Bolile pe care copiii le iau de la școală

Vacanța s-a terminat, iar de astăzi școlile, liceele și grădinițele au reînceput cursurile. Clasele pot fi, însă, terenul perfect pentru răspândirea unor afecțiuni care pot crea serioase probleme de sănătate. Iată care sunt acestea:

Păduchii

Sălile de clasă sunt erenul perfect pentru înmulțirea și răspândirea unor organisme care provoacă boli serioase copiilor. Spre exemplu, infestarea cu păduchi este o problemă comună în rândul copiilor de grădiniță, celor din școală, dar și pentru familiile lor.

Pediculus humanus (păduchii) este o specie de parazit care trăiește exclusiv pe corpul uman. Ea cuprinde două subspecii:

- Pediculus humanus humanus Linnaeus – păduchele de corp;

- Pediculus humanus capitis De Geer – păduchele de cap.

Pediculus humanus capitis - păduchele de cap - este un parazit strict uman. Deși în majoritatea cazurilor se găsește doar pe scalp, unde se hrănește cu sânge, se poate răspândi și pe sprâncenele și pe genele persoanei infestate. Atunci când se hrănesc, injectează în piele salivă, cea care dă mâncărimea.

Semne și simptome

Cel mai ușor mod de a constata infestarea este să găsești ouă sau păduchi (de mărimea unei semințe de susan), care stau de obicei pe firul de păr, la maximum 5 mm de pielea capului, notează medscape.com. Păduchii se transmit ușor, așa că toată familia ar trebui să se trateze.

Există șampoane și alte soluții contra păduchilor, se găsesc în farmacii, iar toate hainele și lenjeria de pat trebuie spălate la temperaturi înalte (minimum 60 de grade). Paturile și saltele trebuie curățate temeinic. La fel, și periile de păr trebuie curățate și dezinfectate, eventual schimbate.

Pruritul (mâncărimea) este mai puternică pe timpul nopții și este simptomul principal al infestării cu păduchi. Aceștia preferă zona cefei și cea din spatele urechilor. Atenție, însă, la debut, la prima infectie, mâncarimea poate lipsi. Dacă apar leziuni, acestea se pot infecta. Nu aplicați gaz, pentru că acesta poarte arde pielea capului.

Tinea capitis - infecția fungică a scalpului

Tinea capitis este numele folosit pentru infectarea scalpului cu o ciupercă dermatofită. Frecvent întâlnită la copiii cu vârste între 3 și 7 ani, tinea capitis este mai rar observată la adulți. Părul poate fi infectat cu ciuperci Trichophyton (abreviat ca „T") și Microsporum („M").

De obicei, ariile afectate par să chelească, scalpul se usucă și apare mătreața. În zonele afectate pielea se poate inflama, ca un abces. De asemenea, tinea capitis poate duce la umflarea ganglionilor limfatici  în spatele gâtului, în partea laterală. Netratarea afecțiunii poate determina cicatrizarea permanentă a zonelor afectate.

Tratamentul, prescris de medic, este oral (ex. griseofulvin, terbinafine, itraconazole). Totuși, afecțiunea recidivează adesea. Familia, persoanele cu care copilul infectat a intrat în contact, dar și animalele de companie trebuie evaluate și ele, pentru că infecția fungică se transmite prin contact.

Boala mână-picior-gură

Este o infecție acută virala, cel mai adesea întâlnită la copiii cu vârsta sub 5 ani, care se transmite prin contact. Prezintă o erupție veziculară în gură, dar poate să apară și pe mâinile, picioarele, fesele și / sau organele genitale ale copilului. Coxsackievirusul A de tip 16 (CVA16) este agentul etiologic implicat în majoritatea cazurilor, dar boala este, de asemenea, asociată cu tulpini coxsackievirus A5, A7, A9, A10, B2 și B5, dar și cu enterovirusul 71 (EV-71).

Semne și simptome

- Gură și/sau gât inflamat;

- stare generală de rău;

- Rareori, vărsături și diaree.

Constatările fizice includ următoarele:

- Boala are o perioadă de incubație de 6-8 zile, după care izbucnește cu o stare generală de rău, dificultate la înghițire, uneori cu inflamarea ganglionilor și cu diaree,

- Inițial, leziunile maculare apar pe mucoasa bucală, pe limbă și / sau pe palatul dur, și progresează rapid spre vezicule;

- Leziunile pot fi de asemenea găsite pe mâini, picioare, fese și organele genitale

- Sunt însoțite de febră de 38-39 grade Celsius, care poate dura 24-48 de ore;

- Pustulele dispar în 7-10 zile, de obicei fără a lăsa cicatrici. Veziculele nu trebuie rupte, pentru a evita infectarea și a reduce contagiozitatea.

Diagnostic

Diagnosticul se bazează în mod obișnuit pe manifestările clinice. Analizele nu sunt de obicei necesare, dar se pot face:

- Virusul poate fi izolat și identificat prin cultură și imunotest pe probe prelevate din leziunile cutanate, mucoase sau probe de scaun. Exudatul are cea mai mare rată de izolare;

- La pacienții cu vezicule, exudatul din vezicule este, de asemenea, o sursă bună pentru evidențierea virală.

- La pacienții fără vezicule, se pot colecta probe rectale;

- Se pot face teste serologice (de exemplu, nivelul de anticorpi).

Nu există erapie specifică, iar tratamentul de suport poate include analgezice/antipiretice (nu dați aspirină copiilor, atrag atenția experții medscape.com), soluții de igienă orală și spray-uri.

Scarlatina

Ete o boală acută infecto-contagioasă determinată de streptococul beta-hemolitic de grup A toxigen. Este caracterizată clinic prin febră, angină şi erupţie micropapuloasă congestivă caracteristică.

- În general, evoluţia bolii este sporadică-endemică, cu apariţia de focare epidemice mai ales în colectivităţi de copii preşcolari sau şcolari.

- Este o afecțiune sezonieră, de obicei apare toamna-iarna, dar dă epidemii la 5-6 ani.

- De obicei, grupa de vârstă cea mai afectată este cea de 5-9 ani, preponderent băieții, iar cazurile sujnt de 4-5 ori mai frecvente în mediul urban, decât în cel rural.

- În anul 2015, spre exemplu, din datele Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în România au fost înregistrate 821 de cazuri de scarlatină, până la vârsta de 15 ani. În anul 2016, în sistemul de supraveghere au fost raportate 1.611 cazuri de scarlatină (899 băieți), cu vârsta de până la 15 ani. Cele mai multe focare au avut debutul în luna martie și luna octombrie, când au fost înregistrate și vârfurile de incidență crescută a cazurilor de scarlatină.

Semne și simptome:

- Transmiterea este strict inter-umană, iar incubaţia este în medie de 3- 6 zile.

- Perioada preeruptivă durează, în general, între 36 și 48, și se instalează brusc uneori chiar brutal, cu febră cu frisoane (39-40 de grade) însoţită de tahipnee, tahicardie, agitaţie, convulsii la copilul mic; angină, vărsătură etc.

- Perioada eruptivă are o durată de 4-6 zile şi debutează prin apariţia unui eritem punctat, pe gât şi torace, cu o generalizare după 24 - 48 de ore, dar fără a afecta faţa. Tegumentul este aspru la palpare. Limba îşi continuă ciclul, prin descuamare de la vârf către bază şi pe margini, fiind complet descuamată la sfârşitul perioadei de stare, când ia aspect de „limbă zmeurie".

- Tratamentul este prescris de medic și contă, în general, în antibiotice, febra persistând încă 2-3 zile după introducerea antibioticului. În formele severe, toxice, se menţionează modificări cardio-circulatorii, cu tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace, hipotensiune arterială, colaps, hepatomegalie, uneori însoţită de subicter, nefrita în focar, simptome neuro-psihice (agitaţie, delir, convulsii, meningism) şi artralgii toxice.

Transmiterea

Scarlatina poate fi transmisă:

- pe cale aeriană, prin picături de salivă;

- indirect, prin obiecte contaminate, sau

- pe cale digestivă, la copii, prin consum de lapte contaminat);

- în mod excepțional, prin plagă chirurgicală.

Conjunctivita bacteriană

Conjunctivita este o afectiune inflamatorie a conjunctivei, care poate fi provocată de cauze variabile. Ea poate fi:

- bacteriană,

- virală,

- alergică,

- sau dată de factori iritanți.

Școlarii, de obicei, fac conjunctivită bacteriană, aceasta reprezentând, de altfel, peste 40 % din patologia infecto-inflamatorie oculară.

Potrivit experților de la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament „Victor Babeș", agenții microbieni implicați pot fi variați, provenind fie din flora saprofită a conjunctivei și pleoapelor, fie din exterior, pe cale aeriană prin contact direct cu mâini sau obiecte contaminate, sau de la o infecție adiacentă clinic inaparentă.

Semne și simptome

Debutul este acut, unilateral, cu bilateralizare în 24 - 48 ore. Pacientul prezintă prurit, senzație de corp străin în ochi, senzație de înțepături sub pleoape, lăcrimare.

Obiectiv, conjunctivita bacteriană se caracterizează prin ochi roșu care poate fi asociat cu edemul (umflarea) pleoapelor, secreție conjunctivală mucoasă sau purulentă, lipirea pleoapelor dimineața, la trezire. Vederea nu este afectată.

Tratament

Tratamentul conjunctivitelor bacteriene se face cu antibiotic care se administrează local, sub formă de colir sau unguent oftalmic, în sacul conjunctival inferior. Medicii atrag atenția că nu trebuie aplicate pansamente pe ochii cu secreție, aceasta putând duce la agravarea bolii prin stagnarea și dezvoltarea germenilor ca într-un mediu de cultură. Tratamentul inadecvat sau insuficient poate determina complicații importante care pot duce la reducerea severă a acuității vizuale (ex, cheratita).

Rujeola

Atenție. Sunt 90 de cazuri noi de rujeolă într-o singură săptămână. În total, de la începutul epidemiei, s-au îmbolnăvit 10.836 de persoane iar numărul celor ce nu au mai fi putut salvați a crescut la 38.

Trebuie să știţi:

- Rujeola este o boală infecţioasă acută, prevenibilă prin vaccinare. La copiii neimunizați evoluţia acestei afecțiuni este adesea severă şi potențial letală. În România, de la începutul anului 2016 este epidemie de rujeolă. Conform datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 7 septembrie 2018, este de este 15.187, din care 59 de decese. Doar săptămâna trecută au fost înregistrate încă 78 de cazuri, în 8 județe și în municipiul București.

- Ruleola este extrem de contagioasă. Simplu contact cu virusul rujeolic duce aproape sigur la îmbolnăvire, în cazul în care copilul nu este vaccinat. Toţi pacienţii necesită izolare 7-10 zile. Boala evoluează endemoepidemic cu epidemii mai extinse la 3-5 ani.

- „Sursa este persoana infectată. Nu există purtători sănătoşi. Transmiterea se face frecvent direct de la persoana infectată, mai ales în cele 2-4 zile fără simptome de la începutul bolii, prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale în timpul tusei, strănutului, râsului sau vorbirii. Transmiterea prin contactul cu obiectele contaminate este rară. Măsurile de prevenţie constau în imunizare şi respectarea strictă a regulilor de igienă referitoare la tuse, strănut, utilizarea batistei şi a şerveţelelor de unică folosinţă, spălarea corectă a mâinilor. Virusul prezintă sensibilitate crescută la soluţiile de curăţare", arată conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru.

Semne și simptome

Simptomele definitorii ale pojarului sunt: febra înaltă (ce se normalizează în câteva zile) şi erupţia ca focul. Mai precis apariția unor pete de diferite dimensiuni (mici, cât gămălia unui ac sau mai mari până la 1-3 cm), de culoare roz/roșu, neregulate, ușor ieșite în relief, catifelate la palpare, care dispar la apăsare și au tendința să se unească între ele. Petele apar de obicei în timpul nopții, mai întâi în spatele urechilor, apoi pe față (în prima zi), pe gât (a doua zi), urmând ca în 2-3 zile să se întindă pe tot corpul iar în momentul în care erupția cuprinde membrele, încep să pălească petele de la nivelul feței, ele retrăgându-se în ordinea în care au apărut.

Tratament

„Tratamentul se face obligatoriu în condiţii de izolare şi este simptomatic şi de suport. Se impune repausul la pat cu evitarea efortului fizic și hidratarea corespunzătoare (aport crescut de apă, sucuri naturale de fructe, supe, ceaiuri). Scăderea temperaturii se poate face cu medicamente pe bază de ibuprofen sau paracetamol. Medicamentele, dozele și ritmul de administrare sau alte soluţii terapeutice stabilesc întotdeauna de către medic!", arată dr. Tudor Ciuhodaru.