ADHD, diagnosticare greșită în cazul celor mai mici copii
Copilul tău este cel mai mic din clasă? Șansele de a fi diagnosticat eronat cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) sunt mult mai mari. Noi cercetări sugerează că acești copii, care au...
Deci, dacă copilul tău s-a născut în luna august și limita de vârstă pentru admiterea la școală este să fi împlinit vârsta până la 1 septembrie, juniorul tău va fi unul dintre cei mai mici din clasă. În special în clasele timpurii, aceste diferențe de vârstă pot face să existe comportamente deosebite, au spus cercetatorii.
,,Medicii ar trebui să țină seama de vârsta unui copil în raport cu comportamentul său, care este normal pentru o anumită vârstă, dar poate părea anormal în comparație cu copiii de vârste mai mari", a explicat autorul studiului, Timothy Layton, profesor la Universitatea de Medicină Harvard.
În opinia acestuia, există riscul supradiagnosticării și supratratamentului tulburării. De altfel, autorul studiului a menționat că cei născuți în luna august (în condițiile în care septembrie era vârsta limită pentru admiterea la școală) au fost, de asemenea, mult mai probabil să li se administreze medicamente pentru simptomele ADHD.
Cum i-a afectat pe copii data nașterii
Pentru a vedea cum data nașterii copilului ar putea afecta riscul de a fi diagnosticat cu ADHD, cercetătorii au analizat datele dintr-o bază de date de asigurări cu informații despre mai mult de 400.000 de tineri din 50 de state. Copiii s-au născut între 2007 și 2009 și au fost urmăriți până în 2015.
În statele care au avut data de înscriere de 1 septembrie pentru începerea grădiniței, cercetătorii au descoperit că 85 din 10 000 de tineri născuți în august au fost diagnosticați cu ADHD. Pentru cei născuți în septembrie, rata ADHD a fost de 64 la 10.000 de copii.
Când cercetatorii au analizat tratamentul pentru ADHD, au descoperit ca 53 din 10.000 de copii născuți în luna august au primit medicație pentru ADHD, în comparație cu 40 din 10.000 de copii născuți în septembrie.
,,Acest studiu, frumos conceput, a confirmat ceea ce au demonstrat și alți cercetători că cei mici copii dintr-o grupă sunt mai expuși să fie diagnosticați cu ADHD", a declarat dr. Andrew Adesman, șeful Centrului Medical pentru Copii Cohen, din New Hyde Park.
Rata ADHD a crescut brusc în rândul tinerilor din America
ADHD este o tulburare frecventă la copii, dar care nu întotdeauna rămâne și la maturitate, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din S.U.A. Copiii cu ADHD pot avea probleme cu controlul comportamentului lor, pot acționa impulsiv și pot fi prea activi, după cum informează Medicine.net.com.
În ultimele două decenii, rata ADHD a crescut de la 6% la 10%, potrivit unui studiu recent realizat de Universitatea din Iowa. La copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani, rata diagnosticului cu ADHD a crescut cu 50% între 2007 și 2012, potrivit informațiilor de bază din studiu. În 2016, mai mult de 5% dintre copiii din SUA au fost tratați cu medicamente pentru ADHD.
Nu există un singur test care să poată diagnostica ADHD. În schimb, medicii trebuie să facă un examen medical și împreună cu informații de la părinți, profesori și, uneori, chiar de la copil să excludă alte tulburări care pot provoca simptome similare cu ADHD.
Dr Mihai Craiu, despre infecția cu coronavirus la copii: Scenarii apocaliptice fără bază
Deshidratarea la copii. Mihai Craiu: Trebuie mers la consult medical. Oriunde vă aflați
Mitul care sperie mii de gravide, demontat de un studiu. Epidurala NU crește riscul de paralizie cerebrală sau leziuni cerebrale la copii
Pediatrul Mihai Craiu: De sărbători, unii copii vor face febră. Iată cum procedezi și când trebuie să te îngrijorezi
EXCLUSIV Testul pe care trebuie să-l faceți dacă vă pregătiți să deveniți părinți. Viorica Rădoi: Cazuri de boli genetice grave. Nu e ca și cum am citi în stele
Ce sunt testele genetice, la ce ajută și cine trebuie să le facă. Ce trebuie să știți dacă vă pregătiți să deveniți părinți.
EXCLUSIV TETRALOGIA FALLOT. Dr. Cristian Bulescu: ce este și cum se tratează malformația congenitală numită „boală albastră”
Mamele care alăptează, sprijinite de angajatori. Situația din SUA
Alimentația sănătoasă în prevenirea obezității infantile. De ce este important să construim obiceiuri alimentare corecte de la o vârstă fragedă
Val de pneumonie printre copii. Mahler: Patologie absolut neobişnuită pentru septembrie
Val de pneumonie atipic pentru luna septembrie.
Ce trebuie să știe părinții copiilor care fac COVID. Dr Mihai Craiu: 2 milioane de copii depistați în 2 săptămâni
Accese de respirație dificilă la copii. Ce este de făcut? Dr Mihai Craiu explică
Dr Mihai Craiu explică ce este de făcut în momentul în care cei mici au accese de respirație dificilă.
12 ambulanțe tip terapie-intensivă, achiziționate de Ministerul Sănătății. Rafila: Trebuie să ceri ca să primești
"Alăptarea este dureroasă". TOP 10 mituri despre alăptare în care să NU mai crezi
Tratamentul potrivit pentru copiii cu astm. Răspunsul medicului Mihai Craiu
Medicul Mihai Craiu vorbește într-o postare pe Facebook despre tratamentele potrivite pentru copiii cu astm.
Dislexia: cauze, simptome, tratament. Cât de mult afectează VIAȚA
Dislexia: ce o determină și cum se manifestă? Afectează funcția cognitivă? Ce se poate face?
EXCLUSIV Bronșiolita: ce este, simptome, cauze, tratament. Dorobăț și Marinescu: NU este o boală ușoară! Este una din formele grave de afectare respiratorie. Nu ar trebui să ne mirăm
Miturile colicilor la bebeluși, demontate. Medic: Toți au colici, diferă intensitatea și percepția mamei
Miturile colicilor la bebeluși demontate de pediatrul Ilinca Tranulis.
Pneumonia acută, supradiagnosticată la copii. Dr Mihai Craiu: Anomalie tipic românească. Când se tratează corect cu antibiotice
Tratarea obezității, beneficii pentru sănătatea mintală a copiilor
Tumoră gigant scoasă din pieptul unui bebeluș - fetiță în vârstă de 49 de zile
Copiii dolofani, viitorii adolescenți obezi. Legătura dovedită
Dr Mihai Craiu: ADEVĂRUL despre purtarea măștilor la ORELE DE SPORT. Dovezi științifice!
Cunoscutul pediatru dr Mihai Craiu aduce dovezi științifice privind purtarea măștilor la orele de sport de la școală.
Sugari: problemele de somn cresc riscul unor tulburări emoționale
Sugarii care au probleme persistente legate de somnau un risc mai mare să dezvolte anumite tulburări emoționale mai târziu în copilărie.
