EXCLUSIV Bolile cardiovasculare ucid 1 din 3 români. Dina: Suntem campioni la accesul la medicație de ultimă generație
Bolile cardiovasculare ucid unul din trei români. Situația este îngrijorătoare și la nivel mondial.
Gabriel Dina, corporate Affairs and Health&Value Manager, Pfizer România, a vorbit în exclusivitate la DC Medical, în cadrul dezbaterii ONLINE: „Știi cât mai are de trăit inima ta?” despre importanța prevenției în bolile cardiovasculare. România se află pe locurile fruntașe la nivel european în ceea ce privește decesele cauzate de bolile cardiovasculare.
”Patologia cardiovasculară ucide unul din trei români, lucru care se întâmplă și la nivel mondial. În fiecare zi, în Uniunea Europeană, își pierd viața 5000 de pacienți. Este importantă schimbarea unor paradigme, să privim cheltuiele din sănătate, ca investiții și nu costuri, să creștem rolul prevenției. O altă paradigmă care ar trebui schimbată ar fi și sistemul de contractare și de plată, de la plata pe volume, la plata pe rezultate”, a declarat Gabriel Dina, corporate Affairs and Health&Value Manager, Pfizer România.
Exemple de bune practici
De cealaltă parte, România are și exemple de bune practici. În acest caz este vorba de tratamentul pentru hepatita C.
”Plata în funcție de performanțe, fie că vorbim de servicii, fie că vorbim de medicamente. Cu atât mai mult cu cât vine tot mai multă inovație, suntem o generație norocoasă care profită de munca cercetătorilor dinaintea noastră, dar și inovația vine cu preț mare și trebuie să ne uităm la modalități de asigurare a sustenabilității financiare.
Avem exemple din România, rare, dar mari și bune. Să ne uităm la hepatita C, unde suntem campioni la accesul la medicația de generația nouă. Suntem pe locul 4. Avem exemple. Avem crâmpeie de succes, dar avem practica tuturor țărilor din Uniunea Europeană. Putem învăța și de la ceilalți ca să nu vorbim și de reziliența dezvoltată la nivel de autorități europene.
Mobilizarea a fost uriașă în acești doi ani de pandemie. Niciodată nu s-au acordat atâtea resurse financiare de la nivelul Uniunii Europene, pe teme de sănătate. PNRR pentru România e 30 de miliarde de euro, din care trei miliarde pentru sănătate, avem planul Your for Health, alte peste 5 miliarde de euro, care vin în sprijinul noi strategii a Uniunii Europene pe bolile necomunicabile.
Resursele financiare nu ar trebui să fie o problemă, dacă vom crește să reușim capacitatea de absorbție a acestor programe și să investim banii cu eficiență cât mai mare”, a mai precizat sursa citată.
Programele de sănătate publică, necesare
Programele de sănătate publică și în domeniul bolilor cardiovasculare sunt necesare. Doar așa pot fi prevenite decesele cauzate de bolile de inimă.
”Programele de sănătate publică sunt esențiale și aici vorbim de promovarea sănătății și de prevenție. Prevenția este esențială cu atât mai mult cu cât vorbim de bolile cardiovasculare și în ce context nefericit ne aflăm. Riscul pacienților cu boli cardiovasculare de a deceda este de cinci ori mai mare. Mai avem și COVID-ul lung. Se estimează că unul din cinci pacienți rămân cu simtpome, cu afectare la nivelul unui anumit organ, sau al mai multor organe”, a mai precizat Gabriel Dina.
În plus, lucrurile evoluează în direcția potrivită la nivel național.
”Din punct de vedere politic s-au făcut niște lucruri extraordinare, apreciem foarte mult munca depusă de Comisiile de Sănătate din Parlament, care în ultimii doi ani și jumătate au trecut 5 legi foarte importante, Legea finanțării, organizării și promovării sănătății și prevenirii îmbolnăvirilor, Legea asistenței medicale mobile, Legea screeiningului, Legea infecțiilor asociate actului medical, Legea telemedicinei. La acel nivel putem vorbi de reziliență. Să vedem în ce măsură Ministerul Sănătății poate duce la operaționale acestor legi”, a mai precizat Gabriel Dina.
-
Cum te afectează chiar și o singură băutură energizantă pe lună26.07.2026, 10:50
-
-
-
-
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre durerea de stomac. Dr. Oana Dolofan (SANDOR), la DC Medical și DC News, marți, 12 august, ora 16:00
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Analiza sistemului medical românesc. Dr. Bogdan Andreescu, la DC Medical și DC News
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
Cum a reușit Andreea Mantea să scape de kilogramele nedorite
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV România are una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale din regiune. 60.000 de copii nu au primit vaccinul ROR
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
