Salarii mărite pentru biologi, biochimiști, farmaciști, chimiști, fizicieni și psihologi bugetari. Ioniță: O reparație morală
Salariile pentru personalul din laboratoare, adică biologi, biochimiști, chimiști și fizicieni, dar și ale farmaciștilor și psihologilor bugetari vor fi mărite, au decis astăzi, deputații, care au aprobat...
Conform Proiectului de lege nr. 600/2019 pentru modificarea Anexei a II a a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, biologii, biochimiștii, farmaciștii, chimiștii și fizicienii, întreg personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare vor avea salariile mărite.
De același tratament beneficiază și farmaciștii și psihologii care lucrează în sistemul public de stat, ale căror venituri nu erau conforme cu Legea salarizării unice.
Spre exemplu, în unități clinice salariul unui Farmacist primar va fi de 6.855 de lei, al unui biolog, biochimist, chimist, fizician principal, expert în fizică medicală – 6.082 de lei, la fel și al unui psiholog principal.
Lista completă a amendamentelor admise și salariile aprobate de deputați o găsiți AICI. Proiectul aprobat de Camera Deputaților a fost depus la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalității legii, după care urmează să fie trimis Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Măsurile ar urma să intre în vigoare odată cu rectificarea bugetară.
„Este o reparație morală care se face biochimiștilor, biologilor, chimiștilor, fizicienilor, care în forma inițială a legii au fost omiși de la o plată conformă cu studiile, veniturile și responsabilitatea lor. Așa s-a ajuns ca un asistent medical de laborator să aibă un salariu mai mare decât al unui biolog, biochimist, chimist sau fizician care coordonează activitatea laboratorului. O reparație este și pentru farmaciștii din sistemul public, o recunoaștere a importanței muncii lor. Biologii, chimiștii, biochimiștii sunt eroi nevăzuți ai acestor zile, în care bătălia cu coronavirusul este una fără precedent în istoria modernă. Ei sunt cei care prelucrează testele și dau verdictele; de munca, de atenția și de implicarea lor depinde fiecare caz în parte. De aceea, consider că nu este loc de nuanțe sau implicații politice și că reașezarea veniturilor acestor categorii de personal este un gest obligatoriu și responsabil”, a arătat Antoneta Ioniță, deputat membru în Comisia pentru Sănătate și Familie.
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Ciucă: Suntem pe o linie descendentă a valului 5 al pandemiei COVID. Urmează să fie decis calendarul de ridicare a restricțiilor
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Andrei Baciu: Formularul digital care trebuie prezentat la întrarea în România se competează cu 72 de ore înainte! MODIFICARE aprobată de Guvern
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
EXCLUSIV 400 euro/an pentru fiecare angajat. De ce angajatorii ar trebui să includă asigurările de sănătate în pachetul salarial? Explicația ASF
CNAS, răspuns după revolta medicilor. Valoarea punctului per capita rămâne neschimbată: între 4,5 lei și 12 lei
Victimele accidentelor, despăgubite în funcție de leziuni. Cât PLĂTEȘTI dacă faci accident. Vezi AICI codul leziunilor și AMENDA
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
