EXCLUSIV „Ne pare rău, ai cancer...”

Realitatea zilei, pentru unii oameni, începe cu un cuvânt din șase litere: cancer.

Total neașteptat, un diagnostic sparge liniștea din jurul tău și al familiei tale: „Ne pare rău, ai cancer...”

Nu poate boala cât poate omul, ți se zice. După primul șoc, urmează multe teorii, tratamente minune, oameni – dacă ai noroc -, dureri, spitale.

Supraviețuire.

Și introducerea, picătură cu picătură, a unei substanțe în scop terapeutic. Te gândești că ai trăit fără să deranjezi pe nimeni, așa că de ce a îndrăznit cancerul să te deranjeze pe tine? 

Începi să ai o relație specială cu durerea. O accepți, uneori îi vorbești. E mai ușor să vorbești cu ea decât cu cei cu mii de păreri. Ea pășește calm, mereu înainte. 

Corpul ți se schimbă, oamenii se feresc de tine, întorc capul. Nu vor să fie în apropierea bolii, lor oricum nu li se poate întâmpla. Așa ziceai și tu.

Durerile se adună ca degetele de la o mână.

Mergi ținându-te de pereți, ceasul îți contabilizează timpul. Apa are gust de motorină. O jumătate de măslină neagră pe zi îți ajunge până când viața ta a ajuns la final.

Aceasta este povestea bunicii. Cancerul de la plămâni s-a transformat în cancer la ficat, la splină, la pancreas, la stomac, la colon. În opt săptămâni, trupul avea să i se liniștească. 

Iertați-mi moartea.

Cancerul nu este contagios, însă bunătatea poate fi. Și e mare foame de bunătate, mai ales într-o lume în care oamenii nu se mai recunosc drept rude de sânge.

Bateți la ușile celor care suferă de cancer. Veniți cu flori, veniți cu măsline. Veniți cu mâinile-n buzunare, dar veniți, însă fără să-i priviți diferit. Fiți atenți la tăcerile lor și deschideți ferestrele, să intre soarele.

Veniți, căci, desigur, nouă nu ni se poate întâmpla.

Pe 4 februarie este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, în fiecare an, cu scopul de a spori gradul de informare în legătură cu problematica oncologică şi de a promova cele mai noi şi eficiente metode de prevenire şi de combatere a acestei boli.