Care este diferența dintre răceală și gripă, mituri demontate. Medic: Niciodată vaccinul gripal nu îmbolnăvește
Dr. Gindrovel Dumitra a demontat miturile legate de îmbolnăvirea de după vaccinare, dar a și explicat diferența dintre viroza banală și gripă.
O multitudine de mituri legate de răceală sau gripă îi pun în dificultate pe medici, care sunt copleșiți de numărul mare de pacienți cu afecțiuni respiratorii. Printre acestea se numără ”răcești dacă stai în curent”, ”te prinde ploaia” sau ”ieși în frig, îmbrăcat subțire”, toate acestea fiind demontate de medici, care susțin că atât gripa, cât și viroza sunt declanșate de virusuri respiratorii.
"Astfel de mituri întâlnim în fiecare zi la cabinet. Se întâmplă destul de frecvent ca pacienții să aibă o anumită afecțiune, dar să spună că de fapt au făcut activități în afara casei și au transpirat.
A fost foarte des întâlnită această afirmaţie mai ales în sezonul COVID-19, mai ales la începutul pandemiei, pentru că simptomatologia respiratorie, care este specifică unei viroze respiratorii, într-un fel sau altul pacienții o asociază cu evenimente anterioare, în care au avut astfel de experiențe.
Din cauza unei discrepanțe în ceea ce privește percepția pe care o aveau, având în vedere informațiile transmise public despre pandemie și mai ales de boala COVID-19, nu îi apropiau,în această percepție de cauza reală, adică de infecția cu virusul SARS-COV2.
Aceste boli sunt date de virusuri. Absenţa virusului, în prezenţa oricărei intemperii, alternanță frig-umezeală, cald-rece, nu produce îmbolnăvire.
Însă, există unele mecanisme de aderență, în special, care sunt depășite în situația acestei alternanță cald-rece.
La căldură apare o vaso-dilatație locală, iar la frig apare o vaso-constricție. Astfel, dacă am intrat în contact cu una dintre persoanele care poate excreta virusul, prin picături de fluid, prin tuse, strănut, vorbit, cântat, în acel moment sunt depășite și mecanismele locale de apărare, care favorizează aderența virusului la celulele epiteliului respirator și astfel apare îmbolnăvirea”, a explicat medicul Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, la Digi24.
Dumitra: Niciodată vaccinul gripal nu îmbolnăvește
În ceea ce privește imunizarea și miturile legate de vaccinare, precum ”nu te imuniza, pentru că rişti să te îmbolnăveşti, vaccinul având virus în el”, medicul a subliniat că s-a întâlnit cu această afirmație de foarte multe ori.
”Oamenii nu înţeleg că din momentul în care ai administrat un vaccin care conține un virus omorât, vaccinul antigripal, intramuscular, conține un virus care este omorât, deci care nu se mai poate produce îmbolnăvirea.
În momentul în care este administrat, este nevoie de aproximativ două săptămâni până la momentul în care se instalează protecția.
Ca atare, în acest interval de timp te poți îmbolnăvi, deoarece protecția nu există. Eu am avut chiar astăzi o astfel de experiență, cu un tânăr care ar fi trebuit să se vaccineze săptămâna trecută, dar care nu a mai făcut-o, iar astăzi a fost confirmat cu gripă.
Dacă ar fi fost vaccinat, este foarte posibil ca interpretarea dumnealui să fi fost că s-a îmbolnăvit de la vaccina. Ei bine, nu se întâmplă acest lucru. Niciodată vaccinul gripal nu îmbolnăvește.
Nici măcar cel care conține, mă refer la vaccinul cu administrare nazală, care conține virusul viu atenuat, este amorțit, nu este capabil să dezvolte boala. De ce? Pentru că el este condiționat să nu se replice la temperaturi care există la nivel pulmonar, adică la temperatura corpului. El replică doar la temperaturi foarte mici, atunci când se află în căile superioare, acolo unde nu produce îmbolnăvirea”, a mai spus medicul.
Diferența între răceală și gripă
”la începutul pandemiei a existat și această afirmație: COVID-19 nu este decât o banală gripă. Gripa nu este banală!
Din păcate, săptămâna trecută am avut două decese, probabil că săptămâna asta vom avea un număr şi mai mare de decese de gripă, fapt care demonstrează foarte clar că atunci când vorbim de gripă, vorbim de o afecţiune destul de severă care ucide, din păcate.
Virozele banale, sezoniere, adică răceala, se manifestă cu o simptomatologie respiratorie, fie că vorbim de tuse, dureri în gât, dificultăţi la respirație, etc, dar care durează aproximativ o săptămână, este autolimitată și se vindecă fără niciun fel de problemă.
Însă gripa asociază, pe lângă aceste simptome respiratorii, și alterarea stării de sănătate, starea generală.
Pacienții vin și spun că parcă i-a bătut cineva cu ciocanul sau că parcă i-a lovit trenul. Adică apar dureri musculare, apar dureri articulare, dureri osoase, cefalee, și temperaturi care depășesc 38,5 grade Celsius, uneori ajunge și la 39 grade.
Diferența dintre o viroză banală, sezonieră, adică o răceală și gripă este prezenţa alterării stării generale de sănătate, care duc persoana respectivă să se afle în imposibilitatea desfășurării activităților cotidiene. Copiii nu pot merge la școală, adulții nu pot merge la serviciu, și au nevoie de îngrijire la domiciliu, uneori chiar în spital, atunci când vorbim de persoane care se află într-o anumită condiție, de risc pentru a dezvolta o formă severă”, a concluzionat dr. Gindrovel Dumitra.
-
3 trucuri rapide de relaxare pentru momentele stresante21.02.2026, 13:30
-
-
Descoperirea care schimbă medicina: cromozomul Y „dispare”21.02.2026, 12:19
-
Cum să scapi de ploșnițe. Sfaturile experților21.02.2026, 11:30
-
Studiu: bacteriile intestinale pot reduce anxietatea21.02.2026, 10:30
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID. Impactul pe termen lung
EXCLUSIV De ce rabia sperie mai mult decât gripa. Dr. Adrian Marinescu, dezvăluiri
Superbacterii rezistente pot supraviețui ciclurilor de spălare, iar detergentul le poate face mai puternice
Cum te poate omorî mașina de spălat. Ce se întâmplă, de fapt, când speli hainele
Peste 9.500 de germani infectați cu sifilis în 2024
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Macrofagele interstițiale NAM, regulatorii-cheie ai inflamației pulmonare în infecția cu SARS-CoV-2. Celulele pulmonare, cheia supraviețuirii în COVID-19
Ce a decis cine trăiește și cine moare de COVID-19. Detaliul care a făcut diferența.
Botulism: alimentele cu risc și semne de contaminare. La ce să te uiți când deschizi un borcan sau o conservă
7 lucruri de știut despre Hepatita A. Un gest simplu distruge virusul!
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
Candidozyma auris, ciuperca rezistentă la medicamente, se răspândește rapid în Europa
Noua variantă Covid NB.1.8.1, identificată în Franța. Ce trebuie să știm despre noua tulpină
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
Un nou coronavirus, descoperit de medici. Medicii se tem de o nouă pandemie
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
5 locuri din camerele de hotel unde se ascund cele mai multe bacterii
Rezistența la antibiotice se extinde rapid. Una din șase infecții bacteriene este deja rezistentă, avertizează OMS
De ce unele persoane nu se îmbolnăvesc
Mucus galben, verde sau maro: ce înseamnă fiecare culoare. Uite ce boală poți avea
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
Ceața mentală, o consecință pe termen lung a long COVID
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Care sunt simptomele rujeolei și cât timp durează vaccinul? Diferența dintre rujeolă și varicelă. Experții răspund la 6 întrebări cheie
Pisicile, un pericol ascuns pentru creier
Legătura dintre sănătatea intestinului și oboseala post-COVID, dezvăluită de un nou studiu
COVID, impact asupra sistemului gastrointestinal. Detaliul pe care trebuie să îl știi dacă ai avut COVID.
