Coordonatorul de la UPU Dorohoi, Botoșani, a murit după ce a ieșit din gardă. Apropiații susțin că acesta suferea de mai multe boli
Medicul Ovidiu Nicolae Alexa, coordonatorul UPU de al Spitalul din Dorohoi, județul Botoșani, a murit la 46 de ani, la scurt timp după ce a ieșit din gardă.
Medicul Ovidiu Nicolae Alexa, unul dintre cei mai cunoscuți medici de la Spitalul din Dorohoi, județul Botoșani, a încetat din viață la scurt timp după ce a ieșit din gardă. Acesta, coordonator al Serviciului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Dorohoi, ar fi suferit un infarct. A fost găsit inconștient de iubita sa, care este tot cadru medical la același spital
Femeia a încercat să îi acorde ajutor de urgență în apartamentul în care locuia, dar în ciuda eforturilor de resuscitate, de aproape o oră și jumătate, medicul nu a putu fi salvat, potrivit stiribotosani.ro.
”Am făcut tot ce este omeneşte posibil. Inima a pornit de două ori, însă nu a rezistat. Am încercat să îl trimitem cu elicopterul la Iaşi, dar nu s-a mai putut”, a spus medicul Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
Apropiații medicului susțin că acesta suferea de hipertensiune, insuficienţă renală şi o cardiomiopatie ischemică la debut, dar și că nu lipsea de la muncă. Joi, când a început tura, medicul Ovidiu Nicolae Alexa ar fi acuzat o stare de rău, dar ar fi încercat să se trateze singur, crezând că e vorba de oboseală. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Monica Adăscăliţei, susține că decesul medicului trebuie pus pe seama epuizării la locul de muncă, arată Realitatea.
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
OMS: Injecțiile pentru slăbit nu rezolvă criza obezității la nivel global
Metformin poate reduce riscul de Long COVID cu 64% la persoanele supraponderale
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Statinele, asociate cu cancerul. Ce s-a aflat abia acum
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Antidepresivele, efecte secundare
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
