Screening-ul pentru cancerul de sân, necesar. La ce vârstă trebuie realizată prima investigație de acest gen
Screening-ul pentru cancerul de sân ar trebui realizat o dată pe an. Există situații când medicii recomandă ca investigația să se realizeze și la 6 luni.
Screening-ul pentru cancerul de sân este necesar pentru a depista anumite anomalii. Frecvența la care ar trebui realizată această investigație depinde de vârsta femeii, dar și de alți factori particulari. Medicul Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală, a explicat ce factori trebuie avuți în vedere.
”Screeningul pentru cancerul de sân ar trebui început la vârsta de 40 de ani pentru cineva din populația generală care nu prezintă niște riscuri deosebite. Dacă există factori familiali sau personali de risc, dar nu genetici riscul ne îndrumă să facem această depistare începând cu vârsta de 35 de ani.
Pentru pacientele care au un risc genetic înalt, discutăm de paciente cu gene BRCA pozitive sau alte modificări genetice importante cu încărcătură serioasă în familie de cancer de sân, ovar și alte cancere endocrine, depistare ar trebui să înceapă cu cinci ani mai devreme decât cel mai timpuriu cancer de aceste organe petrecut în familie.
Screeningul general, cel care se face ca politică de screening în multe state și sperăm să se ajungă în România, de la 40 de ani, se face mamografic. Aceasta din cauza vitezei deosebite cu care poate fi făcut acest screening mamografic.
Vezi și: Licoarea preparată în câteva minute. Are efect asupra digestiei
Atât ecografia cât și RMN-ul necesită o perioadă mult mai mare pentru realizarea examenului și nu sunt adaptate unui screening unui adevărat sens al cuvântului, dar sunt folosite pentru paciente cu risc aflate în grupuri populaționale speciale și pentru cele cu risc genetic este recomandată folosirea RMN-ului. Pentru cele cu risc crescut negenetic, cel puțin în perioada sub 40 de ani, este folosită ecografia.
În depistarea generală, examenele sunt anuale. Asta poate fi stratificat văzând că nu există modificări sau că aceste modificări sunt stabile cel puțin doi ani. Intervalul ar putea fi mărit la doi ani. Niciodată la mai mult de atât.
Dar sunt situații în care am dori să facem examene la 6 luni cum ar fi pacientele cu risc genetic înalt, la care RMN-ul este recomandat o dată la șase luni. Dacă depistăm ceva care este neclar, putem să solicităm examene o dată la șase luni”, a explicat dr. Ștefan Voiculescu, la Digi 24.
Cine recomandă efectuarea unui screening
De cele mai multe ori, femeile sunt alarmate de apariția unui nodul în zona sânilor. Acesta este momentul în care acestea, pe cont propriu, aleg să îți facă anumite investigații medicale.
”Un medic ar trebui să facă aceste recomandări pentru screening. 90% dintre pacientele pe care le consult vin cu niște examinări pe care le-au făcut pe cont propriu, fără o indicație”, a mai precizat medicul.
Cum îți palpezi CORECT sânii. CÂND și cum trebuie făcută autopalparea și la ce să fii foarte ATENTĂ de acum
Scopul examinării sânilor este de a determina dacă sânii sunt normali sau anormali. Dacă sunt anormali, pot fi indicate oricare sau toate următoarele: consult chirurgical, reexaminare la un alt moment al ciclului menstrual, mamografii și, eventual, ecografie.
Țesutul glandular suferă modificări de la naștere până la bătrânețe. La naștere, atât sânii feminini, cât și cei masculini conțin un sistem simplu de canale mari, dar fără lobulii. Canalele sunt căptușite cu epiteliu aplatizat și înconjurate de țesut colagenos. Odată cu debutul pubertății la femei, creșterea rapidă a epiteliului ductal și a stromei fibroase periductale mărește dimensiunea sânilor care sunt destul de fermi. Odată cu debutul maturității se dezvoltă lobulii adevărați și structurile acinare.
Vezi și: Paralizia facială, cauze și tratament. Poate fi semnul unui accident vascular cerebral
La sânul masculin nu se dezvoltă niciodată lobulii, astfel că bărbatul nu dezvoltă niciodată varietatea de cancer mamar numită lobular. În timpul sarcinii există o proliferare (înmulțire) marcată a elementelor glandulare care regresează la normal după sarcină și alăptare.
La menopauză are loc o involuție (regresie) continuă a structurilor mamare cu pierderea elementelor glandulare și atrofia sânului care rezultă.
Examinarea sânilor este esențială de făcut acasă. Autoexaminarea sanilor trebuie sa constituie un obicei constant in viata femeii moderne
O examinare adecvată a sânilor se realizează prin inspecție și palpare atentă. Aceasta necesită o procedură planificată de rutină cu mai multe schimbări în poziția pacientei și palparea meticuloasă a întregii întinderi a sânilor, care acoperă de obicei cea mai mare parte a peretelui toracic anterior.
Atenție! Autopalparea nu înlocuiește consultul medical. Există programe de screening pentru femei, pentru depistarea cancerului la sân.
-
-
Te trezesc cârceii noaptea? Verifică dacă ai lipsă de magneziu10.06.2026, 23:03
-
-
-
Endometrioza: o pastilă zilnică va fi disponibilă în curând. Iată cum funcționează linzagolix
Trei semne că ai dezechilibre hormonale. Ce ar trebui să știi
Cele trei semne că ai dezechilibre hormonale. Iată ce ar trebui să știi.
Atrofia vaginală, afecțiunea specifică femeilor de peste 45 de ani. Dr. Răzvan Vintilescu: Mai frecventă decât ai crede
Această afecțiune este extrem de frecventă în rândul femeilor trecute de 45 de ani.
Sindromul ovarelor polichistice: simptomele ascunse. "Este o afecțiune foarte neînțeleasă"
Semnele ascunse ale sindromului ovarelor polichistice. De este o boală greu de diagnosticat. Trei din patru femei rămân nediagnosticate.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-HPV. Dr. Ciprian Cristescu: E un ajutor! Previne infecția cu HPV și scade numărul cazurilor de cancer de col uterin
Bufeurile de la menopauză, semn de Alzheimer. Ce s-a descoperit în creierul femeilor la menopauză
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV De ce sunt arătate femeile cu degetul. Dr. Andreas Vythoulkas: Trebuie să ne descurcăm!
Obiectul care te îmbolnăvește. Dr. Cristina Buzgar: Nu mai respiră. Se creează o sufocare, nu mai trece aerul
Acest obiect folosit de majoritatea femeilor poate duce la infecții grave.
EXCLUSIV Cancerul pe care l-a avut Michael Douglas. Dr. Ciprian Cristescu: Fără simptome nu îți dai seama
Acest tip de cancer, de care a suferit și actorul Michael Douglas, nu are simptome evidente. Pot fi ușor trecute cu vederea.
EXCLUSIV Sângerarea la menopauză, alarmantă. Dr. Emel Nuraltay: Este semnul unui cancer. Poate complica existența noastră
Ce trebuie să știi despre sângerarea la menopauză. Multe femei se confruntă cu această problemă.
Ce tip de lenjerie intimă ar trebui să porți. Dr. Tamara Sava: Oferă confort maxim
Te-ai întrebat vreodată ce tip de lenjerie intimă este mai sănătoasă? Ei bine, medicii ginecologi vin cu un răspuns clar.
Histerectomia precoce, asociată cu un risc cardiovascular crescut
Intervenția care îți afectează inima. Crește riscul cardiovascular semnificativ.
EXCLUSIV Nașterea după horoscop. Dr. Alice Barbu, despre cum își programează părinții copiii în funcție de ZODIE
EXCLUSIV Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
EXCLUSIV Cauza care provoacă cancerul de sân. Facem asta zilnic. Dr. Ștefan Voiculescu: El e principalul vinovat!
EXCLUSIV Cancerul de col uterin, prevenție. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Provoacă 350.000 de decese. Sunt prevenibile
Infecțiile urinare după menopauză. Ce trebuie să știe orice femeie
De ce cresc infecțiile urinare după menopauză? Cum recunoaștem o infecție urinară?
Elveţia vrea să legalizeze donarea de ovule
Elveţia a anunțat că vrea să legalizeze donarea de ovule
