Psihoterapeut sau psihiatru? Ce face fiecare și cui ne adresăm
Cu toate că în ultimii ani a crescut numărul celor care se adresează unui psihoterapeut sau psihiatru, încă sunt persoane care consideră că psihologii sunt cei care se ocupă de oamenii cu...
Totuși sunt persoane care privesc psihologul (de fapt, termenul corect este psiholog-psihoterapeut, deoarece acesta se ocupa de intervenţie) cu teamă, cu neștiință, „pe după perdea” ca să nu se prindă cineva că au vreo nevoie sau dorință de la viață.
Psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), explică atribuțiile fiecărui specialist în parte. În opinia ei, nu este mai bine sau mai rău la psiholog față de psihiatru și viceversa, ci contează doar ceea ce căutăm cu adevărat: o rezolvare a unei situații de moment și cu efecte pe termen scurt sau o schimbare a felului în care îți trăiești viața pe termen lung. Uneori este posibil să avem nevoie de ambii specialiști și, dacă îi găsim și sunt dispuși să colaboreze, atunci ne putem considera pe jumătate vindecați, este de părere specialistul.
Ce face psihiatrul?
Psihiatrul este specialistul care:
1. Alocă o discuție scurtă (max. 20 min) cu persoana în privința situației deoarece are o anumită pregătire, abordare și direcție medicală și treaba lui este să recomande un tratament pe care să-l ia persoană acasă.
2. Tratează medicamentos persoană care prezintă un dezechilibru ajuns deja în planul fizic.
3. Tratează efectul pe care l-au avut evenimentele în viață persoanei.
4. Tratează la nivel fiziologic, aducând chimic în organism substanțele necesare pe care corpul nu le mai produce suficient sau reglând ceea ce produce în exces și ajutând organismul să reînvețe treptat echilibrul natural.
5. Tratează pe termen limitat, până la eliminarea simptomelor.
6. Susține medicamentos persoana care se simte emoțional suficient de rău încât să nu se poată concentra asupra schimbării în plan mental, emoțional, comportamental.
Ce face psihoterapeutul?
Psihoterapeutul, practicianul de neuro-programare lingvistică (NLP), coach-ul, consilierul de dezvoltare personală, este specialistul care:
1. Alocă câte o ședința pe săptămână (50 minute) pe un termen mai lung persoanei pentru a produce schimbarea solicitată și treaba lui este să recomande un mod de gândire și comporatament pe care-l exersează împreună în cabinet și apoi este fixat prin lucrul de acasă al persoanei.
2. Susține și ghidează persoana psihic, emoțional și comportamental, în a învață cum să facă față evenimentelor trecute, prezente și viitoare și cum să învețe prin prisma acestora să devină o persoană mai bună și plină de resurse.
3. Tratează deseori cauza și sădeşte semințele unei percepții și unui comportament pentru viitor, centrate pe rezultat
4. Produce schimbare la nivel mental, emoțional și comportamental
5. Ghidează și învață persoana pentru tot restul vieții să-și acceseze forța interioară și toate resursele necesare unei vieți împlinite pe toate planurile.
6. Ghidează persoana spre a găsi şi exersa metode pentru schimbare potrivite, cu scopul dezvoltării și evoluției personale, îmbunătățirii abilitaţiilor sociale și de comunicare, a menținerii sănătății mentale, emoționale și comportamentale în toate aspectele vieții și pentru tot restul vieții
Unde se întâlnesc aceste 2 profesii?
1. Sunt situații în care persoana se simte emoțional destul de rău încât să nu se poată concentra asupra schimbării și exersării de noi atitudini și abilități de gândire pozitivă lucrate cu psihoterapeutul sau ghidul. "În acest caz, psiholog-psihoterapeutul sau ghidul tău pentru viață, ar fi bine să te îndrume către un specialist psihiatru care să-ți recomande o medicație ușoară, astfel încât să te poți capacita pentru schimbarea în plan concret. Asta nu înseamnă că ești "nebun" sau că ar fi vreun pericol fizic, ci înseamnă că acei doi specialiști colaborează pentru starea ta de bine, pentru a te ajuta să faci schimbarea mai repede și sigur", explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. "Sunt situațîi în care medicația este insuficientă pentru că persoana să facă schimbări semnificative în viață ei, deoarece pastila nu schimbă modul de gândire, intrepretare a evenimetelor și reacția sau comportamentul. În acest caz, psihiatrul tău ar fi bine să te îndrume către un specialist psihoterapeut/coach/practician NLP/consilier de dezvoltare personală care să te susțină pe drumul unei schimbării mai profunde și de durată", conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
De ce același tratament pentru depresie nu funcționează la toți?
Simptomele dopaminei scăzute. Afectează mai mult decât sănătatea mintală
EXCLUSIV Furia narcisistă: cum se manifestă și care sunt primele semne. Psihiatrul Raluca Ioana Modoranu: Se simte amenințat sau respins în mod real
Ce este și cum se manifestă furia narcisistă. Psihiatrul Raluca Ioana Modoranu ne-a vorbit despre primele semne.
EXCLUSIV Aroganța din era tehnologiei. De ce unele persoanele nu vor cont pe rețelele sociale. Conf. univ. dr. Simona Trifu: Mi se pare extravaganță
De ce unele persoanele nu vor cont pe rețelele sociale. Acest lucru poate indica anumite afecțiuni psihice.
Prima terapie pentru tulburarea de stres post-traumatic, în aprobare. Cum funcționează tratamentul
Prima terapie asistată pentru tulburarea de stres post-traumatic ar putea fi aprobată.
Tulburările mintale au ajuns principala cauză de dizabilitate în lume
EXCLUSIV Impactul reclamelor din mediul online. Simona Trifu: I s-a încălcat spațiul personal. Are o structură paranoidă
De ce este dificil să menții un stil de viață sănătos? Construirea obiceiurilor sănătoase nu trebuie să fie o luptă cu tine însuți
Tulburarea care trece neobservată la fetițe: diferența dintre ADHD și AuDHD
Etapele alcolismului. Cum evoluează consumul excesiv de alcool către dependență
Semnele că ai tulburare de alimentație. Nu le ignora! Legătura ascunsă cu sănătatea mintală
Ce se întâmplă în creier în primele săptămâni de tratament cu antidepresive
Therabot, terapeutul AI care tratează anxietatea și depresia. Are rezultate promițătoare
Depresia poate cauza pierderi de memorie. Cum facem față deficiențelor cognitive induse de depresie
Pierderea memoriei este adesea percepută drept o consecință a îmbătrânirii sau a afecțiunilor neurologice, dar depresia este o cauză din ce în ce mai probabilă.
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
EXCLUSIV Psihiatria între știință, intuiție și medicina personalizată. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai: A rămas la flerul medicului psihiatru
Cum îți dai seama ce calmante funcționează pentru tine? Care pastilă e mai potrivită?
O soluție surprinzătoare pentru anxietate. Cum expunerea la frig schimbă răspunsul corpului la stres
Expunerea strategică la frig poate activa răspunsurile naturale ale corpului pentru a contracara anxietatea și a aduce o stare de calm.
Terapia cu realitate virtuală. O alternativă promițătoare pentru depresie
Un studiu recent aduce în discuție eficacitatea terapiei cu realitate virtuală în tratarea tulburării depresive majore.
Înțelegerea blocajului funcțional: simptome, cauze și intervenții
Sindromul impostorului: o capcană psihologică modernă. Adevărul despre îndoiala de sine și succesul aparent
Diferența dintre gândurile intruzive și impulsive. Cum ne influențează comportamentul
Află mai multe despre diferențele și asemănările dintre gândurile intruzive și cele impulsive.
