Dieta mediteraneeană, eficiență în cazul sclerozei multiple. Nutriționist: Aceste constatări sunt promițătoare
Dieta mediteraneeană este printre cele mai bune diete pentru sănătate. Are impact atât asupra diabetului, cât și asupra bolilor neurodegenerative.
Dieta mediteraneeană este recomandată de medicii nutriționiști ca una dintre cele mai bune diete pentru sănătate, cu impact atât asupra diabetului de tip 2, cât și cu beneficii în prevenirea bolilor neurodegenerative, dacă este combinată cu dieta DASH, cea indicată persoanelor cu hipertensiune.
În lipsa unor medicamente și tratamente specifice pentru scleroza multiplă, cercetătorii au încercat să găsească cea mai potrivită dietă, în contextul în care acestor pacienți le este recomandată o dietă echilibrată care să îi ajute să gestioneze problemele specifice, precum oboseala sau constipația.
Vezi și: Bronșiolita cu VSR, tratament la domiciliu. Craiu: Copilul nu are nevoie de medicamente inhalatorii
Dieta mediteraneeană, cu impact asupra sclerozei multiple
Într-o analiză sistematică publicată în Nutritional Neuroscience, cercetătorii sperau să afle care este cea mai benefică dietă pentru persoanele cu scleroză multiplă.
Astfel, după ce au luat în considerare 269 de studii care au avut loc în perioada 2018-2022, 17 dintre acestea au fost atent analizate.
Iar rezultatul a fost că dietele cu restricții energetice, dietele cu post intermitent, dieta ketogenică și dieta paleolitică modificată ar putea provoca deficiențe nutritive dacă sunt utilizate pe termen lung.
Cu toate acestea, s-a observat, de asemenea, că dieta mediteraneană nu pare să provoace efecte secundare adverse, chiar și atunci când este utilizată pe o perioadă îndelungată de timp, notează EatThis.
”Rezultatele acestui studiu confirmă și mai mult natura restrictivă a numeroaselor diete pretins sănătoase pe care oamenii le urmează din diverse motive.
Cu toate acestea, ceea ce este grozav la acest studiu este că arată încă o afecțiune care poate beneficia de pe urma unei diete de tip mediteraneană.
Unii persoane au auzit că cei cu scleroză multiplă ar trebui să evite glutenul sau să urmeze o dietă bogată în proteine și săracă în carbohidrați (keto) pentru a ajuta la reducerea simptomelor.
În timp ce acest lucru îi poate ajuta pe unii să reducă simptomele, aceste diete nu sunt aprobate ca o dietă unică pentru toți cei care suferă de scleroză multiplă.
Cel puțin nu în același mod în care o dietă consistentă de carbohidrați este prescrisă pentru cineva care este diabetic. Iar aceste diete nu ar trebui urmate pe termen lung din cauza posibilelor deficiențe nutritive care ar putea rezulta”, a mai spus nutriționistul Kiran Campbell.
Dieta mediteraneeană, în ce constă
Dieta mediteraneeană este o dietă bogată în legume, leguminoase, fructe, pește și grăsimi nesaturate, cum ar fi uleiul de măsline, și săracă în produse lactate, carne roșie și grăsimi saturate.
De altfel, nutriționistul susține că dieta mediteraneeană ”promovează sănătatea pe termen lung a sistemului nervos central”, adică exact acea parte care duce apariția sclerozei multiple.
”Dieta mediteraneană nu este în niciun caz un răspuns, dar aceste constatări sunt promițătoare” a concluzionat Campbell.
Scleroza multiplă, ce este și cum se manifestă
Scleroza multiplă este o boală autoimună a sistemului nervos central, în care sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat teaca de mielină - un strat de izolație care înconjoară unii dintre nervii din organism - din creier, măduva spinării și nervul optic.
Acest atac face ca teaca de mielină să se inflameze, fie că o deteriorează, fie că o distruge. Acest lucru duce la apariția unor zone de țesut cicatricial peticit - numite de obicei ”leziuni” - care întrerup impulsurile electrice între creier și alte zone din corp.
Printre semnele pe care le prezintă scleroza multiplă se numără:
- amețeala
- oboseala
- spasmele musculare
- amorțeală și furnicături
- probleme de vedere
- probleme de echilibru
- durerea și disfuncția vezicii urinare și a intestinelor.
Scleroza multiplă, diagnosticare precoce și tratament
Pentru mulți oameni, primul contact cu ceea ce mai târziu este diagnosticat ca scleroză multiplă este ceea ce medicii numesc sindrom clinic izolat (SIC). Acest episod de simptome neurologice durează, de obicei, 24 de ore.
Există două tipuri de SIC:
- Episodul monofocal: Aveți un singur simptom.
- Episod multifocal: Aveți mai mult de un simptom.
Cele mai frecvente simptome ale sindromului clinic izolat (SIC) sunt:
Nevrită optică. Această afecțiune afectează nervul care leagă ochiul de creier. De obicei, afectează doar un singur ochi, dar, în cazuri rare, îi implică pe amândoi. Ați putea observa:
- Vedere încețoșată
- Culorile par terne
- Durere la nivelul ochiului, în special atunci când îl mișcați
-Amorțeală și furnicături. De obicei, vă afectează picioarele. S-ar putea să simțiți:
- O senzație asemănătoare unui șoc electric atunci când vă mișcați capul sau gâtul. Se poate deplasa în josul coloanei vertebrale sau în brațe sau picioare.
- Amorțeală, adesea la nivelul feței
- Furnicături, notează WebMD.
De reținut un lucru important este că faptul că nu toți cei care au SIC vor avea scleroză multiplă. Șansele sunt mai mari dacă aveți leziuni în creier din cauza pierderii de mielină.
Dacă aveți un alt SIC sau alte simptome de scleroză multiplă mai târziu, medicul dumneavoastră va face un test numit RMN care face o imagine a creierului dumneavoastră pentru a le căuta.
În ceea ce privește vindecarea sclerozei multiple, până la acest moment nu există un tratament concret, ci doar medicamente și alte tratamente care să țină sub control simptomatologia.
În funcție de stadiul sclerozei multiple și de simptomele pe care pacientul de prezintă, tratamentul include:
- tratarea recidivelor simptomelor sclerozei multiple (cu steroizi)
- tratarea simptomelor specifice sclerozei multiple
- tratamentul pentru reducerea numărului de recăderi (terapii de modificare a bolii).
-
Bagaj inteligent: ce să lași acasă și ce să împachetezi pentru zbor21.12.2025, 11:30
-
-
Ceapa apoasă te poate păcăli: cum să știi dacă e proaspătă sau stricată21.12.2025, 09:05
-
-
Un simplu test de colesterol îți poate arăta riscul de Alzheimer. Avertismentul cercetătorilor
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Boala care paralizează mușchii poate fi depistată cu 10 ani înainte: testul care dă speranță
Alimentele care îți distrug creierul
Grupa de sânge care ar putea crește riscul unui AVC înainte de 60 de ani
Obiceiul zilnic care provoacă demență. Nici nu te-ai gândit la el!
Sindromul de tunel carpian: semnul dat de furnicături în mână. 3 simptome subtile ale bolii
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Amorțelile care anunță o problemă neurologică
Izolarea socială, factor de risc pentru demență
Terapie prin tango pentru Parkinson. Pași simpli care aduc echilibru și bucurie
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
De ce ne trezim cu durere de cap dimineața
De ce uităm dacă am oprit aragazul sau unde ne-am pus cheile
Ce se întâmplă în creierul celor care au făcut AVC
Alimentația bogată în alimente procesate, asociată cu semne timpurii ale bolii Parkinson
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
