Dispozitiv ortopedic pediatric românesc, MARELE PREMIU la EuroInvent 2020. Cum funcționează
Reușită de excepție a inventatorilor români pentru ortopedia pediatrică! Un dispozitiv creat, în parteneriat, de cercetători de la Universitatea Politehnică și UMF Carol Davila au câștigat Marele Premiu la...
Universitatea POLITEHNICA din București în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila din București au înregistrat succesul anului în domeniul cercetării științifice de top, câștigând Marele Premiu al celei de-a-XII-a Expoziții Europene de Inovare și Creativitate - EuroInvent-2020.
Invenția cercetătorilor români - ORTHOPEDIC DEVICE FOR CORRECTION OF THE TALIPES CALCANEUS / TALIPES CALCANEOVALGUS DEFECT (Dispozitiv ortopedic de corectare a defectului Talipes calcaneus/ Talipes calcaneovalgus) va deveni în cel mai scurt timp un suport real pentru sănătatea nou-născuților, aplicabilitatea acestui dispozitiv inovativ în ortopedia pediatrică fiind întârziată acum doar de procedurile standard de omologare, pentru ca ulterior acest echipament medical să intre în linia de fabricație.
Cine sunt inventatorii
Inventatorii acestui echipament revoluționar sunt Mihnea Costoiu, Rector al Universității POLITEHNICA din București, Prof.Univ.Dr. Cătălin Cârstoiu, Decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” din București, Prof.Univ.Dr. Cristian Doicin, Decan al Facultății de Inginerie Industrială și Robotică (FIIR) din cadrul UPB, Prof.Univ.Dr. Augustin Semenescu, Pro-Decan al Facultății Știința și Ingineria Materialelor-UPB, Conf. Univ.Dr. Mihaela Ulmeanu în cadrul FIIR-UPB, Cristina Doicin – studentă a Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” și Dr.Ing.Medical Mariana Mateș din cadrul Spitalului Militar Central București.
Scurtă descriere a echipamentului medical
Dispozitivul ortopedic de corectare a defectului Talipes calcaneus/ Talipes calcaneovalgus, conform invenției, este alcătuit dintr-un subansamblu fix, care se fixează pe gamba piciorului, un subansamblu mobil, care se prinde pe laba piciorului cu defect, un angrenaj melc – roată melcată și un capac gradat, care se fixează cu ajutorul unor șuruburi cu cap înfundat.
În construcția propusă, dispozitivul ortopedic corectează defectul Talipes calcaneus/ Talipes calcaneovalgus, fără a mai fi necesară gipsarea sau intervenția chururgicală, prin reglarea incrementală a angrenajului melc – roată melcată, acționând o rozetă. Angrenajul melc – roată melcată permite realizarea mișcării unghiulare a subansamblului mobil într-o singură direcție, stabilită prin construcție, autoblocându-se în sensul invers al incrementului unghiular prevăzut.
Subansamblul fix (1), subansamblul mobil (2) și capacul gradat din componența dispozitivului ortopedic de corectare a defectului talipes calcaneus/ talipes calcaneovalgus se remarcă prin faptul că sunt fabricate personalizat cu tehnologii aditive de tipul sinterizare selectivă cu laser a pulberilor compozite și metalice, utilizând date anatomice preluate din imagini DICOM, care apoi sunt transformate în fișiere de tip STL și GCODE și ulterior trimise pentru fabricare către un echipament de imprimare 3D. Toate elementele mecanice componente ale dispozitivului sunt sterilizabile în autoclavă.
Dispozitivul este prevăzut, pe toate suprafețele ce intră în contact cu pielea, cu o căptușeală textilă biocompatibilă, care are rolul de a evita formarea escarelor de presiune ce apar în urma utilizării pe timp îndelungat a dispozitivelor ortopedice de corectare a diverselor defecte. Toate elementele textile de tip căptușeală sunt schimbabile.
CONSIDERAȚII MEDICALE PRIVIND ÎNLĂTURAREA DEFECTELOR DE TIP PICIOR-STR MB (TALUS-VALGUS ŞI VARUS EQUIN)
1. GENERALITĂŢI DESPRE AFECŢIUNILE MEDICALE TALUS-VALGUS (TAL VAG) ŞI „VARUS EQUIN”
Afecţiunea „tal vag”, des întȃlnită la noii născuţi, constă în „piciorul si glezna excesiv îndoită, unde degetele de la picioare ating, în cazuri extreme, tibia”. Această afecţiune, care de regulă este congenitală, poate apărea şi la copiii mai mari. Literatura de specialitate dă următoarea statistică referitoare la apariţia acestei afecţiuni:
- Formele usoare de tal valg apar la aproximativ 30% dintre sugari
- Formele severe sunt prezente la 1 din 1000 de copii, adică aproximativ 5% dintre nou-născuţi
O altă afecţiune, asemănătoare, este varus equin, malformaţie congenitală denumită și „piciorul strâmb congenital” (piciorul care este răsucit spre interior, iar vârful piciorului este orientat în jos). Această afecţiune, netratată corect şi/sau la timp poate duce la infirmitate. Metoda cea mai eficientă de tratament este metoda Ponseti, brevetată de doctorul Ignacio Ponseti.
Cauzele afecţiunii “Varus equin” sunt încă necunoscute. Tratamentul corect condus poate conduce, spre fericire, la vindecare totală.
CAUZELE AFECŢIUNILOR „TAL VALG” ŞI „VARUS EQUIN”
Curios, dar adevărata cauză a afecţiunii tal valg nu este încă determinată. Specialiştii spun că ea face parte din tulburarea poziției intrauterine, deci reflectă poziţia piciorului bebeluşului în uter. TAL VALG este asociată şi cu alte probleme cauzate poziţiei înghesuite a bebeluşului în uter, ca de exemplu displazia şoldului şi torticolisul muscular. Ȋn consecinţă, se recomandă şi o verificare şi diagnosticare pentru displazia de sold.
Cumva asemănător, cauzele afecţiunii varus equin sunt doar la nivel de presupoziţii. S-a stabilit cu certitudine că varus equin este afecţiune embrionară, deoarece această malformaţie se dezvoltă și evoluează abia în al doilea trimestru de sarcină, putând fi depistată, de regulă, în săptămânile 20-22 de sarcină.
Este recunoscută o determinare genetică a afecţiunii varus equin, dar inexplicabilă încă. Statistic s-a determinat că șansele ca această malformaţie să apară și la copilul care are unul dintre părinţi cu această afecţiune sunt de 3-4%. Ȋn situaţia în care ambii părinţi prezintă această afecţiune există 3% șanse de dezvoltare și la copil
2. METODE DE RECUNOAŞTERE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ALE AFECŢIUNILOR TAL VAG ŞI VARUS EQUIN
Sunt importante unele caracteristici clinice ale acestei afecţiuni, precum:
• partea din faţă a piciorului este ridicată
• glezna care este in dorsiflexie acută
• suprafaţa plantară a piciorului este extrem de plată
• prezenţa călcȃiului valgus
Tal valg şi talus vertical sunt două afecţiuni diferite, diferenţa fiind că în tal valg călcâiul este capabil să fie dorsiflexat şi piciorul nu este atât de rigid, așa cum se întamplă în cazul talusului vertical.
Afecţiunea tal vag poate fi unilaterală şi/sau bilaterală. Ea poate fi asociată cu alte condiţii, şi anume:
- plecarea posterioară mediană a tibiei (piciorul este curbat şi mai scurt în locul afectat)
- talusul vertical (osul talusului nu este în pozitia corectă, determinȃnd deformarea întregului picior)
- dezechilibru muscular sau leziuni ale nervilor (de obicei observate la copii mai mari).
Formele de tal valg pot fi:
• uşoare, care dispar cel mai adesea de la sine
• moderate, acestea nu reuşesc să se vindece cu masaj şi întinderi, este nevoie de atele sau suport pentru a ţine piciorul în poziţia corectă
• severe, care implică punerea în ghips a picioarelor copilului timp de cȃteva luni, pentru a le ţine în poziţia corecta. Ghipsul se schimbă o dată pe săptămână sau la două săptămâni.
Orice copil cu deformare a picioarelor trebuie evaluat de un medic pentru a se asigura că nu este o condiţie mai gravă.
Nu se impune un tratament pentru piciorul tipic tal valg. Afecţiunea se rezolvă, de obicei, în momentul în care copilul începe să stea şi să se plimbe independent.
Medicul curant poate recomanda unele exerciţii de întindere pentru a accelera corecţia.
Durata tratamentului poate fi de cȃteva luni după naştere pentru ca piciorul să se întoarcă în poziția normală. Ȋn unele cazuri acute poate fi necesar ghipsul pentru a corecta deformarea. Ȋn formele severe, cȃnd piciorul devine inflexibil, tal valg poate să aibă o altă cauză fundamentală şi are nevoie de sfatul unui ortoped specialist.
Utilizarea ortezelor nu s-a dovedit a fi eficientă în tratarea afecţiunii tal valg, chiar dacă în unele cazuri acute în care un copil suferă de afecţiuni paralizante, un dispozitiv ortotic poate fi de ajutor.
Există şi tratamente nechirurgicale precum:
- exerciții simple de întindere ale picioarelor
- ghipsul pentru inversarea plantarflexiei este utilizat la sugari, dacă rezoluţia spontană nu este văzută în primele cȃteva luni de viaţă.
Ortezele nu au un beneficiu clar, dar, cȃnd există dezechilibru muscular cauzat de afecţiuni paralizante, ortezele gleznei piciorului pot controla piciorul în timp ce copilul este mic.
Tratamentul chirurgical nu este recomandat. Literatura de specialitate nu prezintă rezultate pozitive ale intervenţiei chirurgicale pentru picioarele tal valg, iar simpla prezenţă a afecţiunii nu înseamnă că nou-născutul va avea nevoie de tratament agresiv, deoarece este o afecţiune destul de benignă.
Ȋn cazuri extrem de acute, sunt recomandate transferuri de tendoane sau proceduri de stabilizare a picioarelor. Unii specialişti au arătat că o procedură de artrodeză a fost benefică la copiii cu vȃrsta de peste 10 ani care aveau tal valg.
De obicei, diagnosticarea piciorului „varus equin” poate fi făcută ecografic, ante-natal, urmând să fie confirmată/infirmată la naștere. Există și situaţii în care această deformare a fost descoperită abia după aducerea pe lume a copilului.
-
Te speli pe păr cu capul în jos? Adevărul medical despre acest obicei26.04.2026, 20:00
-
Cum să scapi corect de calusurile de pe picioare. Ce spun medicii26.04.2026, 19:00
-
Cel mai ieftin medicament împotriva anxietății26.04.2026, 18:00
-
Trezirea nocturnă la aceeași oră - ce spune știința despre somn26.04.2026, 17:00
-
Femeile, mai expuse la accident vascular cerebral înainte de 50 de ani26.04.2026, 16:00
EXCLUSIV Artroza: când apare și ce trebuie să știi. Dr. Codrin Huszar: Apare de cele mai multe ori după entorse prost tratate. Afectează mai mult șoldul și genunchiul
Ce trebuie să știi despre artroză. Medicul Codrin Huszar ne-a explicat de ce apare.
Bursita: simptome și tratament. De ce apare bursita și ce poți face în privința ei
Durerea și disconfortul în jurul articulațiilor pot afecta activitățile zilnice, dar soluțiile sunt mai simple decât ai putea crede.
De ce radiografiile pentru genunchi pot fi periculoase în diagnosticarea osteoartritei
Hernia de disc: riscuri și semne de complicații care necesită atenție medicală. Principalele cauze și metode de tratament
Hernia de disc este o afecțiune frecventă și dureroasă unde potențialele complicații pot necesita intervenție chirurgicală.
Alegerea pernei, impact asupra coloanei. Care este grosimea ideală a pernei în funcție de greutatea pe care o ai și felul în care dormi
Ce trebuie să știi dacă dormi pe spate sau pe o parte. Este important de reținut ACEST aspect.
EXCLUSIV În cât timp de la fractura de șold ajungem la medic. Dr. Răzvan Ionuț Dragomir: Sunt două momente
5 motive pentru care te doare spatele dimineața. Cum poți trata disconfortul acasă și cum identifici cauzele
Află care sunt cauzele durerii de spate dimineața și ce exerciții și întinderi pot ajuta coloana.
Scolioza: tipuri, simptome și tratamente. Care sunt cauzele curburii anormale ale coloanei și când necesită intervenție chirurgicală
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre proteza de șold. Dr. Răzvan Ionuț Dragomir: Este miraculos! Pacientul merge fără sprijin
EXCLUSIV Durerea de genunchi: cauze, simptome și momentul potrivit pentru consult
Cum să ai grijă de oasele tale odată cu înaintarea în vârstă. De ce este importantă sănătatea osoasă
Află cum poți proteja și întări oasele tale printr-o dietă echilibrată și un stil de viață activ.
Cum să îți salvezi sănătatea de la statul pe scaun. Efectele negative ale stilului de viață sedentar și ce poți face pentru a le preveni
Persoanele cu un stil de viață sedentar se confruntă cu riscuri crescute de boli, dar acestea pot fi reduse prin pauze regulate și activitate fizică zilnică.
Semnul timpuriu al demenței. Îl observi în timpul mersului
EXCLUSIV Luxația de umăr: tipuri și tratament. Dr. Liviu Ojoga: Acum 20 de ani era regulă - prima luxație egal imobilizare 3 săptămâni. Acum, prima luxație egal operație
Medicul ortoped Liviu Ojoga ne-a spus totul despre luxația de umăr. Ce presupune tratamentul și cât durează recuperarea.
EXCLUSIV Semnul Popeye: ce este și cum îl observi. Dr. Liviu Ojoga: E evident, îl vede și pacientul
Cum se observă semnul Popeye, dat după celebrul personaj Popeye marinarul. Medicul ortoped ne-a vorbit despre această problemă medicală.
Te dor articulațiile? Nu ignora acest semn! Care e diferența dintre osteoartrită și artrita reumatoidă
EXCLUSIV Când este recomandat gipsul. Dr. Vladimir Pușcașu: Trebuie să facem o corecție și să menținem reducerea unei fracturi
EXCLUSIV Greșeala care strică articulația. Dr. Răzvan Dragomir: E o afecțiune care poate fi tolerată, dar dacă o tolerăm prea mult timp apar consecințe
Ce este meniscul și ce rol joacă. În cât timp trebuie intervenit dacă se rupe meniscul și ce se poate întâmpla dacă nu o tratezi la timp.
EXCLUSIV La ce să fii atent înainte să mai faci skanderbeg. Liviu Ojoga: Lucrurile sunt relativ clare. Reușește să fractureze humerusul spiroid
Problema de sănătate pe care o poți dezvolta dacă faci skanderbeg.
Trosnitul genunchilor nu indică artrită precoce, arată un nou studiu
Afecțiunea mai mortală decât cancerul. Este frecventă în cazul vârstnicilor
Această afecțiune este mult mai mortală decât cancerul, mai ales în cazul vârstnicilor.
EXCLUSIV Fractura de șold, intervenție chirurgicală. Dr. Răzvan Ionuț Dragomir: Fixăm cu șuruburi. Ne dorim să păstrăm șoldul biologic
EXCLUSIV Afecțiunea care apare la persoanele de peste 40 de ani. Greșeala zilnică pe care o fac mulți. Dr. Liviu Ojoga: Văd o umflătură și iau un antiinflamator, o cremă locală cu heparină
Medicul chirurg ortoped ne-a vorbit despre afecțiunea care apare la persoanele de peste 40 de ani. Greșeala pe care o fac mulți oameni.
