Ministerul Sănătății și ANSVSA vor face controale la firmele de deratizare

Ministerul Sănătății, Ministerul Administrației și Internelor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au semnat astăzi, 21 noiembrie 2019, un Protocol de colaborare...
Potrivit biroului d e presa MS, acțiunea de control va demara mâine, 22 noiembrie și se va desfășura până în data de 31 decembrie 2019.
Echipe mixte formate din reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectori ai direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentului, dar și personal al Poliției Române vor verifica documentele privind înființarea și funcționarea prestatorilor de servicii, documentele privind instituirea și atestarea personalului care își desfășoară activitatea în aceste societăți comerciale.
De asemenea, se va verifica conformitatea produselor folosite în cadrul operațiunilor, conformitatea produselor deținute la data controlului, precum și orice alte documente sau aspecte relevante în timpul controlului.
„Am cerut ca reprezentanții direcțiilor de sănătate publică să fie pregătiți ca mâine să se alăture echipelor de control pentru această acțiune. Lucrăm acum la ordinele comune de control care prevad metodologia de control. Este nevoie de astfel de acțiuni în scopul protejării sănătății publice, pentru ca tragedii precum cea de la Timișoara să fie prevenite", a spus ministrul Sănătății, Victor Costache.
-
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România25.08.2025, 22:31
-
De ce să nu spargi ouăle de marginea castronului25.08.2025, 21:39
-
-
-
Ce se întâmplă când tensiunea arterială scade sub 120 mm Hg25.08.2025, 17:38