De la ce pacienți se DONEAZĂ. Radu Zamfir, despre "non-heart beating" și LEGEA transplantului

Legea transplantului are nevoie de anumite modificări, în vederea corelării la legislația europeană.
Pe perioada pandemiei s-a observat o scădere a numărului de donatori, datorită realocării resurselor. Treptat, pe măsură ce unitățile de Terapie Intensivă au fost degrevate, numărul acestora a crescut, ”față de 47 de anul trecut până la acest moment sunt 29 de donatori”, potrivit directorului executiv al Agenției Naționale de Transplant, dr. Radu Zamfir.
De altfel, acesta a menționat faptul că în toată perioada de pandemie a existat un centru de transplant solid, specific fiecărui organ în funcțiune.
Mai mult, Radu Zamfir a expus intenția de dezvoltare a unui program de ”non-heart beating donor”, cu două unități pilot, Spitalul Floreasca și Spitalul Sf. Spiridon din Iași, ”acești donatori au nevoie, pentru a fi implementată această procedură, atât de instruirea personalului medical, care va fi primul lucru realizat, cât și anumite modificări legislative care să permită să creeze un context în care să se efectueze aceste prelevări, pentru că, după cum știți există mortalitate pe lista de așteptare și scăderea mortalității este obiectivul nostru principal”, a spus Radu Zamfir, în conferința de presă desfășurată cu ocazia Zilei Naționale a Transplantului.
Întrebat care este categoria pacienților de la care se dorește prelevarea de organe, cu sau fără acordul familiei, dr. Zamfir a făcut câteva precizări.
”Evident că totul se face, în primul rând, cu luarea consimțământului familiei, iar intenția este de a preleva de la pacienți care sunt în stop cardiac, practic, un stop cardiar iresuscitabil.
După ce se epuizează toate resursele prin care acel pacient este resuscitat, se încearcă aducerea lui la viață, din acel moment se poate pune problema de a deveni donator din această clasă 'non-heart beating'”, a explicat dr. Radu Zamfir.
Avem legislație ”corectă și etică”, dar poate deveni depășită
Cât privește legislația în domeniul transplantului, dr. Zamfir susține că trebuie aduse câteva modificări, dar că activitatea actuală funcționează într-un context corect și etic.
”Transplantul este și funcționează conform Legii 95, iar la momentul de față poate ar trebui aduse anumite modificări, dar activitatea funcționează într-un context corect și etic”, a menționat dr Radu Zamfir.
Potrivit medicului Victor Zota, la Ministerul Sănătății există un proiect de lege, realizat în proporție de 95%, dar și un proiect european al MS, care are prevederi legislative.
”Va fi un modul care se va ocupa numai de armonizarea legislației cu cea europeană, ținând cont de faptul că noi la ora actuală o avem armonizată, dar probabil că până la sfârșitul anului, legislația europeană se va modifica iar. Adică directivele care sunt pe țesuturi și pe celule vor fi drastic revizuite și în contextul acela va trebui să facem și noi o revizuire a legislației, care acum este corectă și este bună. Dar s-ar putea în viitor să devină depășită”, a afirmat medicul Victor Zota.
Vezi și: Doar 10% dintre pacienții români DIALIZAȚI, pe lista de așteptare
-
-
-
Cum se transmite HIV?17.09.2025, 18:19
-
-
Palatul Victoria, iluminat în verde pentru bolile mitocondriale17.09.2025, 14:38
"Au trecut 11 ani de când am fost diagnosticată și tratată de cancer". Cătălina Pîntea (ADRFR): Prevenția este esențială. Foarte puțini se vaccinează
Cătălina Pîntea, Vicepreședinte ADRFR, a subliniat importanța extinderii vaccinării în farmacii.
Provocări și soluții în screeningul auditiv al nou-născuților în România. Dr. Alexandra Neagu: Nu este implementat uniform în toate unitățile medicale
Finanțarea medicamentelor în România, provocări. Dan Zaharescu (ARPIM): Involuție și dezechilibru
Implanturi auditive: bugetul s-a dublat, spitalele nu operează. Roxana Radu: Nu le pun! Nu avem capacitatea operatorie utilizată la maxim
Registru național pentru persoanele cu deficiențe de auz. Prof. dr. Alexandru Rafila: Sunt două probleme legate de screening
Gripa: complicațiile despre care nu vorbește nimeni. Lidija Milicevic: Invaliditate, ventilație asistată, boli cardiace și cronice
Suplimente pentru imunitate sau vaccin antigripal: care protejează mai bine. Dan Zaharescu (ARPIM): Costă de 10 ori mai mult și nu oferă nicio garanție
Suplimente pentru imunitate sau vaccin antigripal. Care ne protejează mai bine.
Sali Zeitouni, povestea implantului cohlear: Nu aș fi avut șansa să aud vocea părinților mei. Apreciez muzica, sunetul celor din jur
"Sănătatea NU e o cheltuială, ci o investiție!" Nona Chiriac (Novartis): Vrem mai mult pentru pacienții români
Pacienții, ținta atacurilor cibernetice. Provocare pentru ministrul Rafila. MSD România investește în cybersecurity cu IT-iști români
"Am introdus educația preconcepțională!". Valeria Herdea: Începe de la vârsta de 10 ani. Este un mare câștig, pentru că în România e rușine să vorbești cu un adolescent
Ce sunt studiile clinice. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Nu este vorba de a fi cobai. Singura șansă de a beneficia de un tratament care salvează vieți
Unde sunt banii promiși sănătății? Radu Gănescu: De 15 ani, accizele nu au ajuns la FNUASS
Health Forum II: Cum depășim bariera finanțării
România nu are încă medicamentele aprobate în UE în 2022. Dr. Ioana Bianchi (ARPIM): Facem false economii. Au un rezultat teribil
Franța, exemplu pentru vaccinare. Cristina Pricop (Sanofi Romania): Îmi doresc ca fiecare părinte să treacă prin experiența mea de azi dimineață. Omul sfințește locul
Extinderea vaccinării în farmacii, esențială. Dan Zaharescu (ARPIM): Milităm pentru accesibilizarea vaccinurilor pentru toți cetățenii României
50% dintre femeile diagnosticate cu cancer mor în primul an! 72% spun că NU au făcut niciodată o mamografie, un sfert spun că nu au făcut un test Babeș-Papanicolau
Prevenția, mai aproape de comunități: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare
Un ChatBot îți spune dacă ești la risc de cancer pulmonar. Livia Stan (MSD România): Vrem să extindem și pentru cancerul cervical și vaccinarea anti-HPV
Noul sezon epidemic: cinci amenințări pentru Sănătate. Cum reacționăm?
DC News Media Group organizează dezbaterea "Noul sezon epidemic: cinci amenințări pentru Sănătate. Cum reacționăm?".