EXCLUSIV Care a fost principalul motiv al deceselor și cazurilor grave COVID-19. Streinu-Cercel: E neplăcut, dar a făcut diferența
Adrian Streinu-Cercel ne-a vorbit despre principala cauză care a dus la cazurile grave și chiar la decese, în pandemia de COVID-19.
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, de la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" și UMF "Carol Davila" București, ne-a vorbit despre progresele terapeutice care s-au realizat în pandemia de COVID-19. Astfel, potrivit medicului Adrian Streinu-Cercel, s-au făcut "foarte multe" progrese.
Streinu-Cercel, despre LOCKDOWN și ce va URMA în toamnă: Prăbușire virală
"În primul rând, am învățat să folosim mai bine plămânul artificial. Dacă înainte îl foloseam doar în cazurile severe de gripă, în momentul de față știm foarte bine când să-l aplicăm.
Că dacă-l aplicăm mai repede, șansa pacientului să se recupereze este considerabilă, pentru că deficitul de oxigen din organism este cel care generează o serie de probleme, inclusiv distrugeri tisulare (n.r ale țesuturilor). Ori, în acest context, ăsta a fost unul dintre elementele principale și a salvat destul de multe vieți.
Un al doilea element este faptul că ar trebui să trecem în revistă toată patologia, de la patologia de dermatologie și am avut parte de niște vasculite sistemice groaznice, până la forme de afectare cardiacă, miocardite și pericardite, cu encefalite, cu hepatite, cu afectare renală, diabet dat peste cap.
Toate acestea au fost reluate și puse în ghiduri astfel încât să știm cum să abordăm aceste cazuri", a declarat Adrian Streinu-Cercel, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii "Academia de Sănătate".
Principala problemă care a dus la cazurile grave și la decese: Ce asociază cu un pronostic foarte rezervat
"Partea neplăcută a apărut acolo unde erau foarte multe comorbidități, acolo unde, unul dintre principalele elemente care a făcut diferența a fost nivelul de albumină.
Un nivel de albumină foarte scăzut, de obicei, se asociază cu un pronostic foarte rezervat. Însă am avut și succes, am avut cazuri care au stat aproape trei luni în Terapie Intensivă și care au ieșit pe picioarele lor, iar cu recuperare, sunt în viață și în momentul de față.
Lucrurile s-au schimbat foarte mult, mai ales în domeniul asistării pacientului sever și critic", a mai spus el.
Ce este albumina?
Albumina este o proteină sintetizată în ficat, prezenta atât în plasmă, adică este o componentă a sângelui, cât și în lichid cefalorahidian și urină.
Albumina are rolul de a menține apa în vasele de sânge prin reglarea presiunii oncotice.
Odată scăzută, albumina duce la apariția edemelor cu trecerea apei din vasele sangvine în tesuturi.
În plus, ea mai are rolul de a transporta diverse substanțe în organism, de la vitamine, hormoni până la substanțe medicamentoase.
Vezi mai multe în video:
-
-
-
Splina poate agrava inflamația după accident vascular cerebral (AVC)02.04.2026, 16:39
-
Ce se întâmplă cu corpul în ultimele momente de viață02.04.2026, 15:50
-
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
EXCLUSIV Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Torsiunea testiculară: simptome și testul care pune diagnosticul. Dr. Bogdan Pârlițeanu: Trebuie intervenit în maxim 4 - 6 ore!
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
Noile terapii pentru cancer care prelungesc viața pacienților. Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
EXCLUSIV Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Campania RESPIR 2025: GINA, standardul de aur pentru pacienții cu astm sever
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre durerea de stomac. Dr. Oana Dolofan (SANDOR), la DC Medical și DC News, marți, 12 august, ora 16:00
EXCLUSIV Terapia hiperbară: cine o poate face. Dr. Mihai Băican: Funcționează ca un plămân extern
EXCLUSIV Psihologia copilului și kinetoterapia se întâlnesc la DrPsy! Camelia Ștefan, interviu
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
