ar putea fi legate, dr. Sutin spune că o cale poate fi prin inflamație și alta ar putea fi prin comportament, cum ar fi consum mare de alcool sau inactivitate fizică.

O altă modalitate ar putea fi aceea că funcția cognitivă este afectată de faptul că nu are suficientă interacțiune socială care să aibă sens și care să implice mintea.

Oricum, singurătatea este un semn că nevoile noastre nu sunt satisfăcute și este ceva ce putem schimba, conchide ea.

Studiul a fost publicat în Jurnalele gerontologiei: seria B (The Journals of Gerontology: Series B) și poate fi consultat AICI.