Constanța: Prima intervenție chirurgicală asupra unui pacient infectat cu noul coronavirus. Pacienta, o fetiță de 7 ani
O echipă de medici din Spitalul Județean de Urgență Constanța a efectuat prima intervenție chirurgicală asupra unui pacient infectat cu noul coronavirus, COVID-19.
Este vorba despre o fetiță de aproape 7 ani, din Constanța, care a ajuns la spital cu dureri abdominale. Copilul a fost examinat în condiții de maximă siguranță și după discuțiile cu familia, care a precizat că a călătorit în străinătate, dar și în urma radiografiei pulmonare care a arătat modificări, a fost testată pentru coronavirus, analize care le-au confirmat doctorilor suspiciunea de infecție cu temutul COVID- 19, se arată într-un comunicat remis presei.
Investigațiile suplimentare au dus la diagnosticul de apendicită acută gangrenoasă perforată care trebuia operată urgent. Conștienți de pericol, dar fără să stea prea mult pe gânduri, doctorii și asistenții din echipa de intervenție coordonată de chirurgul pediatru Florin Daniel Enache au intrat în sală și au salvat viața copilului. Toată acțiunea s-a desfășurat contracronometru, în condiții sporite de siguranță cu echipamente suplimentare de protecție.
Dr. Florin Daniel Enache – chirurg pediatru Spitalul Județean de Urgență Constanța a povestit cum a decurs întreaga procedură.
"În momentul în care am fost sunat de conducerea spitalului, mă pregăteam să iau prânzul cu familia. I-am spus soției să nu mă mai aștepte, i-am spus că voi opera un copil infectat cu COVID-19. A început să plângă. Aș minți dacă aș spune că nu m-am temut. S-a întâmplat totul pe repede înainte, nu ne-am gândit decât că trebuie să salvăm viața copilului. Cel mai greu a fost să operăm cu acel combinezon impermeabil în care transpiri din toți porii. Pe lângă echipamentul uzual, am purtat combinezon, 3 perechi de mănuși, 3 rânduri de halate sterile, câte două măști, papuci de sală, câte două rânduri de șoșoni sterili și unii dintre cei din echipă au simțit nevoia să se protejeze suplimentar și pe lângă acești șoșoni, și- au acoperit picioarele și cu saci din plastic.
Nu puteam să respir, transpiram din toți porii, mâinile îmi transpirau și erau foarte reci, nu îmi mai simțeam degetele. Am fost nevoit să iau o pauză de câteva secunde pentru că nu mai puteam să suturez operația. Intervenția a durat 40 de minute și am luat pauze de câteva secunde la fiecare 10 minute pentru că simțeam că mă sufoc.
Mă bucur ca împreună cu colegii mei am făcut totul ca la carte și am reușit să evităm un scenariu sumbru și le mulțumesc tuturor. Nu s-a pus nicio clipă problema să nu o operăm.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ieșit din operație a fost să intru în duș. M-am spălat și dezinfectat timp de 40 de minute, la fel cât a durat operația. Pare exagerat dar așa am fost sfătuiți să facem. M-am îmbrăcat apoi cu echipament curat și mi-am sunat familia. M-am gândit inițial să nu merg acasă, dar după discuțiile cu specialiștii care s-au asigurat că ne luăm toate măsurile de siguranță în timpul intervenției, am hotărât să merg totuși acasă. Copiii mei mă așteptau cu nerăbdare. De fiecare dată când intru pe ușă, mă spăl și mă dezinfectez timp de 30 de minute, abia apoi îi iau în brațe", a povestit Dr. Florin Daniel Enache
Micuța pacientă infectată cu COVID- 19 a fost operată pe data de 28 martie iar după o săptămână, testul la coronavirus a ieșit negativ și a fost externată din Spitalul Județean de Urgență Constanța unde s-a recuperat după intervenția chirurgicală într-un salon special amenajat pentru astfel de cazuri. Fetița se află încă în izolare, acasă, împreună cu părinții ei.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Vaccinul, cheia pentru sănătate. Adrian Marinescu: E vorba de protecție individuală
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
