COYA 301, promisiuni în creșterea celulelor T regulatorii pentru pacienții cu Alzheimer. Reduce neuroinflamația
Acest tratament reduce inflamația creierului, având un efect semnificativ în boala Alzheimer.
Schimbare-șoc la Agenția Națională a Medicamentului, instituția care girează orice înseamnă medicament și dispozitiv medical în România, în mandatul Sorinei Pintea. O ilustră...
Ministrul Sănătății Sorina Pintea urmează s-o numească printr-un ordin pe Adriana Cotel în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, o instituție vitală pentru sistemul sanitar din România, în locul lui Alexandru Velicu, care conducea instituția de la începutul acestui an, arată surse din PSD citate de g4media.ro.
Reprezentant de vânzări, șef peste o instituție cheie
Mandatul Adrianei Cotel de președinte la ANMDM ar putea dura trei ani.
Viitoarea șefă, în afară de relația apropiată cu Darius Vâlcov, este o ilustră necunoscută. Potrivit profilului său pe Linkedin în ultimii trei ani a fost product specialist biotehnologie Alvogen România, o titulatură care se poate traduce prin reprezentant de vânzări pentru un produs obținut prin biotehnologie. Anul acesta în septembrie s-a înscris și la un doctorat în psihologie.
Cu toate acestea ea va ajunge să conducă o instituție vitală și cheie pentru sistemul sanitar din România, mai importantă, în unele aspecte, decât sunt Ministerul Sănătății sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Va gira o piață uriașă
Pentru că niciun medicament sau dispozitv medical nu intră în România până când această instituție nu-l avizează. Și vorbim de o piață farma care este estimată în acest an la circa 50 de miliarde de lei, potrivit unei analize Keysfin.
Mai pe larg explicat, ANMDM autorizează tot ce înseamnă medicamente de uz uman, unități de producţie şi distribuţie angro a medicamentelor de uz uman, face supravegherea unităţilor de producţie, a distribuţiei angro şi a calității medicamentelor în piaţă, controlul modului de utilizare a medicamentelor de uz uman, reglementează domeniului dispozitivelor medicale și supraveghează piața aferentă, avizează unităţi cu activităţi de comercializare, distribuţie şi prestări de servicii în domeniul dispozitivelor medicale, înregistrează dispozitivele medicale introduse pe piaţă sau puse în funcţiune în România, producătorii interni, importatorii şi distribuitorii de dispozitive medicale, face inspecția şi controlul dispozitivelor medicale aflate în utilizare, publicitate, studii clinice, farmacovigilenţă și foarte multe alte activități.
Acest tratament reduce inflamația creierului, având un efect semnificativ în boala Alzheimer.
Acest medicament poate evita transplantul de ficat pentru boala căilor biliare.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Această combinație de medicamente te scapă de simptomele enervante ale răcelii.
Ministrul Alexandru Rafila subliniază importanţa educării publicului privind medicamentele sigure.
Ce să faci ca să nu contractezi vreo infecție intraspitalicească. Măsura simplă care previne infecțiile grave.
Știrile zilei în Farma, la nivel mondial.
Aceste medicamente te pot ucide într-o clipă. Adulții sunt cei mai expuși riscului.
Acest antibiotic poate fi utilizat încă de la naștere.
Potrivit unui nou studiu, consumul de canabis este sigur în cazul medicamentelor de imunoterapie pentru cancer.
Organizaţii ale pacienţilor cronici spun că lista medicamentelor compensate şi gratuite, o simplă hârtie ce aşteaptă o semnătură de la Guvern.
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.