Cristina Bălan, revoltă pe legea care interzice avortul: Se vor face pe ascuns, mult mai periculos. Să se lucreze la educarea femeilor

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Cristina Balan - Foto: Vocea Romaniei
Cristina Balan - Foto: Vocea Romaniei

Cristina Bălan, cântăreață și mamă a doi copii cu sindrom Down, s-a arătat revoltată de noua lege care a strânit un val de controverse.

Cristina Bălan, fostă solistă a trupei Impact şi câştigătoare a sezonului cinci "Vocea României", este mamă de gemeni cu sindrom Down, Toma David şi Matei Nikolas, și s-a arătat revoltată de legea propusă peste Ocean, chiar dacă personal nu este de acord cu această intervenție.

Cristina Bălan a vorbit de nenumărate ori despre prejudecățile și discriminările din societate, date fiind problemele pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului cu oamenii, în postura de mamă de copii cu nevoi speciale.

"Oamenii sunt obișnuiți să perceapă dizabilitatea ca pe ceva negativ și atât. Dacă nu ai latură spirituală mai prezentă, nu poți pricepe cum e posibil să te dezvolți, ca om, ca suflet, după o astfel de experiență. Mulți oameni nu pot pricepe cum să știi că vei avea un copil cu Sindromul Down și să nu faci avort. Dar pentru mine, un om preocupat de toate aspectele ființei umane (trup, minte, spirit), acest sindrom nu înseamnă decât o experiență diferită. Nu inseamna "bau-bau", mai ales că acești oameni sunt niște suflete mari, pur și simplu.

Ar trebui să aibă România concediu menstrual PLĂTIT pentru femei? Românii, răspunsuri fulminante

"Dacă se vrea scăderea avorturilor să se lucreze la educarea femeilor"

 

"Cum adică, să-mi placă să fiu luată în brațe de 100 ori pe zi și să fiu pupată des? Uite că mie îmi place. Cum îmi place și faptul că ei sunt incapabili de meschinării. Am avea multe de învățat de la cei cu 47 cromozomi. Da, sunt provocari cognitive, motrice, neurologice. Dar știi ce? Am cunoscut destui copii tipici cu tot felul de provocări, unele chiar uriașe. Ce garanții ai că al tau copil tipic nu se va confrunta cu diverse provocări? Partea pozitivă la Sindromul Down este că ei au încredere în oameni, lucru care mi se pare fantastic", a declarat artista, pentru superbebe.ro, în urmă cu ceva timp.

Cistina Bălan nu a renunțat la sarcină, dar a dezvăluit că mulți i-au cerut asta. Cu toate acestea, tot se declară indignată de lupta care se dă în America pentru dreptul la avort.

"Sunt împotriva avortului. Dar sunt categoric împotriva unei legi care ne-ar duce în perioada decrețeilor. Astfel încât femeile să ajungă din nou să își facă chiuretaje pe sub mână, în locuri dezafectate, cu persoane neavizate. Mi se pare foarte aiurea, nu ar scădea rata avorturilor. Ci doar s-ar face pe ascuns și ar fi mult mai periculos.

Dacă se vrea scăderea avorturilor să se lucreze la educarea femeilor încă din copilărie, educație sexuală, educație emoțională și să se facă în așa fel încât să scadă abuzurile la care sunt supuse. Sunt mai multe abuzuri decât ne putem închipui, dar nu se vorbește despre asta", a mai spus cântăreața pentru fanatik.ro.

Avortul adolescentelor, permis fără acordul părinților - vezi aici ce spune Ana Măiță, președintele asociației Mame pentru Mame

Cristina Bălan, scrisoare devastatoare după ce a dezvăluit că gemenii săi au sindromul Down

Testul de virginitate, drama României anului 2022. Ana Măiță: Mă sperie! DESTUL, suntem printre cele mai violate și abuzate femei din Europa

"Scrisoare deschisă către primatele superioare:

Da, recunosc, am greșit.

Sunt vinovată de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun.

Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor de ieri, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și să înțeleg cum de au putut scoate asemenea inepții și, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă sigur nu. Am eu o bănuială de unde, dar nu e momentul s-o exprim... Oricum, e adânc.

Ok, nu suntem toți sentimentali, sensibili și empatici, dar, pentru numele Lui, cum reușește cineva să fie atât de cinic încât să vadă avortul terapeutic/medicinal ca pe o soluție pentru un copil "imperfect"?! (Pot pune link-uri cu oameni dizabilitați, care până și semințele le scuipă mai cu talent decât unul non-dizabilitat).

De unde putem ști ce destin măreț poate avea o persoană cu dizabilitate și câte suflete poate inspira prin exemplul personal?

Cum poți judeca totul numai după niște standarde implementate în conștiința noastră ca niște microcipuri?
Și, repet, cum poți ști că pruncul tău, născut tipic și sănătos, nu va avea o dizabilitate dobândită pe parcurs? Autism, accident, diabet, epilepsie... Ce ai face cu "defectul"? Atunci l-ai ucide? Și dacă te arăți revoltat de această idee, spune-mi, te rog, diferența între a ucide un bebelus de 24s și unul de 52s (sau pune tu o cifră).
E cam trist dacă dragostea ta față de o ființă e condiționată de "perfecțiune".

Nu, n-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu SD, în defavoarea unora tipici (sau normali, cum le spui tu). Dar știi de ce? Tocmai pentru că trăim acest separatism între tipici si speciali. Dacă ar fi după multe primate, cei speciali ar trebui sa stea cuminți și adunați în centrele lor, să nu mai lezeze sufletele sensibile ale celor care se uită la ei pe sub sprâncene, ca la niște curiozități.

Ieri am făcut un mare efort să-mi târăsc picioarele până în platoul acela, să vorbesc pentru atât de mulți copii speciali și, pe bune, acesta nu era un subiect de dezbatere.

Nu poți să dezbați așa ceva. Adică...ce răutate să te lase inima să spui despre acești copii??? Că ce? Că existența lor te incomodează? Oops, perfectiunea ființei tale e amenințată de defectele unor indivizi pe care nu-i înțelegi? Să nu-mi spui că te interesează viața lor, felul în care sunt îngrijiți sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilitați ei, ci tu).

Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice). Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această "nenorocire", acest "blestem" (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale).
Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele.

Ca să nu spun că știu eu un caz al unei femei gravide, care și-a facut triplul test (cu șurub, ca să mai glumim) și rezultatele arătau că bebe are SD. Mama a fost sfătuită, nu-i asa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere. E doar o noțiune abstractă, nu o viață...

Cu toate sfaturile "de bine", femeia a decis să-și păstreze copilul, din banalul și insignifiantul motiv că e al ei și, na, îl cam iubește (săraca, de la sarcină îi erau amețiți neuronii, nu?). Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios și mai tipic decât diCaprio (adică fără bau-bau de SD). Stau și mă întreb...dacă femeia respectivă avorta și medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simțea cineva vinovat?

Altă chestiune care mă bulversează total: cum pitici de grădină e posibil ca atâția oameni frumoși, calzi, inteligenți, talentați (care au copiii speciali) să simtă nevoia de izolare, nevoia de a se ascunde, de a fugi, doar pentru că tu, ăla de te uiți strâmb la orice e diferit și mai puțin perfect ca tine, nu ești capabil de a le accepta copiii, frații etc?

Fac parte dintre ei. Poate n-oi fi nici frumoasă, nici deșteaptă, nici caldă (e drept că am mainile și labele reci mai mereu. Labele, da, că nu tot piciorul e rece), însă tendința de izolare o simt. Asta pentru că tu, primată superioară, mă privești cu dispreț, superioritate, reproș, dezgust și intoleranță. Nu avem loc în lumea ta plină de abilități?", scria Cristina Balan, în anul 2016, în urma dezvăluirii despre micuții ei.

Dreptul la avort, revocat. Milioane de femei vor fi afectate

 

Dreptul la avort a fost revocat în Statele Unite ale Americii, după ce Curtea Supremă a anulat o hotărâre care data de acum 50 de ani. Astfel, milioane de femei din SUA vor pierde dreptul la avort. 

Aproximativ 40 de milioane de femei de vârstă fertilă vor trăi în state în care avortul va deveni mai dificil de accesat, potrivit Institutului Guttmacher, o organizație de cercetare care sprijină drepturile la avort, notează BBC.

Cu o majoritate de 6 la 3, Curtea Supremă a menţinut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Judecătorii au stabilit că decizia din cazul Roe v. Wade (care permitea avortul înainte ca fătul să fie viabil în afara uterului, adică între săptămâna a 24-a şi a 28-a de sarcină) a fost greşită întrucât Constituţia SUA nu face nicio menţiune specifică la dreptul la avort.

Sute de mii de avorturi, anual

Aproximativ 630.000 de avorturi au fost efectuate în SUA în 2019, potrivit Centrului american pentru controlul bolilor (CDC), deși propriile cercetări ale lui Guttmacher indică faptul că ar putea fi mai aproape de 860.000.

CDC spune că marea majoritate a avorturilor, 92,8%, sunt efectuate în primul trimestru. Majoritatea persoanelor care fac avorturi sunt necăsătorite, deși pot trăi cu un partener la momentul respectiv.

Aproximativ una din 10 femei care fac avort sunt adolescente, cele mai multe fiind la 20 de ani. Aproximativ 60% dintre persoanele care fac avorturi au născut, de asemenea, înainte, iar aproape 60% nu au mai avut niciodată un avort înainte.

Clinicile își pun lacătele

Clinicile au început să se închidă în unele state americane după ce o hotărâre a Curții Supreme a eliminat vineri dreptul constituțional al femeilor americane la avort.

Aproximativ jumătate dintre state sunt așteptate să introducă noi restricții sau interdicții după ce instanța a anulat decizia Roe v Wade, veche de 50 de ani.

Iar 13 state au în vigoare așa-numitele legi de declanșare care vor interzice avortul în termen de 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel