EXCLUSIV Chirurgia obezității, cine și când poate face operație bariatrică. Explicații chirurg
Chirurgia obezității nu e o operație de frumusețe, ci una de sănătate. Invitat la Interviurile DC News și DC Medical, Dr. Bogdan Marțian, șeful Clinicii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador a...
Multe VIP-uri autohtone au slăbit spectaculos, aproape peste noapte. Dar puține au recunoscut că au făcut una din intervențiile care țin de chirurgia obezității – adică chirurgia bariatrică.
„După ritmul de scădere ponderală ne dăm seama care sunt cei care au făcut astfel de intervenții și cei care nu, chiar dacă nu spun. Chirurgia obezității care se numește și chirurgie bariatrică nu este o chirurgie de înfrumusețare. Deci, e o eroare, care circulă și pentru că unii apelează la acest tip de chirurgie pentru înfrumusețare, numai ca să slăbească, ceea ce este – hai să spunem – nu e în totalitate corect. Chiriurgia bariatrică are niște indicații destul de precise, adică la un Indice de Masă Corporală (IMC) de peste 40, poate fi indicată sau este indicată. Ca tratament medical, dacă pacientul nu e în stare să slăbească prin alte metode", a detaliat Dr. Bogdan Marțian, șeful Clinicii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador, EXCLUSIV la Interviurile DC News și DC Medical.
De ce e nevoie de chirurgia bariatrică
Dar de ce apelează la astfel de metode unii pacienți, când există posibilitatea de a slăbi mâncând sănătos și făcând sport?
„Pentru că mulți sunt în stare să slăbească, dar foarte puțini sunt în stare să se mențină. Aici e problema, menținerea la greutate după ce ai reușit să slăbești. Marea majoritate a omenilor slăbesc, nu pot menține greutatea cu pricina, încep să se îngrașe și aproape întotdeauna ajung la o greutate mai mare decât cea de la care au plecat. Și, ținând cure repetate, în scară, ei de fapt se îngrașă. Există însă și indicații certe, strict medicale, indiscutabile, atunci când nu există comorbidități. Adică, atunci când există obezitate, obezitate morbidă sau nu neapărat morbidă, la Indicele de Masă Corporală la sub 40, dacă sunt asociate alte comorbidități cum ar fi: apneea în somn - ne aducem aminte de Sindromul Pickwick, cu un băiat cu volum mare adormea vorbind - când se poate opri cordul, poate face stop respirator în timpul somnului. Revenind, apneea în somn, diabetul zaharat, insuficiența cardiacă, alte boli vasculare, toate astea sunt mult ameliorate de scăderea în greutate și evident că și de chirurgia bariatrică".
Operația bariatrică este chiar recomandată în astfel de cazuri, spunea reputatul chirurg. „Am citit de curând Ghidurile Societății Americane de Diabet și care recomandă clar, negru pe alb, deci nu chirurgii bariatri din SUA, ci diabetologii din SUA recomandă în anumite stadii ale diabetului de tip 2 chirurgie bariatrică. Prin urmare se poate face și este recomandată chirurgia bariatrică și pentru cei care nu au obezitate morbidă. Asta înseamnă că aceasta nu e o chirurgie de înfrumusețare, este o chirurgie pentru sănătate, oamenii devin mai sănătoși. Pentru că dacă slăbesc, în urma chirurgiei bariatrice, diabetul se poate vindeca sau, dacă nu se vindecă, necesarul de medicație anti-diabetică scade foarte mult, performanța respiratorie și cea cardiacă se ameliorează, se ameliorează foarte mult statusul osteoarticular, sunt pacienți care au nevoie de proteze de șold sau de genunchi, și cărora nu le este indicat să li se pună proteză, decât după ce slăbesc. Am avut câțiva pacienți pe care i-am operat trimiși de ortopezi. Și ar fi supraîncarcat o proteză, compromiteau proteza montată dacă nu scădeau în greutate. Prin urmare, nu e o chestie de frumusețe. E o chestie de sănătate", a subliniat dr. Bogdan Marțian.
Tipuri de intervenții: Inelul gastric
Dar ce tipuri de intervenții bariatrice se pot face?
„Există mai multe variante. Spere exemplu, inelul gastric. Sub joncțiunea dintre esofag și stomac, se montează un inel care îngustează stomacul, și în felul acesta stomacul devine bicameral, o cameră mică deasupra inelului și o cameră mare, sub inel. Diametrul acestui inel este reglabil, se poate regla sub ecran radiologic, pentru că are un rezervor montat sub piele, se poate injecta sau se poate scoate lichid din inelul ăsta. Mai strângem, mai dăm drumul, mai strângem", spune expertul Sanador.
Dar acest dispozitiv nu e lipsit de riscuri și nici nu e cel mai eficient, după cum spunea medicul. „Problema cea mai mare a inelului - pe lângă faptul că poate să comporte diverse complicații, nu puține - e că inelul poate fi păcălit. Senzația de foame este aceeași, pofta de mâncare este aceeași, și dacă subiectul bea lichide dulci, alea trec glonț prin inel și n-a făcut nimic. (...) Inelul poate să erodeze stomacul și să pătrundă în stomac. Inelul poate să migreze, să-și schimbe poziția și poate să producă ocluzie gastrică. Să facă stenoză gastrică, și atunci devine o urgență chirurgicală scoaterea sa. Perforația poate să ducă la peritonită. Nu sunt foarte frecvente complicațiile acestea, dar există și trebuie luate în calcul. Cine își asumă riscul trebuie să știe, la inel, faptul că nu este din cale-afară de eficient și faptul că poate să producă niște complicații uneori foarte severe".
Tipuri de intervenții: Gastric sleeve
A doua metodă este gastric sleeve, care e o metodă ceva mai nouă și care „înseamnă îndepărtarea unei bune porțiuni din stomac, care să rămâne un tub. Stomacul se transformă într-un tub destul de îngust, calibrat pe o bujie de o anumită dimensiune, și arată ca o mânecă de sacou, de cămașă. De aia se cheamă și gastric sleeve. Acesta este un procedeu reducțional, adică reduce volumul stomacului. Are însă și avantajul că partea din stomac care se extirpă este cea responsabilă de producția unei substanțe care funcționează ca un hormon, și care se numește grelină, și care este responsabilă de pofta de mâncare, de senzația de foame. Odată îndepărtată porțiunea aceasta din stomac, se reduce spectaculos pofta de mâncare și senzația de foame. Și atunci, pacienții mănâncă mai puțin, nici nu încape, și nu mai au poftă de mâncare. Efectul este spectaculos. Adică scad mult în greutate", a epxlicat șeful Clinicii de Chirurgie Generală de la Spitalul Clinic Sanador.
La acest tip de intervenție bariatrică, foarte rar, există și riscul ca pacienții să cadă în cealaltă extremă, să nu mai mănânce deloc. „S-au descris câteva cazuri de genul acesta. Dar nu au legătură cu stomacul propriu-zis, au legătură cu judecata individului. Există anorexie cu stomac întreg! Sunt pacienți care slăbesc foarte mult, dar foarte puțini. E o operație ceva mai ușoară în arsenalul chirurgiei bariatrice, nu e cea mai complicată. Nu e ușoară pentru că are o tranșă gastrică foarte lungă, și acolo unde e tăiat lung și cusut lung există și mai mult risc de perforații și de sângerare. Depinde de chirurg, de echipament și de persoana în cauză. Dar procentul de complicații la gastric sleeve este undeva sub 1%. (...) Și depleția organismului este mai puțin importantă decât în alte procedee, există după operația aceasta un deficit de vitamina B12 și de Fier, pentru că acestea se absorb din stomac, dar care se pot compensa cu pastile", a continuat dr. Bogdan Marțian.
Astăzi, gastric sleeve este cel mai practicat procedeu bariatric din lume.
Tipuri de intervenții: Gastric bypass
O altă metodă este gastric bypass. „A fost cea mai popularizată procedură chirurgicală de către americani. Bypass-ul secționează stomacul în apropiere de joncțiunea cu esofagul, rămâne un stomac mic, de vreo 60-80 de cm cubi, restul stomacului rămâne pe loc, dar este scos din circuitul digestiv. Și la acest stomac mic se aduce o ansă de intestin subțire, secționată într-un anumit loc, la o anumită lungime, detalii de tehnică, și mâncarea se duce în ansa aceasta de intestin subțire, iar componenta de subpancreatic și de bilă, vine în această ansă undeva mai jos. Astfel încât, fermenții digestivi și alimentele se întâlnesc, și se produce digestia, undeva mult mai jos în circuitul digestiv, în așa fel încât capacitatea organismului de a absorbi ceea ce mănâncă este mult redusă. Pe de altă parte, rezervorul gastric este și el foarte mic. Este un procedeu mixt și restrictiv, pentru că poți mânca puțin, dar și malabsorbtiv, pentru că se absoarbe mai puțin. Aici, după gastric bypass, apar ceva tulburări metabolice, mai multe decât după gastric sleeve", a detaliat reputatul chirurg.
Procedeul este reversibil, dat fiind faptul că stomacul rămâne pe loc, „dar se întâmplă cu totul și cu totul excepțional", a completat el.
Tipuri de intervenții: Varianta extremă
În fine, pentru obezitatea extremă sau superextremă „există niște procedee și mai complicate, și care fac componente malabsorbtivă mult mai importantă, gen bilo-diversie pancreatică, duoden în switch se cheamă, adică se modifică profund circuitul digestiv, și alimentele se întâlnesc undeva foarte jos, către capătul intestinului subțire, astfel încât componenta malabsorbtivă este foarte importantă. Ei, pacienții aceștia au și tulburări severe după aceea. Dar pentru ei uneori este singura soluție ca să scadă în greutate și de regulă ei sunt pacienți foarte bolnavi, cu comorbidități severe asociate și de aceea se recurge la tipurile acestea".
Când faci operația estetică
Evident, după astfel de operații, pacientul va trebui să facă și altele, de chirurgie estetică.
„Aceste proceduri se pot face concomitent, dar se spune în chirurgie că nu e bine să faci totul odată pe pacient. Nu e recomandabil să faci concomitent pentru că, de pildă, după operația bariatrică urmează o scădere în greutate. Dacă ne apucăm să facem o operație estetică în momentul în care facem chirurgia bariatrică, este un nonsens, pentru că după scăderea în greutate se va modifica și aspectul individului, și or să apară probleme, se lasă pielea... Acestea se fac ulterior! Operațiile de chirurgie estetică sunt recomandate în momentul în care greutatea s-a stabilizat. Când s-a terminat scăderea în greutate, după o perioadă în care pacientul a rămas cam la aceeași greutate, atunci e indicat să faci chirurgia reparatorie.
Ce premiere medicale are la activ reputatul chirurg și ce intervenții speciale face la Sanador, aflați din video:
EXCLUSIV Tehnica ce operează creierul uman. Dr. Dan-Răzvan Benția: E un fel de Waze sau Google Maps. Este fabuloasă! Vă dați seama?
Tehnica minune considerată de medici Waze-ul sau Google Maps-ul medicinei. "Vă dați seama? Ne arată în timp real unde suntem în operație".
Sindromul de abdomen acut, cauza mai multor boli. Răzvan Stavri: E de intensitate mare. Trebuie pus un diagnostic rapid
EXCLUSIV ESWL, tehnica minune fără bisturiu. Ce boli tratează. Dr. Rucsandra Manu: A creat o revoluție! Tratăm pacienții fără să îi mai operăm
EXCLUSIV Tehnica ce tratează cancerul de rect. Buliga: Are rezultate extraordinare. Așa ceva este de neimaginat
Care e tehnica ce poate trata cancerul de rect sau cancerul rectal.
Operația de micșorare a stomacului, când și cum este recomandată. Gabriel Matei: Salvează viața. Recuperare rapidă
Operația de micșorare a stomacului este o modalitate de a pierde în greutate prin modificarea sistemului digestiv.
EXCLUSIV Inimile bolnave, diagnosticate târziu. Victor Costache: Nu toți copiii care se nasc în România au o ecografie cardiacă imediat după naștere. Asta ar salva mai multe vieți
EXCLUSIV Limfedemul: ce este și cum se tratează. Cum știi dacă ai vase limfatice. Marius Ciurea: Duce la handicap sever. Membru umflat, greu și dureros
Bolile hepatice, tot mai frecvente. Irinel Popescu: Cauză a vieții moderne. Dușmanii tradiționali ai ficatului nu au dispărut
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
EXCLUSIV Pericolul suturii simple. Dr. Teodor Buliga: Nu poți coase oamenii ca pe un sac!
EXCLUSIV Semnul banal al AVC-ului. Dr. Sorin Băilă: Nu vezi cu un ochi
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
EXCLUSIV Care este rolul colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Ne-am năpustit cu toate armele împotriva colesterolului. Este o structură esențială
Care este, de fapt, rolul colesterolului în organism. Acest lucru ni l-a explicat dr. Sorin Băilă.
Ce să faci și ce să nu faci după ce te-ai operat. Sănătatea ta este o prioritate
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă ai cancer pulmonar. Care e cauza și care e primul semn pe care să nu-l ignori. Natalia Motaș: Îmi pare rău să spun. E parșiv ca boală
EXCLUSIV Screening-ul pentru cancerul mamar în România, cifre îngrijorătoare. Dr. Cătălin Jianu: 12.000 de cancere depistate în ultimii ani. 4000 au decedat
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Cum afectează operațiile majore creierul seniorilor și cine prezintă cel mai mare risc?
Intervenția care elimină fibromul uterin. Ce este miomectomia
Hernie inghinală: cauze, simptome și tratament. Semnul umflăturii de pe burtă. Greșeala pe care o faci zilnic și care provoacă hernia inghinală
Ce este o hernie inghinală, când și de ce apare. Care sunt cauzele și simptomele herniei inghinale și cum se poate trata.
EXCLUSIV Ficatul, organul care îți arată totul despre sănătatea ta. Dr. Dragoș Romanescu: Este un filtru al toxinelor. Un adevărat creier, un rezervor
Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, ne-a spus totul despre ficat și despre cum acesta ne oglindește sănătatea.
Această operație nu doar topește kilogramele, dar reglează menstruația și ajută cu ovarele polichistice
EXCLUSIV Adevărul despre afirmația "am rezistență la alcool, am ficatul antrenat!" Dr. Romanescu, despre paharul de vin la masă: Așa apar ciroza și cancerul hepatic
Fracturile de șold la pacienții cu demență. Beneficiile și riscurile chirurgiei
Această afecțiune este mai mortală decât cancerul și scurtează cu ani buni viața adulților. Riscul de deces este între 30 și 180 de zile.
