EXCLUSIV Educația pentru sănătate, ”un scandal politicianist”. Wiener: 55% dintre femei nu au făcut un test Babeș-Papanicolau

Medicul Adrian Wiener afirmă că ”40% din povara de boală din această țară se datorează factorilor de risc adresabili”.
”A devenit aproape un truism faptul că avem nevoie de prevenție și de punerea accentului pe instrumentele de resursă umană, instrumente financiare, de infrastructură în general, pentru obținerea acestor obiective de prevenție”, a afirmat dr. Adrian Wiener, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie, în cadrul dezbaterii ”Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții pentru creșterea rezilienței în sistemul sanitar”, organizată de DC Media Group.
De altfel, acesta a reamintit situația Strategiei naționale pentru sănătate pentru 2012-2020, un document votat în unanimitate, un document care trasa direcții și în acest sens. ”Din păcate, mai mult de 15% dintre acele obiective și deziderate nu au fost atinse. Îmi permit în cadrul acestei dezbateri să fiu mai sceptic, dată fiind experiența directă în promovarea unora dintre aceste principii și greutatea de care ne-am lovit, și o să vă dau câteva exemple, doar ilustrative.
Educația pentru sănătate, vă amintiți cât de mult scandal a fost, politicianist mai mult, la nivel ideologic, în ceea ce privește Educația pentru sănătate, ca materie curriculară. Sigur, cu toții știm că avem nevoie de educație nutrițională, că deprinderile nutriționale și de stil de viață sunt mult mai bine asumate la vârste fragede. Cu toții știm că avem nevoie de educație reproductivă, pentru că știm care este drama copiilor cu copii. Premizele există pentru acest lucru și cu toate acestea lucrurile s-au împotmolit”, a mai spus dr. Wiener.
De altfel, acesta susține că aste nevoie de o acoperire cu medicină primară, pentru că interfața, în general, pentru monitorizarea bolilor cronice, pentru depistarea precoce, se face cu medicii de familie, însă sunt localități, mai ales în zona rurală unde aceștia nu există.
”Trebuie o viziune pentru descărcarea spitalului, pentru că rata internărilor evitabile derivă tocmai din această ineficiență a serviciilor de prevenție. S-a încercat, în 2020, când s-a introdus pachetul de screening cardio-metabolic pentru cei care împlinesc 40 de ani, anual. Acel pachet de analize care să depisteze, precoce, în măsura în care schimbarea stilului de viață și a deprinderilor influențează evoluția bolilor cronice, pentru că 40% din povara de boală din această țară se datorează factorilor de risc adresabili, factorilor de risc care pot fi influențați prin intervenții medicale de consiliere”, a mai spus medicul.
Controlul GINECOLOGIC de rutină, esențial pentru SĂNĂTATE
55% dintre femei nu au făcut un test Babeș-Papanicolau
De asemenea, mai susține medicul, sunt foarte multe lucruri de făcut și care pot fi prinse într-un pachet coerent dedicat prevenției, care să beneficieze de suport instituțional și financiar, date fiind cifrele alarmante care vin ca urmare a unei lipse de prevenție.
”Altfel, vom reveni, din nou și din nou la nivelul asertiv, în care cu toții ne exprimăm îngrijorarea, dorințele și intențiile de a schimba paradigma pe care o avem astăzi și iată că nu reușim. Indicatorii ne arată 55% dintre femeile din România nu au făcut niciodată un examen Babeș-Papanicolau, nu mai vorbesc de rata de acoperire, că nu avem programe naționale de screening. (...) Pot fi gândite și mecanisme de instituire accelerată a unei culturi a prevenției, CASS-uri diferențiate în funcție de îndeplinirea unor jaloane”, a mai spus medicul.
Ca o soluție pentru aceste pachete de prevenție, Val Vâlcu a sugerat chiar și varianta înmânării, în farmacie, a unor vouchere pentru testarea Babeș-Papanicolau, la care medicul Wiener a completat cu ”un mic material informativ care să prezinte beneficiile anuale, de exemplu, a unei astfel de examinări. Este un lucru pe care putem să îl facem într-un cadru larg și coerent care să vizeze toate aceste aspecte”.
-
-
Alexandru Rogobete, anunț important despre analizele medicale12.10.2025, 14:01
-
Otrava pe care o conțin rujurile. Ce trebuie să știi12.10.2025, 12:29
-
-
Donald Trump, din nou la spital12.10.2025, 09:57
Povestea Danei Mieruț, pacientă cu SMA: Un test costă 35 lei! Eu sunt exemplul negativ la ce se întâmplă dacă nu avem prevenție
Provocările pacienților cu HIV. Liana Velica: Oamenii aceștia nu au voce, nu sunt auziți
Ce sunt studiile clinice. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Nu este vorba de a fi cobai. Singura șansă de a beneficia de un tratament care salvează vieți
România va avea pentru prima dată o strategie Națională pentru Prevenție. Alexandru Rogobete: Facem screening, dar nu avem strategie
Radioterapia de precizie, progrese. Dr. Matei Bâră: Control local al bolii. Reducerea efectelor adverse
Sistemul de sănătate, în pericol. Carmen Orban: 5 milioane de persoane contribuie la acest fond, dar beneficiază 19 milioane
Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
Registru național pentru persoanele cu deficiențe de auz. Prof. dr. Alexandru Rafila: Sunt două probleme legate de screening
A avut dureri în mână, dar era cancer! Miruna, detaliul neștiut despre chimio și radioterapie: Nu e așa cum se spune!
România are nevoie urgentă de un registru național. Ce îl blochează. Dr. Carmen Bardoș: Mi-aș dori să am o baghetă magică
Implanturile cohleare, șansă la o viață normală. Dr. Mircea Barbu: A fost o muncă colosală
Cât valorează sănătatea în România. Cătălin Radu (BMS): Se amortizează în timp
Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare! Ediția 2025
Mii de femei mor de cancer, o boală prevenită cu un vaccin. Rafila: Poveștile cu infertilitatea s-au dovedit neadevărate!
Pacienții, ținta atacurilor cibernetice. Provocare pentru ministrul Rafila. MSD România investește în cybersecurity cu IT-iști români
Asigurările voluntare de sănătate, oportunitate pentru români. Alexandru Ciuncan (UNSAR): Mare parte au acest beneficiu datorită angajatorilor lor
Tumorboard, rol esențial în cazul pacientului oncologic. Conf. univ. dr. Michael Schenker: Entitate extrem de importantă
Farmacistul, ignorat de sistem, dar vital pentru pacienți. Ce rol surprinzător ar putea avea. Farm. Florina Bonifate: Avem mare nevoie
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.