Care e SECRETUL armoniei. Dulcan: Haosul înseamnă boală, imunitate scăzută şi toate relele

Care e SECRETUL armoniei - Foto: Freepick @atlascompany
Care e SECRETUL armoniei - Foto: Freepick @atlascompany

Care este secretul armoniei și cât de importantă este pentru sănătate.

Renumitul medic neurolog și psihiatru Constantin Dulcan a vorbit despre secretul armoniei și importanța acestuia, pe care mulți nici o conștientizează, și spune ce este important să facem.

Potrivit medicului Constantin Dulcan, armonia stă în corespondența dintre creier și inimă, cea din urmă fiind "casa" afectelor.

"Secretul armoniei se află în corespondenţa dintre creier şi inimă. Inima este sediul afectelor, de aceea i se spune micul creier, pentru că are inteligenţa ei. Acordul dintre funcţionalitatea creierului şi inimă noi o numim coerenţă.

Această coerenţă se petrece întotdeauna când ceea ce gândim şi simţim la nivel de inimă e acelaşi lucru. Un dezacord: una gândim şi alta simţim. 

Când ele sunt în acord, sistemele sunt coordonate, iar inima şi creierul emit nişte unde şi acele unde sunt pur şi simplu sincronizate unele cu celelalte", a explicat prof. univ. dr. Constantin Dulcan la Antena 3, în emisiunea "De-a viața ascunselea".

În plus, medicul spune că problema apare atunci când între cele două nu mai este coerență. Această lipsă a coerenței, numită haos de renumitul medic, nu vine singură, ci poate aduce cu ea imunitate scăzută organismului și chiar boală. Se întâmplă atunci când una gândim și alta facem, explică medicul, pe înțelesul tuturor. 

"În momentul în care aceste unde sunt disonante nu se mai numeşte coerenţă, ci se numeşte haos. Haosul înseamnă boală, imunitate scăzută şi toate relele care ni se pot abate asupra corpului uman.

Coerenţa înseamnă sănătate, înseamnă pur şi simplu emoţii pozitive, generozitate, iubire, bucurie şi aşa mai departe. În disonanţă, adică când una gândim şi alta facem, înseamnă patologie, înseamnă boală", a mai spus medicul Constantin Dulcan.

Când trebuie să faci testul Babeș Papanicolau și colposcopia. Cancerul de col uterin, semnal de alarmă. Herghelegiu: Vaccinarea HPV a fetițelor, "imperios necesară"

Cum ne facem rău singuri. Dulcan: Gândurile noastre au o chimie care ne poate îmbolnăvi sau ne poate îmbunătăţi sănătatea

 

În plus, e important de știut faptul că această coerență dintre inimă și creier se mai poate și lucra.

"Trebuie să creem această concordanţă între inimă şi creier prin meditaţie. Informaţia este cea care stă la baza tuturor structurilor din Univers, prin electronii care sunt trimişi de această minte", a completat Constantin Dulcan.

Modul în care gândim este responsabil în mare parte de ce ni se întâmplă. Potrivit medicului, atunci când apare o boală, factorii ereditari au influenţă în proporţie cel mult 10%, iar restul, adică majoritatea, ţine de stilul şi condiţile de viaţă.

"Procentele sunt diferite pentru cât moştenim ereditar şi cât este dependent de viaţa pe care o ducem. Procentul ereditar este între 5 şi 10%. 

Să spunem că unul care a avut ereditar, antecedente, un cancer, ar putea să facă din acest motiv, dar restul de 90% intră în stilul de viaţă, în condiţiile de viaţă şi pe care le putem evita", a mai profesorul Constantin Dulcan, la Antena 3.

Cristina Bălan, replică dură pentru George Buhnici: Fetelor, cu 70 - 100+ kg, dacă aveți și vergeturi și celulită, vă rog eu frumos: la plaja cu voi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel