Căscatul e molipsitor! Inclusiv de la câini ne putem molipsi. Iată de ce căscăm

Dana Lascu / 28 apr 2021 / 16:53
Căscatul e molipsitor. Foto: Pixabay
Căscatul e molipsitor. Foto: Pixabay

Căscatul chiar declanșează o reacție în lanț? S-ar putea să fie adevărat și, mai mult, ar putea fi molipsitor și de la câini la oameni. Iată de ce!

Căscatul este unul dintre acele reflexe misterioase pentru toată lumea, inclusiv pentru oamenii de știință. De ce căscăm? Și este într-adevăr contagios?

Oamenii de știință încă nu sunt foarte siguri de ce oamenii căscă - majoritatea spun că este o combinație de lucruri. Cu toate acestea, există o teorie, spun cercetătorii, care poate fi unul dintre cei mai mari factori care contribuie la căscat.

De ce căscăm?

Aproape toate vertebratele căscă, de la oameni și maimuțe, la păsări, feline și reptile. Cea mai veche teorie este că, de fapt, căscatul ar fi o funcție care ne ajuta să ne trezim când suntem obosiți. Deschizi larg gura, tragi o cantitate mare de aer în piept, oxigenul îți merge la creier și te simți un pic mai treaz. Cu toate acestea, s-a dovedit că această teorie nu este adevărată. Chiar și fetușii căscă în uter, unde nu pot respira oxigen.

Cea mai nouă ipoteză despre cauza din spatele căscatului este că o facem pentru a ajuta la reglarea temperaturii corpului, în mod specific, a temperaturii creierului. Se presupune că începe cu substanțe chimice din hipotalamus, care este partea creierului responsabilă de toate funcțiile noastre fiziologice, cum ar fi sete, foame, somn, dispoziție și eliberarea de hormoni în corp. Această zonă a creierului găzduiește glanda pituitară. Și este responsabilă pentru inducerea căscatului. Substanțe chimice precum dopamina și oxitocina sunt eliberate și apoi caști instinctiv. Dacă vă opuneți dorinței de a căsca, atunci rămâneți cu un sentiment de nesatisfăcut - deși oamenii de știință nu sunt prea siguri de ce se întâmplă asta.

Temperatura are efect asupra căscatului?

Totuși, știm că temperatura are un efect asupra faptului că oamenii cască sau nu. Oamenii de știință au testat această teorie în 2007 ținând pachete calde și reci pe frunțile oamenilor. Participanții la test care au ținut un pachet cald căscau 41% din timp, în timp ce cei cu pachete reci de gheață căscau doar 9% din timp.

Dar cascatul este molipsitor?

Ați auzit oameni spunând și probabil ați pățit-o pe propria piele: începeți să căscați într-o întâlnire și apoi toată lumea începe să căște în lanț. Chiar și sunetul unui căscat fals provoacă reacția în lanț. Există multe dovezi că acest gest este, de fapt, molipsitor. De ce? Din nou, oamenii de știință nu au o explicație certă, dar s-au făcut multe cercetări și concluziile sunt surprinzătoare.

În timp ce temperatura pare să aibă un efect asupra căscatului, cercetătorii recunosc ea nu este probabil singurul factor care contribuie la motivele pentru care căscăm. Căscatul pare, de asemenea, un comportament social, cel puțin jumătate dintre oameni căscând când văd că altcineva o face. Acest număr crește mai mult în rândul tinerilor. Un studiu arată ca de fapt căscatul chiar e molipsitor, pentru că se întâmplă în aproximativ 60% din czuri în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 49 de ani și 82% din cazuri în rândul persoanelor sub 25 de ani.

Contagiozitatea este probabil o combinație de factori. O teorie afirmă că ar putea fi chiar un tip de comunicare, un mecanism de legătură - sau chiar o modalitate de a-ți avertiza semenii de condiții în schimbare sau de pericole potențiale.

O altă teorie interesantă sugerează că această contagiozitate are legătură cu empatia. Mai multe studii au analizat acest lucru și s-a constatat că, de obicei, copiii cu vârsta sub patru ani nu căscă contagios. Căscatul molipsitor este, de asemenea, mai puțin probabil să se întâmple în rândul persoanelor cu autism, schizofrenie, psihopatie și alte afecțiuni care afectează empatia.

În schimb, într-un nou studiu, căscatul pare a fi contagios între câini și oameni!

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy