Centru balneoclimateric multifuncțional nou, în stațiunea Covasna. Investiții
Un centru balneoclimateric multifuncțional, care va cuprinde, printre altele, un aquapark și o zonă de wellness, va fi construit în stațiunea Covasna.
Primarul stațiunii Covasna, Gyerő József, a declarat că noul centru balneoclimateric va fi construit pe o suprafață de teren de aproape trei hectare, pe strada Brazilor, în imediata vecinătate a pârtiei de schi, iar investiția este prevăzut în Strategia de dezvoltare durabilă a orașului Covasna.
Potrivit planului de dezvoltare, viitorul centru va valorifica factorii terapeutici naturali de care dispune stațiunea - apa minerală, gazul mofetic și aerul puternic ionizat - și va contribui la diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber, urmând să fie deschis atât pentru turiști, cât și pentru localnici.
Bazine care vor fi folosite tot anul
Terenul va fi împărțit în două parcele aproximativ egale, pe una dintre ele urmând să fie construit centrul balnear, care va avea, printre altele, un ștrand, bazine interioare și exterioare ce vor putea fi încălzite și folosite și pe timpul iernii, spații de alimentație publică și de agrement, terenuri de sport și de joacă pentru copii, precum și o zonă de spa și wellness, cu saune, hidromasaj, cascadă de gheață, camere pentru masaj și camere de relaxare.
Pe cea de-a doua parcelă va fi construit, de către un antreprenor care va obține în prealabil acest drept, un hotel cu o capacitate de peste o sută de locuri, iar cele două clădiri vor fi unite printr-o pasarelă, pentru a se putea asigura accesul clienților către centrul balnear.
Autoritățile locale au aprobat suma necesară pentru realizarea studiului de fezabilitate, iar construcția centrului, evaluată la peste 5 milioane de euro, va fi realizată din bugetul local, din programe guvernamentale sau externe.
Atrag „turiști cu bani"
Primarul Gyerő József a mai spus, conform Agerpres, că până de curând, stațiunea Covasna a atras, în general, turiști veniți la odihnă și tratament cu bilete subvenționate de stat, dar în ultimii zece ani, după construirea mai multor hoteluri de patru stele, s-a înregistrat o schimbare, devenind interesantă și pentru „turiștii cu bani".
Acesta și-a exprimat convingerea că viitorul centru va contribui și mai mult la dezvoltarea orașului și a turismului în zonă.
-
-
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Terapia care topește cancerul în 30 de minute. Medici: Nu afectează țesuturile sănătoase!
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Statinele, efect major asupra creierului
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Ce este leucovorina, medicamentul pentru cancer, care ar putea trata autismul, potrivit administrației Trump
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Alexandru Rogobete, anunț pentru pacienții cu cancer
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
