Ceaiul care curăță vasele de sânge și susține sănătatea inimii. Lidia Fecioru: Se pot bea cel mult două căni pe zi

Sonia Baciu |
Data publicării:
ceaiul. FOTO: Freepik @karinafoto
ceaiul. FOTO: Freepik @karinafoto

Ceaiul care ajută sănătatea inimii și a oaselor, cu impact și asupra greutății corporale. Se pot consuma 1-2 căni pe zi, timp de 3 luni, iar gustul său acrișor îl face ideal pentru zilele de vară.

Lidia Fecioru a prezentat un nou leac, un ceai cu nume exotic, cu beneficii importante pentru sănătatea inimii, dar și a digestiei.

”Ceaiul Rooibos este din Africa de Sud, dar se găsește și la noi, la Plafar. Este foarte bun pentru tot ceea ce înseamnă diluarea sângelui și desfundarea vaselor sanguine. Adică ce ține de curățarea venelor. Se prepară ca și un ceai negru, are o culoare roz.

Îl putem îmbunătăți, îi putem adăuga puțin lapte sau miere. Și se pot bea cel mult două căni pe zi”, a declarat bioenergoterapeutul Lidia Fecioru la Antena 3 CNN.

În ceea ce privește perioada în care se recomandă consumului, aceasta poate să fie de trei luni de zile, chiar dacă în unele zile se poate bea și numai o cană.

”Nu ne deranjează, ba din contră, curățând vasele de sânge și diluând sângele îmbunătățește circulația periferică, adică nu mai există riscul de a se ridica tensiunea”, a mai spus Lidia Fecioru.

Vezi și: 5 alimente care aduc centimetri în plus pe talie. De ce este indicat să bem cafeaua neagră

Ceaiul de Rooibos, alte beneficii pentru sănătate

Acest tip de ceai mai are și alte beneficii pe lângă cele legate de îmbunătățirea sistemului cardio-vascular.

Astfel, ceaiul de Rooibos este bun atât pentru sănătatea oaselor, dar și în curele de slăbire. Prin gustul său ușor acrișor și răcoritor este o bună opțiune pentru zilele călduroase de vară. 

Mai mult decât atât, ceaiul de Rooibos este bun și pentru frumusețe, beneficii asupra sănătății pielii și a părului, notează WebMD.

Ajută la prevenția diabetului. Direct legat de beneficiile acestui ceai asupra inimii, are efect și în privința controlului glicemiei, deci al diabetului. Testat pentru diabet, ceaiul Rooibos a arătat ”potențial terapeutic semnificativ, atât pentru prevenția diabetului, cât și pentru efectele sale asupra bolii deja în desfășurare”, potrivit unei cercetări publicate în The Journal of Traditional and Complementary Medicine din Korrea.

Antioxidant, cu acțiune antiinflamatoare. Ceaiul Rooibos este un bun antioxidant, protejează celulele de radicalii liberi și reduce inflamația, iar acest lucru este pus pe seama quercitinei, un puternic antioxidant prezent în acest ceai.

Quercitina a fost folosită de-a lungul timpului în tratamentul bolilor de inimă, a arterosclerozei, colesterolului mărit, în circulația sanguină, diabet, cataractă, ulcer, astm și infecții virale.

Îmbunătățește digestia. Obiceiul de a consuma ceai Rooibos ajută la menținerea unei digestii optime, mai ales în cazul celor care suferă de dureri abdominale sau diaree. Rooibos conține compuși care acționează ca nutrienți anti-spastici, prevenind astfel apariția durerilor și a diareei.

Susține sănătatea oaselor. Ceaiul Rooibos conține o serie de minerale care contribuie la menținerea sănătoasă a oaselor, inclusiv magneziu, calciu și fluor.

De altfel, unul dintre beneficiile cunoscute ale ceaiurilor este creșterea rezistenței oaselor, prin creșterea activității osteoblaste. Acestea sunt celulele care creează masa osoasă, astfel că activitatea potențată din această zonă înseamnă oase mai puternice, țesut mai dens și mai sănătos.

Mai mult decât atât, ceaiul Rooibos nu conține cofeină, fapt care îl recomandă și persoanelor care nu pot consuma ceaiurile clasice, dar și copiilor. În cazul acestora este indicat să fie puțin îndulcit, având în vedere că este ușor acrișor.

Benefic în curele de slăbire. Ceaiul de Rooibos ajută în curele de slăbire ca urmare a prezenței unor dintre compușii care ajută la arderea grăsimilor de pe abdomen, adică a polifenolilor. Prin consumul de ceai Rooibos crește secreția de leptină, ”hormonul sațietății”.

Tratează alergiile. Quercitina prezentă în ceaiul Rooibos vine și în sprijinul alergiilor, blocând celulele imunitare care le declanșează. În fapt, quercitina are un adevărat potențial anti-alergic.

Menține sănătatea pielii și a părului. Ceaiul Rooibos este consumat, de asemenea, și pentru beneficiile pe care le aduce pielii și părului.

Acidul alpha-hidroxilic, prezent cu precădere în acest ceai, este un acid benefic, datorită antioxidanților, astfel că ceaiul Rooibos ajută semnificativ la reducerea ridurilor și protejarea foliculilor.

Vezi și: Mușcătura de căpușe și miturile urbane. Mihai Craiu: Nu dăm antibiotice de spaimă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel