Ce spune un studiu despre bolnavii cu cancer de gât provocat de HPV
Persoanele care au cancer de gât provocat de papilomavirus uman (HPV) ar avea mai multe şanse de supravieţuire față de cei care suferă de alte tumori, conform unui studiu.
Cancer de gât, tumori. Autorii cercetării, publicată luni în jurnalul Cancer, au notat că persoanele al căror cancer orofaringian nu a fost provocat de HPV au un risc de trei ori mai mare de deces din cauza bolii. Cancerul orofaringian, localizat în zona amigdalelor sau la baza limbii, este unul dintre cele mai comune tipuri de cancer din regiunea capului şi gâtului şi a fost asociat cu fumatul.
''Studiul este cu adevărat revelator în privinţa riscului ridicat de deces în rândul pacienţilor cu cancer orofaringian HPV-negativ", a explicat într-un comunicat coautoarea Danielle N. Margalit de la centrul de tratament al cancerului Dana-Farber/Brigham and Women's Cancer Center. Se estimează că în Statele Unite circa 50.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu cancer orofaringian, iar incidenţa acestuia este în creştere. Potrivit lui Margalit, cercetarea recentă sugerează că aproximativ 75 de procente dintre aceste cancere sunt cauzate de infecţia cu HPV, un virus cu transmitere sexuală care, în general, poate fi prevenit prin vaccinare, conform Agerpres.
Potrivit Centrului de Prevenire şi Control a Bolilor din Statele Unite, infecţiile HPV pot cauza cancere localizate în zona colului uterin, vaginului, vulvei sau penisului. Totodată, atât bărbaţii cât şi femeile cu HPV prezintă un risc mai mare de cancer orofaringian. Agenţia guvernamentală notează că de multe ori durează câţiva ani până ce cancerul se dezvoltă după ce o persoană a fost infectată cu HPV şi recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 11-12 ani. Pentru acest studiu, Margalit şi colegii săi au analizat informaţii prelevate de la 4.930 de pacienţi din Statele Unite care au fost diagnosticaţi cu cancer orofaringian non-metastatic în 2013 şi 2014 - 3.560 cu cancere HPV-pozitive şi 1.370 cu cancere HPV-negative. Pacienţii au fost monitorizaţi o perioadă medie de 11 luni.
Cercetătorii au descoperit că persoanele ale căror cancere erau HPV-pozitive aveau un risc redus de deces din orice cauză în doi ani - 10,4 procente faţă de 33,3 procente - şi un risc redus de deces în urma unui cancer la nivelul capului şi gâtului - 4,8 procente faţă de 16,2 procente. Participanţii la studiu care erau HPV-pozitivi prezentau totodată şi un risc redus de deces în urma altor cancere în afara celor localizate la cap şi gât.
''Informaţiile pot fi utilizate de medicii care consultă pacienţii după tratament", a spus Margalit. ''Ei trebuie să fie vigilenţi nu doar cu privire la recurenţa cancerului la nivelul capului şi gâtului, ci şi la screeningul pentru alte tipuri de cancer şi comorbidităţi non-canceroase, ce pot influenţa riscul de deces precoce al pacienţilor şi ar trebui să sfătuiască pacienţii să îşi îndrepte atenţia asupra factorilor de risc ce pot fi modificaţi'', a precizat coautoarea studiului.
-
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
-
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
Două produse obișnuite din frigider, asociate cu un risc mai mare de cancer. Avertismentul unei cercetătoare
EXCLUSIV Tumorboard, rol esențial în cazul pacientului oncologic. Conf. univ. dr. Michael Schenker: Entitate extrem de importantă
Ce sunt markerii tumorali și ce trebuie să știi despre ei?
Câinii și capacitatea lor uimitoare de a detecta cancerul
Cum păcălesc celulele canceroase tratamentul și reapar după zeci de ani
O genă poate face imunoterapia pentru cancer mai puternică. Atacă direct celulele canceroase
EXCLUSIV Cum ajută suportul psihologic pacienții oncologici. Dr. Lucia Stănculeanu explică rolul psihologului și psihiatrului în oncologie
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit
“Am aflat că am cancer la creier la o petrecere”. Semnul ciudat dat de menstruație
EXCLUSIV Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
De ce cancerul la inimă este extrem de rar
EXCLUSIV Dr. Matei Bâră (SANADOR), despre radioterapia țintită care protejează inima și plămânii
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV SGRT, tehnologia care face radioterapia mai sigură. Dr. Matei Bâră (SANADOR), explicații
Terapia care previne patru tipuri de cancer. Este la îndemâna oricui
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
Cancerul tăcut care scapă la investigația medicală. Apare în altă zonă
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
