Centru pentru tratarea dependenților de droguri, în proiect la Brașov
Un centru pentru tratarea dependenților de droguri ar putea fi înființat anul viitor la Brașov. Acesta este unul din proiectele managerului Spitalului de Neurologie și Psihiatrie.
Înfiinţarea unui centru pentru tratarea dependenţilor de droguri, care ar fi primul de acest fel din Braşov, este unul dintre proiectele pe care managerul Spitalului braşovean de Neurologie şi Psihiatrie, dr. Florin Bîgiu, vrea să-l realizeze în cursul anului viitor.
În prezent, conform lui Bîgiu, aceste cazuri, care au nevoie de o atenţie specială, sunt tratate în cadrul unităţii medicale, lunar, numărul acestor pacienţi care sunt internaţi pe secţia de profil fiind de două-trei persoane.
Centrul pentru dependenţii de droguri ar urma să funcţioneze într-un spaţiu propriu al unităţii medicale, securizat în mod corespunzător, pentru a nu permite accesul traficanţilor, cu diferite substanţe care creează adicţie.
Dr. Florin Bîgiu a precizat că acest proiect ar putea fi concretizat la Zărneşti, unde a fost identificat un spaţiu potrivit acestei activităţi de recuperare.
"Unele investiţii, respectiv aparatura de biochimie, prezintă module dedicate pentru analiza metaboliţilor drogurilor în sânge sau în urină. În acest scop, o echipă din spitalul braşovean s-a deplasat la spitalul Obregia din Bucureşti, care are un centru funcţional, să facă un schimb de bune practici şi să vedem ce înseamnă pentru noi, din punct de vedere investiţional, logistic, al aprobărilor şi autorizărilor necesare din partea Ministerului Sănătăţii. Ne dorim să facem acest lucru deoarece această patologie este din ce in ce mai frecventă şi la Braşov", a declarat dr. Bîgiu, citat de agerpres.ro.
Tratamentul unui dependent de droguri este de lungă durată şi necesită urmarea unei proceduri specifice, a menţionat sursa citată.
"O dată depistat cu această dependenţă, pacientul va fi internat mai întâi într-o secţie de psihiatrie acuţi, unde se vor face primele încercări de substituţie cu metadonă, iar după stabilizare, deci după ce depăşeşte sevrajul, el poate fi transferat într-o secţie de cronici, unde va continua cu substituţia. În momentul în care psihiatrii care-l monitorizează îşi vor da avizul, pacientul poate fi externat, urmând să ţină legătura cu medicii prin intermediul Centrului de sănătate mintală", a precizat dr. Bîgiu.
-
Tratamentul care elimină tumorile și blochează rezistența la medicamente16.03.2026, 12:18
-
-
Unde începe, de fapt, hipertensiunea16.03.2026, 09:41
-
Adevărul despre cafeaua din capsule16.03.2026, 08:32
-
De ce trebuie să tratăm bătrânețea, nu bolile15.03.2026, 19:30
Ce subiecte poți să abordezi în cadrul ședinței de terapie. Cum se construiește încrederea în relația client-terapeut
Neurodivergența ca resursă valorosă la locul de muncă. Cum să înțelegi și să valorifici abilitățile neurodivergenților
Ce este disforia și cum să îți recapeți echilibrul interior. Transformarea stărilor de neliniște în oportunități de creștere personală
Complexitatea demenței: tipuri și simptome. Poate fi cauzată de peste 100 de boli
Tulburarea de doliu prelungit, inclusă în manualele de diagnostic. Are impact pe termen lung
Ce se întâmplă când ții doliu. Impactul tulburător pe care îl are asupra creierului.
Sindromul Angelman: o tulburare genetică rară, dificil de diagnosticat. Cauze, simptome și tratament
EXCLUSIV Spitalul Obregia, locul în care erau duși nebunii: Nebunul trebuia izolat de societate. Adicția e singura boală în care polițiștii aplică tratamentul. O boală în care bolnavul e infractor
Campanie de testare a memoriei – 6-7 aprilie 2024. Dr. Cristina-Elena Dobre: Reducem distanța, teama și nesiguranța
Cum să recunoști tulburarea de personalitate histrionică: simptome, cauze și tratament
Fumatul: obiceiul care te controlează. Cum să învingi dependența de nicotină
EXCLUSIV De ce ne postăm pe Internet viața personală. Boala psihică pe care ai putea să o ai dacă faci prea multe fotografii. Simona Trifu: Mă îngrijorează
EXCLUSIV Cât de frecventă este bipolaritatea. Dr. Gabriel Diaconu: La fel ca schizofrenia
Cât de frecventă este bipolaritatea și cum ne afectează.
De ce este dificil să menții un stil de viață sănătos? Construirea obiceiurilor sănătoase nu trebuie să fie o luptă cu tine însuți
EXCLUSIV Tratamentul pentru episoadele maniacale, reaprobat. Gabriel Diaconu: Nu e un tratament revoluționar. Nu îl avem în Europa. Noi avem altceva, dar face cam același lucru
Tulburarea de stres post-traumatic: simptome și metode de tratament. Cum apare și ce impact are asupra sănătății mintale
EXCLUSIV Depresia, boală a dezechilibrelor cerebrale. Prof. dr. Adela Magdalena Ciobanu: Poate duce până la cancer
EXCLUSIV Una din cauzele care duc la afecțiuni mintale. Radu Leca: Comportamentul oscilează. Poate fi psihotic, isteric, furios, agresiv
Acesta este unul din motivele pentru care apar afecțiunile mintale. Care este eroarea fundamentală.
Simptomele dopaminei scăzute. Afectează mai mult decât sănătatea mintală
Problemele de sănătate asociate cu abuzul narcisist. Legătura dintre trauma emoțională și sănătatea fizică
Abuzul narcisic lasă răni adânci și invizibile, dar vindecarea și regăsirea sinelui sunt posibile cu sprijinul potrivit.
EXCLUSIV Cum poți să ajuți pe cineva cu probleme de sănătate mintală. Ecaterina Bănică: Renunțați la prejudecata că sunt nebun dacă merg la un psihoterapeut sau psihiatru!
Depresia poate cauza pierderi de memorie. Cum facem față deficiențelor cognitive induse de depresie
Pierderea memoriei este adesea percepută drept o consecință a îmbătrânirii sau a afecțiunilor neurologice, dar depresia este o cauză din ce în ce mai probabilă.
Delirul somatic și realitatea distorsionată: semnale de alarmă și soluții. Efectele sale asupra sănătății psihice și fizice
Schimbările mici din rutina zilnică ce pot ameliora depresia. Sănătatea mintală îmbunătățită de somn, soare și exerciții fizice
Depresia afectează milioane de oameni la nivel global, iar schimbările simple în stilul de viață pot sprijini gestionarea acestei afecțiuni.
