Cercetările arată că oamenii recunoscători tind să fie sănătoși și fericiți. Aceștia prezintă niveluri mai mici de stres și depresie, fac față mai bine adversității și dorm mai bine. Ei tind să fie mai fericiți și mai mulțumiți de viață. Chiar și partenerii lor tind să fie mai mulțumiți de relațiile lor.
Poate că atunci când suntem mai concentrați asupra lucrurilor bune de care ne bucurăm în viață, avem mai mult de trăit și avem tendința de a avea mai multă grijă de noi înșine și de ceilalți.
Atunci când cercetătorii au cerut oamenilor să reflecteze asupra săptămânii trecute și să scrie despre lucruri care i-au iritat sau despre care s-au simțit recunoscători, cei care și-au amintit lucrurile bune au fost mai optimiști, s-au simțit mai bine în viața lor și ajung mai rar la medic.
Nu este de mirare că primirea mulțumirilor îi face pe oameni mai fericiți, dar la fel și exprimarea recunoștinței. Un experiment care le-a cerut participanților să scrie și să transmită note de mulțumire a constatat creșteri mari ale nivelurilor de fericire raportate, un beneficiu care a durat o lună întreagă.
Rădăcinile filozofice
Richard Gunderman, cancelarul profesor de medicină, arte liberale și filantropie la Indiana University, arată în edition.cnn.com că una dintre cele mai mari minți din istoria occidentală, filosoful grec Aristotel, a susținut că devenim ceea ce facem în mod obișnuit. Schimbându-ne obiceiurile, putem deveni ființe umane mai recunoscătoare.
Dacă ne petrecem zilele rumegând tot ceea ce a mers prost și la cât de întunecate apar perspectivele viitorului, ne putem trezi că avem doar gânduri negativee și resentimente, dar ne putem transforma și noi în genul de oameni care caută, recunosc și sărbătoresc orice motiv pentru care pot fi recunoscători.
Asta nu înseamnă că cineva ar trebui să devină o Polilană, recitând fără încetare mantra din „Candide” a lui Voltaire: „Totul este în bine aici, cel mai bine din toate lumile posibile”. Există nedreptăți care trebuie îndreptate și răni care trebuie vindecate, iar ignorarea acestora ar reprezenta o scăpare a responsabilității morale.
Dar motivele pentru a face lumea un loc mai bun nu ar trebui să ne orbească niciodată de numeroasele lucruri bune pe care le oferă deja. Cum putem avea compăsiune și să generoși dacă suntem fixați pe deficiență? Așa se explică de ce marele om de stat roman Cicero a numit recunoștința nu numai cea mai mare dintre virtuți, ci „părintele” tuturor.
Rădăcini religioase
Recunoștința este adânc înglobată în multe tradiții religioase. În iudaism, primele cuvinte ale rugăciunii de dimineață ar putea fi traduse: „Vă mulțumesc”. O altă zicală se adresează întrebării „Cine este bogat?” cu acest răspuns: „Cei care se bucură de ceea ce au”.
Din perspectivă creștină, de asemenea, recunoașterea și mulțumirea sunt vitale. Înainte ca Isus să împartă ultima masă cu discipolii săi, el mulțumește. O parte vitală a vieții creștine este recunoștința că autorul și criticul G.K. Chesterton o numește „cea mai înaltă formă de gândire”.
Recunoștința joacă, de asemenea, un rol esențial în Islam. Al 55-lea capitol al Coranului enumeră toate lucrurile pe care trebuie să le fie recunoscătoare ființele umane - soarele, luna, norii, ploaia, aerul, iarba, animalele, plantele, râurile și oceanele.
Alte tradiții subliniază și importanța mulțumirii. Festivalurile hinduse sărbătoresc binecuvântările și oferă mulțumiri pentru ei. În budism, recunoștința dezvoltă răbdare și servește ca un antidot al lăcomiei.
Rădăcini chiar în suferință
În cartea sa din 1994, „A Whole New Life”, profesorul englez Reynolds Price, al Universității Duke, descrie modul în care bătălia sa cu o tumoră a măduvei spinării care l-a lăsat parțial paralizat l-a învățat foarte mult despre ce înseamnă să trăiești cu adevărat.
După operație, Price descrie „un fel de beatitudine uluitoare”. Cu timpul, deși diminuat în multe feluri de tumora și tratamentul său, el învață să acorde o atenție mai mare lumii din jurul său și celor care o populează.
Reflectând asupra schimbării din scrisul său, Price observă cum cărțile sale diferă în multe privințe de cele pe care le-a scris când era tânăr. Chiar și scrierea sa de mână, spune el, „arată foarte puțin cu cea a omului pe care a fost la momentul diagnosticării”.
Exersarea recunoștinței
Când vine vorba de practicarea recunoștinței, o capcană de evitat este localizarea fericirii în lucruri care ne fac să ne simțim mai bine - sau pur și simplu mai buni - decât alții. O astfel de gândire poate favoriza invidia și gelozia.
Multă cultură pare să aibă ca scop cultivarea unei atitudini de deficiență - de exemplu, majoritatea reclamelor urmăresc să ne facă să credem că pentru a găsi fericirea trebuie să cumpărăm ceva. Cu toate acestea, cele mai bune lucruri din viață - frumusețea naturii, conversația și dragostea - sunt gratuite.
Există multe modalități de a cultiva o dispoziție de mulțumire. Unul este să faci un obicei de a mulțumi în mod regulat - la începutul zilei, la mese și altele asemenea și la sfârșitul zilei.
Recunoștința poate deveni un mod de viață și, dezvoltând obiceiul simplu de a număra binecuvântările noastre, putem spori gradul în care suntem cu adevărat binecuvântați.
