De ce adeverințe medicale ai nevoie la început de an școlar
La fiecare început de an școlar, părinții sunt puși în situația de a alerga la cabinetul medicului de familie ca să scoată, pentru odrasla care merge la creșă, grădiniță, școală sau liceu, tot...
E un subiect care dă coșmaruri la fiecare început de an școlar, atât părinților cât și medicilor de familie. Primii, pentru că aleargă peste tot ca să scoată tot felul de adeverințe pe care legea nu le pretinde dar le sunt cerute la școală, iar medicilor de familie - care sunt puși în situația de a explica unor părinți nervoși și plimbați de drumuri că nu au cum să le emită anumite adeverințe, pentru că e ilegal, și că nici măcar nu e nevoie de ele!
„Profesorii cheamă părinți să îi informeze cu privire la adeverințe. Minim trei. Părinții aleargă disperați să prindă loc la medicii de familie, să ceară adeverințe, avize, referate. Noi, medicii de familie nu mai putem consulta pacienții pentru că două săptămâni nu facem decât fișe de școală, adeverințe de sport, avize epidemiologice și chitanțe pentru eliberarea lor. Peste tot, aceeași amenințare: nu primim altfel copiii la școală. Tare aș vrea să fie la fel de hotărâte inspectoratele când vine vorba de vaccinări, dar se vede treaba că adeverință la dosar e mai importantă decât orice carnet de vaccinuri!", a scris, pe pagina sa de Facebook, Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București - Ilfov.
Analize care nu-i feresc de boli. Educația contează
Ironic, medicul arată și că aceste adeverințe, cerute peste noapte, n-au nicio relevanță asupra stării ulterioare de sănătate.
„E dovedit că dacă intră în noul an școlar cu exsudatul faringian făcut, copiii nu răcesc mai puțin! E dovedit că dacă au examenul coproparazitologic negativ, nu scapă de viermișori dacă nu se respectă regulile de igienă. Nu știu ce relevanță au pentru înscrierea la grădiniță examenul ginecologic al mamei și analiză de sifilis a tatălui, dar sunt grădinițe care cer astfel de absurdități! Colegii mei va pot spune ce pățesc în fiecare an", arată Dr. Sandra Alexiu.
De fapt, atrage atenția medicul, altceva e infinit mai important decât colecția de hârtii cu parafă care li se pretinde părinților.
„Ar fi mult mai folositor copiilor noștri să învețe reguli de igienă la școli, să aibe în toalete săpun și hârtie igienică în loc de uniforme înzorzonate, ca să nu mai vorbim de manuale școlare care să includă o minimă educație medicală. Poate dacă adulții de acum ar fi căpătat la timpul potrivit informații corecte, nu ar mai cere acum, din postura de educator, inspector, profesor, niște hărții fără valoare!", punctează medicul de familie.
Legea impune doar câteva adeverințe
Lista corectă și completă cu analize și adeverințe pe care legal le pot emite medicii de familie și de care ai nevoie la început de an școlar este prevăzută în Ordinul nr. 5298/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, ordin care a fost revizuit pe parcurs.
Iată care sunt documentele necesare și în ce condiții se emit ele de către medicii de familie:
1. Documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învățământ sunt:
a) adeverință medicală pentru înscrierea în colectivitate,
b) aviz epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate,
2. Adeverință medicală se eliberează în următoarele circumstanțe:
a) La înscrierea în fiecare ciclu de învățământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivității de la care provine copilul.
b) La terminarea unui ciclu de învățământ preuniversitar -se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea
c) La transferul elevului într-o altă unitate școlară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învățământ de la care se transferă.
3. Avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanțe:
a) după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive;
b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.
Orice altă adeverință pretinsă e un abuz!
Prin acest act legislativ, medicii primesc și instrucțiuni privind eliberarea acestor acte. „Ceea ce e important de știut este că nu MEDICUL DE FAMILIE este cel care trebuie să elibereze întotdeauna aceste documente, ci și medicii școlari!", notează dr. Sandra Alexiu, pe pagina formaremedicala.ro.
„În plus, dacă aceste documente sunt eliberate cu ocazia examenului de bilanț al copilului, făcut la medicul de familie, documentele se pot elibera gratuit, dar dacă se eliberează la cerere, în afară examenului de bilanț, atunci se plătesc!!! De aceea, e bine să nu lăsați pentru ultimul moment eliberarea acestor documente, deoarece înainte de începerea școlii, medicii vor taxa eliberarea documentelor dacă nu le-ați luat la timp! Atenție, examenul de bilanț se face în luna nașterii copilului dumneavoastră! Pe fișe și adeverințe medicii vor înscrie datele despre copii, inclusiv vaccinările efectuate. Analizele medicale nu sunt solicitate prin lege, medicul va decide după examinarea copilului dacă este nevoie să efectueze anumite analize medicale. De aceea, va rugăm să rețineți, orice solicitare din partea școlilor sau grădinițelor a analizelor medicale pentru copii și părinți este un abuz! Legea este în vigoare din 2015, cu toate acestea există încă destule unități de învățământ, nu doar private, cât și de stat, care continuă să solicite în mod abuziv rezultate de analize. Copiii nu trebuie înțepați, verificați prin analize dacă sunt sănătoși în momentul examinării!", punctează medicul de familie.
Pentru anumite adeverințe medicii de familie nu au competențe
Nu în ultimul rând, arată ea, mai există o adeverință pe care medicul de familie nu are voie, legal, să o emită!
„Atenție și la adeverință pe care o solicită profesorul de educație fizică la începutul anului! Medicul de familie nu poate elibera adeverință de aptitudine pentru sport de performanță sau activități deosebite, ci numai pentru educație fizică, în limita curriculum de studii și a toleranței personale. Pentru anumite boli, copiii pot fi scutiți de sport, dar trebuie că diagnosticul și gravitatea bolii să fie confirmate de medicul din specialitatea respectiv. Adeverință privind educația fizică nu este decontată de casele de asigurări, astfel încât medicul de familie va va taxa și va elibera chitanță pentru această activitate", conchide Dr. Sandra Alexiu.
-
Te speli pe păr cu capul în jos? Adevărul medical despre acest obicei26.04.2026, 20:00
-
Cum să scapi corect de calusurile de pe picioare. Ce spun medicii26.04.2026, 19:00
-
Cel mai ieftin medicament împotriva anxietății26.04.2026, 18:00
-
Trezirea nocturnă la aceeași oră - ce spune știința despre somn26.04.2026, 17:00
-
Femeile, mai expuse la accident vascular cerebral înainte de 50 de ani26.04.2026, 16:00
O alternativă mai precisă pentru măsurarea sănătății corporale. Știința din spatele noii metode de măsurare a sănătății
Centrele de performanță, în perfuzii. Apel pentru a nu fi desființate, de ce e nevoie de ele
Pintea: Procentul alocat medicilor de familie, crescut cu un împrumut la Banca Mondială
Ziua Internațională a medicului de familie - 19 mai. Mesaj Sorina Pintea
BREAKING NEWS Ce tratament se ia după COVID, pentru refacere. Medic: "Pacientul NU trebuie să stea și să sufere acasă"
Cum putem să ne refacem organismul după infecția cu SARS-COV-2.
Filipine, epidemie de febră denga. 622 de decese înregistrate în 2019
Alcool: pericolele la care sunt expuși apropiații consumatorilor de băuturi alcoolice. Studiu
Medicina de familie, pe locul 9 din 63 în topul rezidenților. Noua lege, aplicată în 6 ani. Drept de liberă practică după facultate
Rujeolă, Suceava: 20 de cazuri în aprilie
EXCLUSIV Deficitul de vitamina D, alarmant. Boantă: O să ajungem ca nordicii, o să luăm ZILNIC supliment
Vitamina D este vitamina responsabilă cu imunitatea și metabolismul, dar ce se întâmplă când avem deficit de această vitamină.
Dr Mihaela Pop, reguli de respectat la medicul de familie. „De acum înainte vom trăi cu SARS-CoV-2”
Durerea în piept: de unde vine. Motivele din spatele acestui simptom
Durerea în piept poate fi un simptom pentru atacul de panică, hernie, astm bronșic, pleurezie, arsuri sau atac de cord.
Ioana Mihăilă, mesaj special de Ziua Medicilor de Familie / VIDEO
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a transmis, miercuri, 19 mai, un mesaj special de Ziua Medicilor de Familie.
Infecții respiratorii, circa 1.300 de gorjeni diagnosticați într-o săptămână
Circa 1.300 de persoane au suferit viroze în ultima săptămână în județul Gorj. 115 dintre acestea au fost internate.
Cum trebuie, de fapt, să păstrezi brânza. Mihaela Bilic: Strică gustul și aspectul. Evitați ca brânza să se usuce
Cum trebuie, de fapt, să păstrezi brânza. Iată lucrurile pe care nu le-ai știut despre acest aliment nelipsit de pe masă.
Elena Udrea și separarea de fetița ei, cum le afectează sănătatea
Peste 50% dintre locuitorii județului Tulcea n-au medici de familie
Umilința la care e supus un medic de familie. Poveste revoltătoare
EXCLUSIV Dr Cezarina Matei: Tot ce trebuie să știi despre BALONARE. Interviurile DC Medical
Cum să scapi de răceală cât mai repede posibil. Remedii pe care le ai deja acasă
Suplimente din plante, pericol sau beneficiu? Efectul asupra gravidelor
Omfalita, piatra în buric. Cauze, simtome și cum se îndepărtează
Cartier bogat, cartier sărac: unde este mortalitatea prematură mai mare și de ce
Cercetătorii au descoperit o legătură între mortalitatea prematură și o combinație de aspecte de mediu, sănătate, condiții socio-economice și demografie.
