Melanom malign: noi descoperiri care ar putea preveni recidiva
În melanomul cu risc crescut, marjele operaționale chirurgicale mai mici la fel de sigure în melanomul cu risc crescut, susțin cercetătorii.
Melanom malign. "Tratamentul standard pentru cancerul cutanat agresiv este eliminarea chirurgicală a tumorii. Cercetătorii de la Karolinska Institutet din Suedia arată că o marjă operațională de 2 cm este suficientă, spre deosebire de marginea de aproape 4 cm aplicată anterior de chirurgi", se arată pe site-ul Institutului Karolinska din Suedia.
Potrivit sursei citate, cercetătorii precizează că "melanomul malign este una dintre formele cele mai agresive de cancer de piele și una dintre cele mai rapide forme de cancer din Suedia", iar "descoperirea timpurie a bolii este importantă și tratamentul standard este o intervenție chirurgicală, dar exact ce marjă de excizie chirurgicală este necesară pentru a preveni recidiva este un punct de interes".
Melanom malign: despre studiu
La studiu au participat peste 900 de pacienți pe o durată medie de 19 ani de la intervenția chirurgicală și a fost realizat de cercetători în colaborare cu Spitalul Rigshospitalet din Copenhaga (Danemarca); Spitalul Regional Nord Estonian și Universitatea Tehnologică din Tallinn (Estonia); Spitalul Universitar din Oslo (Norvegia); Spitalul Universitar Skåne, Spitalul Universitar Karolinska și Spitalul General de Sud Stockholm (Suedia).
Suportul financiar a venit dinspre Societatea de Cancer din Stockholm, Societatea Suedeză pentru Cercetare Medicală, Fondurile de Cercetare a Cancerului de la Radiumhemmet, Societatea Suedeză de Medicină, Regiunea Stockholm și Fundația de Cercetare Wallström.
Cercetarea a fost publicată în The Lancet.
Melanom malign: descoperirea le întărește observațiile din 2011
"Acest studiu ulterior confirmă rezultatele noastre anterioare, dar cu un grad de încredere și mai mare, deoarece avem acum cea mai lungă perioadă de urmărire în lume pentru un astfel de studiu. (...) Arătăm că o marjă chirurgicală totală de 2 cm este la fel de sigură ca o marjă de 4 cm pentru melanomul cu risc crescut", afirmă, potrivit sursei citate, Peter Gillgren, cercetător la Departamentul de Științe și Educație Clinică Karolinska Institute, Södersjukhuset și chirurg la Stockholm South General (Spitalul Söder).
Autorii studiului au divizat 936 de pacienți cu melanom cu risc crescut în două grupuri - unul cu o marjă chirurgicală de 2 cm (465 de pacienți) și unul de 4 cm (471 pacienți). Prima prezentare a descoperirilor din studiu, publicată în 2011, a arătat că nu există nicio diferență în supraviețuirea dintre cele două. Iar acum, după o medie de 19 ani, cercetătorii confirmă observațiile de atunci.
Peter Gillgren susține că pacienții cu melanom există pericolul de recidivă mai târziu și de aceea e nevoie de timpi lungi de urmărire în grupuri mari de pacienți ca să fie cât mai siguri: "Rezultatele studiului nostru înseamnă că medicii chirurgii pot elimina liber cel mai mare risc de melanom malign cu o margine de 2 cm".
-
-
-
Long COVID, impact asupra creierului25.05.2026, 14:52
-
Dependența de jocuri de noroc: Ghid protecție și joc responsabil25.05.2026, 14:26
-
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
Cancerul care ucide pe capete
Cancerul care răpune 95% dintre pacienți. Două schimbări vitale pentru a reduce riscul de cancer pancreatic
EXCLUSIV Provocările diagnosticării oncologice în România. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Stăm prost
De ce unele cancere de sân nu răspund la tratament?
"Momentul zero" al cancerului de colon a fost descoperit. După acesta, boala devine aproape imposibil de oprit
Noi factori de risc pentru cancerul colorectal precoce. Obezitatea și antibioticele cresc incidența
Primul semn că faci cancer pulmonar. E banal și mulți îl confundă cu oboseala
EXCLUSIV Cum ajută suportul psihologic pacienții oncologici. Dr. Lucia Stănculeanu explică rolul psihologului și psihiatrului în oncologie
Cancerul devine epidemie. Cazurile noi se vor dubla
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Cum învață tumorile să supraviețuiască tratamentului
Câinii și capacitatea lor uimitoare de a detecta cancerul
Băuturile care duc la răspândirea necontrolată a cancerului. Medicii, semnal de alarmă
Creștere îngrijorătoare a cancerului colorectal la persoanele sub 50 de ani
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
De ce crește alarmant numărul cazurilor de cancer colorectal sub 65 de ani
De ce cancerul la inimă este extrem de rar
Balonarea, semnul principal al cancerului ovarian
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
