CNSU: se prelungește starea de alertă, dar se modifică și programul restaurantelor și se ridică interdicțiile de circulație pe timpul nopții
CNSU a aprobat, azi, prelungirea stării de alertă. Anunțul a fost făcut de Raed Arafat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Iată ce alte modificări au fost...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie. De asemenea, au fost stabilite, printre altele, eliminarea interdicţiilor de circulaţie pe timpul nopţii. Declarațiile au fost făcute de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
"La sesiunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a votat Hotărârea 112 pentru prelungirea stării de alertă şi măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID 19. Clar că situaţia noastră acum este una mai bună decât acum două-trei săptămâni, astfel, după mai multe discuţii, s-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru următoarea perioadă care vor modifica restricţiile care au fost până la acest moment", a declarat Raed Arafat, marţi, la Palatul Victoria.
El a mai adăugat că au fost eliminate interdicțiile de circulație pe timpul nopții.
"După cum cunoaşteţi, era limită ora 23,00, după care era circulaţia oprită pentru persoanele care nu sunt vaccinate şi nu sunt trecute prin boală, astfel, aceste interdicţii se elimină", a precizat Arafat.
De asemenea, a mai precizat el, intervalul orar de funcționare a agenților economici și a restaurantelor a fost prelungit cu o oră, astfel că vor putea rămâne deschise până la ora 22.00.
În ce privește masca, acesta nu mai este obligatorie în spațiile publice deschise care nu sunt aglomerate. De asemenea, pot fi cazate în structurile de primire turistice persoanele care au un test negativ antigen sau RT-PCR.
Cea ma importantă modificare este cea care se referă la eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022.
O altă modificare importantă se referă la permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
De asemenea, a fost anunțată permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
